2015-12-17 12:39:00

”Statele sunt chemate să facă gesturi concrete și curajoase față de cei nevoiași”


RV 17 dec 2015. ”Indiferența față de Dumnezeu, cea față de aproapele și cea față de mediu sunt strâns legate între ele și se alimentează reciproc”: a spus papa Francisc în discursul adresat ambasadorilor Guineei, d-na. Fatoumata Balde, Indiei, d-na. Smita Purushottam, Letoniei, d-na. Veronika Erte, și Regatului Bahrein, Muhammad Abdoul Ghaffar. Cei patru ambasadori au fost primiți împreună joi la Palatul Apostolic cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare pe lângă Sfântul Scaun. Este vorba de ambasadori extraordinari și plenipotențiari non rezidenți, însărcinați să reprezinte țările respective pe lângă Sfântul Scaun dar care nu au reședința la Roma, fiind acreditați, de obicei, pe lângă mai multe State și Organizații internaționale. 

Referindu-se la Mesajul său pentru apropiata Zi mondială a păcii, de la 1 ianuarie 2016, papa Francisc a subliniat importanța temei: ”Învinge indiferența și cucerește pacea!”. Pontiful a îndemnat la colaborare pentru a promova în lume ”cultura solidarității” și a contrasta ”globalizarea indiferenței”. ”Sunt multiple”, a spus papa Francisc în discurs, ”formele în care se manifestă această atitudine de indiferență și diverse sunt cauzele care contribuie la alimentarea ei, dar esențial acestea se pot reduce la un umanism dezechilibrat, în care omul a luat locul lui Dumnezeu și, de aceea, a rămas la rândul său victimă a unor diferite forme de idolatrie. Chiar criza ecologică foarte gravă prin care trecem poate fi pusă pe seama acestui dezechilibru antropologic” (cf enc. «Laudato si», 115-121).
• «Indiferența față de Dumnezeu, cea față de aproapele și cea față de mediu sunt legate între ele și se alimentează reciproc. Acestea pot fi contrastate numai printr-un răspuns care să le înfrunte pe toate împreună, și anume, printr-un reînnoit umanism, care să repună ființa umană în justa ei relație cu Creatorul, cu ceilalți și cu creația».

În această privință Suveranul Pontif a remarcat că promovarea unei ”culturi a solidarității și împărtășirii” cere efortul celor care au responsabilități în domeniul politic, social, cultural și educativ. Un rol pe care papa Francisc îl definește ”decisiv” în această provocare, îl joacă mass-media care ”în zilele noastre influențează de o manieră considerabilă atitudinile personale și sociale”. E necesar, de aceea, ”să se insiste pe calificarea profesională și etică a operatorilor din acest sector”, după cum ”rămâne indispensabil a continua să se investească în domeniul școlii, înțeleasă nu în mod izolat ci în raport constant cu familiile și contextul social, colaborând pentru întărirea alianței educative care în diferite țări a slăbit mult. ”Toate acestea sunt necesare pentru a învinge indiferența și a construi pacea”.

Suveranul Pontif a subliniat că ”anul care se încheie a fost marcat, din nefericire, de înmulțirea conflictelor violente, atât belice cât și teroriste. Pe de altă parte, această situație trezește tot mai mult în conștiințele mai mature o reacție non violentă, ci spirituală și morală. Aceasta este ceea ce noi vrem și trebuie să alimentăm prin mijloacele de care dispunem și în raport cu responsabilitățile noastre”
• «Biserica catolică, potrivit misiunii ei, prin Jubileul Milostivirii care a început recent își propune să răspândească în toată lumea spiritul iertării și al împăcării, chemând credincioșii și oamenii de bună voință să se deschidă la darul harului lui Dumnezeu și să practice ceea ce în tradiția noastră reprezintă faptele de milostivire sufletească și trupească».

Papa Francisc a subliniat că ”și Statele sunt chemate la gesturi concrete, la acte de curaj față de persoanele mai fragile din societățile lor, precum prizonierii, migranții, șomerii și cei bolnavi” (Mesaj pentru Ziua mondială a păcii 2016, nr. 8). În acest An Jubiliar Suveranul Pontif a formulat un ”apel stăruitor pentru responsabilii Statelor să facă gesturi concrete în favoarea fraților și surorilor care suferă din cauza lipsei de muncă, pământ și acoperiș”. Referindu-se, în fine, la scena internațională, papa Francisc și-a exprimat speranța ca ”fiecare națiune să se angajeze la reînnoirea relațiilor cu celelalte, cooperând prin fapte la creșterea fraternității chiar și în marea familie a popoarelor”.

La încheierea discursului său, papa Francisc a transmis ”salutări fraterne” păstorilor de suflete și credincioșilor catolici din respectivele țări ale noilor ambasadori acreditați pe lângă Sfântul Scaun. ”Îi încurajez cordial”, a spus Suveranul Pontif, ”să colaboreze întotdeauna cu loialitate la binele comun al întregii societăți, și vor reuși să o facă cu atât mai mult și mai bine cu cât le va fi recunoscută efectiv o libertate religioasă deplină”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.