2015-12-10 12:08:00

Inaugurarea Anului Sfânt la Oradea


RV 10 Dec 2015 Preasfințitul Virgil Bercea își invită preoții și credincioșii la inaugurarea Anului Sfânt al Milostivirii, care va avea loc la Oradea la 12 decembrie, ne informează site-ul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. Pe lângă prezența Preasfinției sale Virgil și a Preasfințitului Lásló Böcskey, episcopul diecezei romano-catolice de Oradea, evenimentul se va bucura de prezența unui oaspete deosebit care va sosi chiar de la Vatican, Arhiepiscopul Piero Marini, maestru de ceremonii în timpul pontificatului Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea și al Papei Benedict al XVI-lea, care în prezent este Președintele Comisiei pentru Congresele Euharistice.

Programul manifestărilor va debuta la ora 10.30 cu o procesiune către Catedrala „Sfântul Nicolae”, unde se va celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în cadrul căreia se deschide Poarta Sfântă. La încheierea acesteia va avea loc o conferință, pentru ca în final alaiul să pornească din nou în procesiune către Liceul Greco-Catolic, unde cei prezenți se vor reuni pentru o agapă.

A doua zi, tot la Oradea, va fi inaugurat Anul Sfânt al Milostivirii în dieceza romano-catolică. Astfel, duminică la ora 16, se deschide Poarta Milostivirii în catedrala episcopală, avându-l ca celebrant principal tot pe arhiepiscopul Piero Marini. După momentul solemn al deschiderii se va celebra Sfânta Liturghie, pontificată de distinsul oaspete, alături de Preasfințitul Lásló Böcskey și preoții prezenți. Credincioșii orădeni sunt invitați să treacă pragul Porții Sfinte ca simbol al reconcilierii și acceptării harului lui Dumnezeu oferit cu generozitate tuturor oamenilor. 

(rv – I. Ursuleac)








All the contents on this site are copyrighted ©.