2015-12-09 12:28:00

Papa, audienţa generală: „De ce un Jubileu al milostivirii?”


RV 09 decembrie 2015. A celebra un Jubileu înseamnă a readuce în centrul vieţii noastre personale specificul credinţei creştine: Isus Cristos, Dumnezeu milostiv, este ceea a spus papa Francisc la audienţa generală de miercuri, 9 decembrie a.c., din Piaţa Sfântul Petru, prima din Anul Sfânt inaugurat de el cu o zi înainte. După ce a depus un trandafir alb la icoana bizantină a Sintei Fecioare prezentă pe esplanada Bazilicii „Sf. Petru”, papa Francisc a reflectat în cateheza sa „De ce este nevoie de un Jubileu al milostivirii?”.

•„Biserica are nevoie de acest moment extraordinar. Şi nu spun «este bun pentru Biserică în acest moment», ci spun «Biserica are nevoie de acest moment special»”. „Jubileul este un timp propice pentru noi toţi, căci (doar) păcatului, putem deveni mărturisitori mai eficienţi şi convinşi”. contemplând Divina Milostivire, care depăşeşte orice limită umană şi străluceşte asupra întunericului.
Este nevoie să ne îndreptăm privirea spre Dumnezeu, Tată milostiv, şi spre fraţii noştri aflaţi în nevoie, ceea ce înseamnă pentru papa Francisc „a ne îndrepta atenţia spre conţinutul esenţial al Evangheliei: Isus Cristos, Milostivirea întrupată, care face vizibil ochilor noştri Iubirea trinitară a lui Dumnezeu”.

Aşadar, un An Sfânt pentru a trăi milostivirea, care ne este oferit pentru „a experimenta în viaţa noastră atingerea dulce şi suavă a iertării lui Dumnezeu”, prezenţa sa alături de noi şi apropierea sa, mai ales în momentele mai dificile.
• „Jubileul este pe scurt un moment privilegiat, pentru ca Biserica să înveţe să aleagă exclusiv «ceea ce îi place lui Dumnezeu cel mai mult»: să ierte”.

Pontiful l-a amintit pe Sfântul Ambroziu din Milano, care se întreba de ce Biblia relatează că Dumnezeu, după fiecare zi a Creaţiei «a văzut că acel lucru era bun», dar după ce a creat bărbatul şi femeia El „a privit toate pe care le făcuse şi erau foarte bune” (Gen 1, 31).
• „Dar de ce spune «foarte bun»?  Pentru că după ce a creat femeia şi bărbatul are pe cine să ierte. Bucuria lui Dumnezeu este să ierte, căci natura Sa este milostivirea. Astfel, în acest an să ne deschidem inimile pentru ca această bucurie a lui Dumnezeu să ne umple de milostivire”.

Operele de reînnoirea ale instituţiilor şi structurilor din Biserică sunt un mijloc necesar pentru o experienţă „vie şi dătătoare de viaţă a milostivirii lui Dumnezeu”, singua care poate garanta Bisericii că este «acea cetate aşezată pe un munte, care nu poate rămâne ascunsă» (cfr Mt 5,14):
 „Poate străluci doar o Biserică milostivă”, asigură Succesorul lui Petru, iar „orice efort al nostru ar fi în van dacă ar trebui să uităm pentru un moment că milostivirea este «ceea ce îi place cel mai mult lui Dumnezeu»”, noi „am deveni sclavi ai instituţiilor noastre oricât ar fi ele de noi”.

În cadrul aceleaşi audienţe, papa Francisc a subliniat obiectivul pe care Biserica îl trasează prin Anul Sfânt al Milostivirii:
• „Să simţim mai puternică în noi bucuria de a fi regăsiţi de Isus, Bunul Păstor care a venit să ne caute căci noi eram pierduţi. Să întărim în noi certitudinea că Milostivirea poate contribui într-adevăr la edificarea unei lumi mai umane”.

Apelul la milostivire, a mai spus Papa, este tot mai urgent, mai ales în aceste timpuri „în care iertarea este un oaspete rar în diferitele conjuncturi ale vieţii umane: în societate, instituţii civile, la locul de muncă sau în familie”.

Suveranul Pontif a remarcat totodată ce anume este contrar milostivirii: căutarea exclusivă a propriilor interese şi a plăcerilor, goana după onoruri şi avere, în timp ce creştinii ascund în viaţa lor „făţărnicia şi mondenitatea”. Papa Francisc a îndemnat să nu uităm că „rădăcina lipsei de milostivire este iubirea personală”, iar expresiile amorului propriu sunt atât de multe în societatea contemporană încât uneori nu suntem nici măcar în stare să le recunoaştem ca limite sau păcate. De aceea, este necesar „să recunoaştem că suntem păcătoşi, pentru a întări certitudinea milostivirii Divine”:
Dumnezeule, eu sunt un păcătos/o păcătoasă, vino cu Milostivirea Ta”, o rugăciune foarte simplă şi scurtă, pe care să o recităm în fiecare zi a Anului Sfânt.

• Dragi fraţi şi surori, sper ca în acest An Sfânt, fiecare dintre voi să poată experimenta milostivirea lui Dumnezeu, pentru a fi mărturii a «ceea ce a Lui îi place cel mai mult». Oare este naiv să credem că acest lucru ar putea schimba lumea? Da, omenește vorbind este o nebunie – spune Papa–  dar «nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii, iar slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât a omenirii» (1Cor 1,25)”.

Pontiful a salutat la final pelerinii prezenţi în Piaţa Sfântul Petru, veniţi din diferite părţi ale lumii pentru inaugurarea Jubileului Milostivirii:
„În acest An Sfânt să privim şi la Maria, Maica Milostivirii. Sfânta Fecioară ni l-a dăruit pe Isus, izvor de milostivire. Ea să ne îndrume să îl întâlnim pe Fiul său, Dumnezeul Milostivirii prin opere de milostivire corporală şi spirituală, pe care suntem chemaţi cu toţii să le împlinim (…)Maica Domnului să ne ajute să trăim bucuria întâlnirii cu Harul divin, cel care transformă totul. (…)Ea să mijlocească pentru noi, pentru ca acest An să aducă roade bogate trăind cu toţii experienţa grijii lui Dumnezeu. Lăudat să fie Isus Cristos!”.

Nu în ultimul rând, gândul Pontifului pentru tinerii, cuplurile proaspăt căsătorite şi persoanele bolnave, cu prilejul Anului Sfânt:
• „Dragi tineri, Sfânta Fecioară să vă înveţe să primiţi în inima voastră naşterea Mântuitorului; să vă ajute pe voi, dragi bolnavi, să vă abandonaţi întotdeauna în braţele Providenţei Divine şi să vă îndrume pe voi, dragi tineri căsătoriţi, să faceţi din milostivire un criteriu pentru viaţa voastră de familie”.

Primiți acum și Binecuvântarea Apostolică a papei Francisc invocată la finalul audienței generale de miercuri, 9 decembrie 2015, în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, care ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

 (rv– M. Caba)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.