RV 02 Dec 2015 „Rețeta pentru o căsătorie bună”, acesta este motto-ul Săptămânii naționale a căsătoriei, care va avea loc de la 8 la 14 februarie 2016 în Slovacia. „Dorim să vă încurajăm să fiți activi, dorim să exprimăm gratitudinea noastră profundă pentru activitățile interesante și proiectele destinate perechilor căsătorite”, a declarat promotorul acestei manifestări, Vlado Sochor, citat de agenția Sir.
El și-a exprimat speranța ca a V-a ediție a acestei inițiative să reprezinte pentru toate cuplurile căsătorite din Slovacia un prilej de împrospătare a relației și reînnoire a propriei decizii de a înfrunta împreună orice obstacol și moment dificil.
Ocazie de a reflecta asupra sacralității căsătoriei
„Săptămâna națională a căsătoriei nu reprezintă sărbătorirea
căsătoriilor perfecte, ci ne oferă nouă, tuturor, un spațiu pentru a ne opri și a
reflecta asupra motivelor care ne-au determinat să intrăm în această uniune sacră,
pentru a reînnoi partea romantică, sau pur și simplu a face ceva drăguț pentru partenerul
nostru”, explică organizatorii. Săptămâna căsătoriei a fost marcată pentru prima dată
în Anglia acum circa 20 de ani. Astăzi, o multitudine de țări din toată lumea, organizează
această campanie la nivel național.
(rv – I. Ursuleac)
All the contents on this site are copyrighted ©. |