2015-11-28 13:15:00

Roma, 10 zile până la deschiderea Anului Sfânt al Milostivirii


RV 28 noiembrie 2015.  Continuă fără întreruperi pregătirile stabilite de Primăria Romei pentru apropiatul Jubileu propus de papa Francisc. În mai puţin de 10 zile, oraşul va găzdui deschiderea Anului Sfânt al Milostivirii, pe 8 decembrie 2015. Cetatea Eternă se îmbracă într-o lumină nouă, atât în sens propriu şi figurativ, fiind tocmai încheiate lucrările la noul sistem de iluminaţie stradală pe Via della Conciliazione, fântânile din piaţa „Sf. Petru”, spaţiul din faţa bazilicii şi colonada lui Bernini. Au fost restructurate de asemenea structurile artistice din fier și aramă care înconjoară statuile din afara bazilicii.

Noile felinare luminează zona cea mai populată de pelerinii care ajung pentru Jubileu, de aceea au fost instalate lămpile de epocă de pe marginea drumului care leagă în mod ideal Roma de Cetatea Statului Vatican: Via della Conciliazione. Această stradă a fost construită în 1937 și s-a încheiat în 1950 cu instalarea a 28 de obeliscuri ce au rolul de iluminaţie stradală. Lățimea inițială a bulevardului, proiectat de arhitecții Piacentini şi Spaccarelli, a fost redusă prin adăugarea a două rânduri de obeliscuri surmontate de felinare, care prin iluminare lor creează o imagine specială a bazilicii papale privită din depărtare.

În plus față de îmbunătățirea vizibilității pentru siguranța pelerinilor, noul sistem de LED-uri accentuează frumuseţea monumentală a zonei și pieţei „Sfântul Petru”. Se ştie că becurile moderne, în culori calde, generează o intensificare a luminii în măsură să sporească valoarea monumentelor, făcând mai vizibile detaliile arhitecturale și artistice mai puțin evidente. Avantajelor estetice aduse de luminozitatea stradală se adăugă o reducere semnificativă a consumului de energie a administraţiei capitoline.

Iluminatul cu LED-uri este deja activ pe cupola bazilicii „Sf. Petru” și „Santa Maria Maggiore” și a fost implementat în parcul învecinat bazilicii „Sf. Paul” din Roma.
În cele din urmă, pentru a completa lumina proiectată în jurul zonei San Pietro din Roma, sunt în prezent în curs de desfăşurare lucrările de înlocuire a corpurilor iluminante de pe podul Castelului „Sant Angelo”, din imediata apropiere, şi a podurilor  Vittorio Emanuele II și Umberto I, care traversează râul Tibru.

(rv– M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.