2015-11-27 12:22:00

Papa: mesaj video participanților la Festivalul Doctrinei Sociale a Bisericii


27 noiembrie 2015. Papa Francisc a transmis un mesaj video participanților la Festivalul Doctrinei Sociale a Bisericii, de la Verona, cu desfășurare între 26 și 29 noiembrie a.c. Ajuns la cea de-a V-a ediție, festivalul propune tema: "Provocarea realității", cu referire la îndemnurile Exortației apostolică "Evangelii gaudium", document în care se vorbește despre tensiunea bipolară dintre idee și realitate.

"Viața noastră este făcută din multe aspecte, dintr-o avalanșă de știri, din multe probleme: toate acestea ne determină să ajungem să nu vedem problemele persoanelor care ne stau alături. Indiferența pare să fie un medicament care ne protejează de implicare, devenind un mod de a sta mai liniștiți", le-a spus Papa participanților la Festivalul Doctrinei Sociale a Bisericii, explicând că această atitudine înseamnă de fapt indiferență și o modalitate de apărare a egoismului care ne face să fim triști. "Apropierea de persoane, vărsarea uleiului consolării, atingerea trupului suferind al celuilalt, asumarea problemelor sale, lărgește inimi inima, pune în circulație iubirea și ne face să ne simțim bine", a spus de asemenea Pontiful, subliniind că această modalitate concretă, de apropiere este calea indicată de Isus când spune: 'Mi-a fost foame și mi-ați dat să mănânc, mi-a fost sete și mi-ați dat să beau" (Mt 25, 31-46).

"Provocarea realității necesită și capacitatea de a dialoga, de a construi punți în locul zidurilor. Acesta este un timp al dialogului, nu al apărării unor poziții rigide contrapuse", a reliefat de asemenea Pontiful în mesajul video, îndemnând la înfruntarea provocării de a descoperi și transmite"mistica" trăirii laolaltă, a amestecării unii cu ceilalți, a întâlnirii, a susținerii cu ajutorul brațelor celuilalt. Provocarea confruntării cu realitatea necesită totodată o schimbare, fiind percepută de către toți necesitatea de schimbare, căci se simte că ceva nu funcționează – a subliniat de asemenea Papa în Mesaj, reliefând faptul că idolatria banului, consumismul, numeroasele inegalități și nedreptăți, omologarea cu linia gândirii dominante reprezintă o greutate de care vrem să ne eliberăm prin recuperarea propriei demnități și angajarea în practica împărțirii cu ceilalți, știind că soluția la problemele noastre concrete nu vine de la bani, ci de la fraternitatea cu care se vine în ajutorul celuilalt.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.