2015-11-19 13:30:00

Papa: pentru o lume care ucide şi nu înţelege pacea, Isus plânge


RV 19 noiembrie 2015. Toată lumea este în război, pentru care nu există nicio justificare. A refuza calea păcii face ca însuşi Dumnezeu, însuşi Isus Cristos, să plângă: a spus papa Francisc joi, 19 noiembrie a.c.,  în predica sa de la Liturghia de dimineaţă din Casa „Sf. Marta” din Vatican.

Isus a plâns...: cu aceste cuvinte începe una dintre cele mai profunde predici matinale ţinute de Suveranul Pontif în Cetatea Eternă. În vocea Papei răsună ecoul pasajului biblic tocmai citit, din Evanghelistul Luca: „în acel timp, când Isus s-a apropiat de Ierusalim, văzând cetatea, a plâns pentru ea” (Lc 19, 41). Pe cât de scurt, pe atât de emoţionant.

Crăciunul în prezent, o sărbătoare trucată
Isus se apropie de Ierusalim şi aflat în panorama oraşului pe care îl zăreşte, El „observă şi plânge”, spunând Ierusalimului: «Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta calea spre pace! Dar acum este ascunsă ochilor tăi» (Cfr. Lc, 19, 42-43). Papa Francisc repetă cuvânt cu cuvânt şi adaugă:
• „Isus plânge şi astăzi. Pentru că noi am preferat strada urii, strada lipsei de prietenie. Suntem cu toţii aproape de sărbătoarea Naşterii Domnului: vor fi lumini, sărbători, brazi luminoşi, iesle… totul trucat: lumea continuă să fie în război, să declanşeze conflicte. Lumea nu a înţeles calea păcii”.

Război pentru buzunarele traficanţilor
Sunt uşor de intuit sentimentele Papei, în compasiune cu toţi oamenii din lume în aceste zile, ba chiar ore. Pontiful aminteşte comemorările recente a celui dea al II-lea Război Mondial, bombele de la Hiroshima şi Nagasaki şi vizita sa  de anul trecut la Redipuglia, pentru aniversarea Marele Război. Sunt „masacre inutile” subliniază papa Francisc, prin cuvintele predecesorului său, Pontiful emerit Benedict al XVI-lea.

„Peste tot este război astăzi, este alimentată ura”, constată Papa,  dând voce unei întrebări: „Ce rămâne de un război, de ceea ce trăim noi în prezent?”.
• „Ce rămâne? Dărâmături, mii de copii fără educaţie, atât de mulţi morţi inocenţi – atât de mulţi – şi bani în buzunarele traficanţilor de arme. Isus a spus o dată: «Nu putem servi la doi stăpâni: ori Dumnezeu, ori bogăţia». Războiul, continuă Pontiful, este tocmai alegerea celui de-al doilea: «Construim arme, pentru ca economia să se echilibreze puţin. Şi continuăm să ne urmărim interesele». Este un cuvânt greu folosit de Isus «Blestemaţilor». Pentru că El spune «Fericiţi făcătorii de pace». Cei care se dedică conflictelor sunt blestemaţi, sunt delincvenţi. Un război se poate «justifica» – în ghilimele – invocând multe motive. Dar când întreaga lume în zilele noastre este în război, toată lumea – reiterează Papa – avem de-a face cu un război mondial pe bucăţi bucăţi: aici, acolo… care nu are nicio justificare! Iar Dumnezeu plânge. Isus plânge”.

Lumea plânge pentru crimele sale
„În timp ce traficanţii de arme îşi fac datoria, continuă Pontiful, cei săraci sunt operatori ai păcii. Ei, doar pentru a ajuta o persoană îşi dau propria viaţă”. Asemenea unei icoane a timpurile noastre, mai spune papa Francisc vorbind despre „exemplul Maicii Tereza de Calcutta”, împotriva căreia, cinismul prepotent ar spune: „dar ce a făcut acea femeie? Şi-a pierdut viaţa ajutând lumea să moară? În realitate, nu poate fi înţeleasă calea păcii”:
• „Ne va face bine şi nouă – încheie Papa – să cerem darul lacrimilor pentru această lume care nu recunoaşte calea păcii, care trăieşte pentru a face război, având cinismul de a spune că nu face aceasta. Să cerem convertirea inimilor, tocmai în pragul Jubileului Milostivirii, pentru ca jubileul nostru, bucuria noastră să aducă har lumii, pentru ca aceasta să redescopere capacitatea de a-şi plânge propriile crime şi tot ceea ce face în prezent”.

(rv– M. Caba)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.