2015-11-17 11:54:00

Papa Francisc: să nu fim creștini cu viață dublă; să evităm mondenitatea


17 noiembrie 2015. Să stăm departe de mondenitatea care ne conduce la o viață duplicitară: acesta este îndemnul adresat de Papa Francisc la omilia din cadrul Sfintei Liturghii celebrată marți dimineață, în capela Casei Sfânta Marta, din Vatican.

Colegul nostru Alessandro Gisotti, de la redacția centrală în limba italiană, prezintă – prin câteva reflecții – trei fragmente din omilia Papei, inspirată din lecturile Liturghiei zilei.

Oprindu-se mai întâi la Eleazar, prezentat de prima Lectură, luată din cartea a doua a Macabeilor, capitolul 6, aflăm că acesta 'nu se lasă slăbit în spirit de tentațiile mondenității', preferând mai degrabă moartea decât 'supunerea față de apostazia gândirii unice'. Cartea Macabeilor ni-l prezintă pe Eleazar ca fiind un bărbat dintre scribii de frunte, înaintat în vârstă şi foarte frumos la chip, pe care-l forțau să deschidă gura, ca să mănânce carne de porc. Însă el, 'alegând o moarte glorioasă mai degrabă decât o viaţă de ocară, a mers de bunăvoie la chinurile roţii, scuipând din gură carnea, aşa cum se cuvine să facă cei care au tăria să îndepărteze ceea ce nu este permis a gusta, chiar dacă le este dragă viaţa'.

Mondenitatea ne îndepărtează de la coerența vieții creștine
"Mondenitatea spirituală ne îndepărtează de coerența vieții, făcându-ne să devenim incoerenți", a spus Papa, explicând că incoerența constă în a te preface că ești într-un fel când, de fapt, trăiești într-un cu totul alt mod. De asemenea, a observat că este dificil de descoperit de la început trăsăturile periculoase ale mondenității, fiind asemenea moliilor care distrug încetul cu încetul o stofă ce ajunge să devină până la urmă de nefolosit. Mondenitatea conduce la o viață duplicitară, una de aparență și o alta trăită cu adevărat, îndepărtându-te de Dumnezeu și distrugându-ți identitatea creștină."

Să-i cerem Domnului ajutorul împotriva tentațiilor mondene
Pontiful a explicat diferența dintre spiritul creștin autentic și spiritul monden, spunând:

"Spiritul creștin, identitatea creștină, nu cunoaște egoismul, urmărind mereu coerența, având grijă și evitând scandalul; având grijă de alții și dând un exemplu bun. Cineva ar putea spune că nu este ușor să înfrunți tentațiile acestei lumi și să eviți tertipul dualității care ne tentează pe toți în fiecare zi încât devine imposibil de rezistat. Este necesară rugăciunea, implorarea ajutorului Domnului pentru depășirea mondenității care ne distruge identitatea creștină și ne conduce la o existență dublă." 

Curajul ducerii mai departe a identității creștine
Singura modalitate de a ne salva constă în rugăciunea smerită, a subliniat Papa. Este necesar să recunoaștem: "Doamne, sunt cu adevărat un păcătos, cu toții suntem păcătoși, dar își cer ajutorul, ajută-mă Tu astfel încât să nu mă prefac pretinzând, pe de o parte, că aș fi creștin dar, pe de altă parte, trăind asemenea unui păgân, asemenea unei persoane mondene". 

"Dacă aveți azi puțin timp, luați Biblia, Cartea a doua a Macabeilor, capitolul 6 și citiți istoria lui Eleazar. Vă va face bine, vă va da curaj astfel încât să fiți un exemplu pentru toți și vă va da de asemenea forță și sprijin pentru a duce mai departe identitatea creștină, fără compromisuri și fără o viață duplicitară".  

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.