2015-11-14 11:32:00

Papa Francisc condamnă atentatele de la Paris


RV 14 noiembrie 2015. Papa Francisc, într-un interviu la televiziunea SAT2000 și-a exprimat adânca durere pentru victimele atentatelor teroriste din Paris. Potrivit unui bilanț provizoriu, 128 de persoane și-au pierdut viața și alte 180 au fost grav rănite.

Într-un interviu acordat sâmbătă dimineață televiziunii SAT2000, Papa Francisc a declarat în legătură cu valul de atentate de la Paris:

Papa Francisc: "Sunt cutremurat și îndurerat și nu înțeleg… De fapt aceste lucruri sunt dificil de înțeles, cu atât mai mult cu cât sunt comise de ființe omenești. Tocmai de aceea, sunt cutremurat, îndurerat și mă rog. Sunt foarte aproape sufletește de poporul francez, atât de iubit, sunt aproape sufletește de rudele victimelor și mă rog pentru ele."

Întrebat în legătură cu conceptul celui de-al Treilea Război mondial luptat pe bucăți, Papa a spus:
Papa Francisc: "Da, acesta este un fragment [de război]. Însă, nu există justificări pentru astfel de acte."

Privitor la imposibilitatea justificării terorismului, Pontiful a mai spus în interviu pentru postul de televiziune italian de inspirație catolică:
Papa Francisc: "Nu, nici justificare religioasă și nici umană. Astfel de acte nu sunt umane. De aceea, sunt aproape sufletește  de toți cei care suferă în Franța, față de care îmi exprim afecțiunea." "Și îți mulțumesc mult că m-ai sunat", i-a mai spus Pontiful jurnalistului de la Sat2000 care i-a telefonat.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.