2015-11-14 09:59:00

Din agenda Papei de duminică: vizită la biserica luterană din Roma


14 noiembrie 2015. Duminică, 15 noiembrie a.c., pe agenda Papei se află vizita la biserica evanghelică luterană din Roma, din strada Sicilia, pentru a participa la serviciul religios duminical de după-amiază.  Cu acest prilej, pastorul comunității, Jens-Martin Kruse, a declarat pentru agenția de presă Nev că vizita Papei are "caracteristica simplității și va avea loc potrivit tradiției luterane".

Fragmentul biblic din care se inspiră celebrarea ecumenică de duminică, de la biserica luterană, este luat din capitolul 25 al Evangheliei după Sfântul Matei, lectură prevăzută în calendarul liturgic luteran. Privitor la fragmentul biblic, pastorul luteran Kruse a spus: "Este fără îndoială un frumos text pentru celebrarea noastră și, în contextul timpului prezent, se potrivește perfect".

La serviciul religios participă, de asemenea, parohii celor două comunități catolice din cartierul roman în care se află biserica evanghelică și președintele Sinodului luteran, Christiane Gröben.

Și alți pontifi au mers la aceiași biserică evanghelică din Roma, biserica "Cristskirche". Benedict al XVI-lea a fost în data de 14 martie 2010, când a luat parte la un serviciu religios în limba germană. Însă, Ioan Paul al II-lea a fost primul Papă care a vizitat biserica evanghelică, în data de 11 decembrie 1983, cu ocazie împlinirii a 500 de ani de la nașterea reformatorului Martin Luter. În 2017, va fi celebrată în întreaga lume împlinirea a 500 de ani de la Reformă.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.