2015-11-09 13:48:00

Preşedintele Poloniei, la papa Francisc: ZMT Cracovia 2016


RV 09 noiembrie 2015. Papa Francisc l-a primit în audienţă luni, 09 septembrie a.c., pe preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, împreună cu suita. El s-a întâlnit ulterior cu cardinalul secretar de Stat, Pietro Parolin, însoţit de mons. Antoine Camilleri, sub-secretar pentru Roportul cu Statele în Vatican. Potrivit unui comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, pe parcursul întâlnirii s-a discutat despre contribuţia pozită a Bisericii Catolice în societatea poloneză şi vizita papei Francisc, anul viitor la Cracovia, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului (ZMT 2016).

Papa Francisc şi preşedintele Duda, mai citim în nota de presă, au abordat teme de interes comun, precum: familia, sprijinul acordat grupurilor sociale defavorizate primirea migranților în contextul actual.
În cele din urmă, au fost discutate unele aspecte care privesc comunitatea internațională, cum ar fi pacea și securitatea, conflictul din Ucraina și situația din Orientul Mijlociu.

 (rv– M. Caba)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.