RV 29 oct 2015. Dumnezeu nu condamnă, poate numai să iubească, iubirea este slăbiciunea sa și biruința noastră: este, pe scurt, predica papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată joi dimineață în capela reședinței sale din Casa Sf. Marta, cu participarea mai multor grupuri de credincioși.
Semnalăm, cu această ocazie, și apariția, joi în Italia, a volumului ”Fericirea se învață zi de zi”, în care sunt publicate articolele postului nostru de radio despre predicile papei Francisc în capela Casei Sf. Marta în perioada martie 2014 – iunie 2015. Îngrijit pentru editura Rizzoli de pr. Antonio Spadaro, directorul revistei iezuiților “La Civiltà Cattolica”, volumul ajunge la publicul larg după ”Adevărul este o întâlnire”, care cuprinde predicile Sfântului Părinte din primul an al pontificatului său.
Revenind la Sfânta Liturghie de joi dimineață,
papa Francisc a oferit o reflecție despre iubirea lui Dumnezeu pornind de la lecturile
biblice ale zilei: Rm 8,31-39, Ps 108 și Lc 13,31-35. În prima lectură sfântul apostol
Paul vorbește despre victoria creștinilor pornind de la cunoscuta sa întrebare: ”dacă
Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră?”. Dacă Dumnezeu ne mântuiește,
cine ne va condamna? S-ar spune – a observat Pontiful – că ”forța acestei încrederi
de învingător” și acest dar, creștinul ”le-ar avea deja în mâinile lui, ca pe o proprietate”.
Ca și cum creștinii ar putea să spună în mod triumfalist: ”acum, campionii suntem
noi”. Dar aceste cuvinte au o semnificație diferită: noi suntem învingători ”nu pentru
că avem acest dar în mână, ci pentru altceva”. Altceva este ceea ce ne face să învingem
sau, dacă noi refuzăm victoria, ne oferă posibilitatea de a învinge întotdeauna”:
este adevărul că ”nimic nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, care este
în Cristos Isus, Domnul nostru”.
• «Nu noi suntem învingători asupra dușmanilor noștri,
asupra păcatului. Nu. Noi suntem atât de mult legați de iubirea lui Dumnezeu încât
nici o persoană, nici o putere, nici un lucru nu va putea să ne separe de această
iubire. În acest dar (apostolul) Paul a văzut mai mult, l-a văzut pe cel care dă acest
dar: este darul facerii din nou, este darul noii nașteri în Cristos Isus. El a văzut
iubirea lui Dumnezeu, o iubire care nu se poate explica».
”Orice bărbat, orice femeie – a adăugat papa Francisc
– poate refuza darul acesta”, poate prefera vanitatea proprie, mândria sa, păcatul
său. Însă ”darul continuă să existe”:
• «Darul este iubirea lui Dumnezeu, un Dumnezeu care
nu se poate despărți de noi. Aceasta este neputința lui Dumnezeu. Noi spunem: Dumnezeu
este puternic, poate să facă orice. Adevărat, cu o singură excepție: nu poate să se
despartă de noi. În Evanghelia zilei, imaginea lui Isus care plânge asupra Ierusalimului
ne face să înțelegem această iubire. Isus a plâns. A plâns asupra Ierusalimului și
în acel plâns este cuprinsă toată neputința lui Dumnezeu: incapacitatea lui de a nu
iubi, de a se despărți de noi».
Isus plânge asupra Ierusalimului care îi ucide
pe profeții săi, pe cei care vestesc mântuirea sa. Dumnezeu spune Ierusalimului și
nouă, tuturor: ”de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi așa cum găina își adună
puii sub aripi, și n-ați voit!” (Lc 13, 34). De aceea, Sfântul Paul înțelege și poate
să spună că este convins că ”nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile,
nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimile, nici adâncurile
și nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de această iubire” (Rm 8, 38-39).
• «Dumnezeu nu poate să nu iubească! Aceasta este
siguranța noastră. Eu pot să resping iubirea lui, pot să refuz cum a refuzat tâlharul
cel bun, până în ultima clipă a vieții sale. Dar acolo îl aștepta iubirea aceea. Cel
mai mare răufăcător, cel mai îndârjit blasfemator este iubit de Dumnezeu cu o bunătate
de tată și - cum spune Paul, cum spune Evanghelia, cum spune Isus - ”ca o cloșcă cu
puii ei”. Dumnezeu cel puternic, Creatorul poate să facă totul: Dumnezeu plânge! În
acest plâns al lui Isus asupra Ierusalimului, în acele lacrimi, este toată iubirea
lui Dumnezeu. Dumnezeu plânge pentru mine când eu mă îndepărtez. Dumnezeu plânge pentru
fiecare dintre noi. Dumnezeu plânge pentru cei răi, care comit atâtea rele și atât
rău omenirii. El așteaptă, nu condamnă, plânge. De ce? Pentru că iubește!».
(rv – S. Centofanti - A. Dancă)
All the contents on this site are copyrighted ©. |