Papa Francisc: cardinalul C. M. Martini, om de dialog fără frontiere

RV 20 oct 2015. Un om și episcop care prin ”stilul său sinodal”, deschis la dialog și întemeiat pe o iubire profundă față de Sfânta Scriptură, poate ”inspira o viață mai bogată de sens și o conviețuire mai fraternă” chiar și în societatea actuală: scrie papa Francisc despre regretatul cardinal italian Carlo Maria Martini  (1927-2012) în prefața cărții ”Catedra celor care nu cred”, volumul prin care editorul italian Bompiani inaugurează publicarea integrală - ”Omnia omnia” - a scrierilor fostului arhiepiscop de Milano.

”Tot cel care crede poartă în sine amenințarea necredinței și tot cel care nu crede poartă în sine germenul credinței: punctul de întâlnire este disponibilitatea de a reflecta asupra întrebărilor pe care cu toți le avem”. Această convingere, care a călăuzit gândirea și activitatea pastorală a cardinalului Carlo Maria Martini, a fost în același timp pilonul religios și cultural care l-a determinat să înființeze, în 1987, așa numita ”Catedră a celor care nu cred”, un spațiu de dialog care să pună față în față, în jurul unei teme specifice, rațiunile celui care crede și pe ale celui care nu crede.

În prefața primului volum din ”Opera omnia” a cunoscutului cardinal italian, papa Francisc evidențiază intuiția care l-a făcut să pună bazele acestei inițiative. Eruditul cardinal, scrie Pontiful, ”a intuit fecunditatea contribuției pe care comunitățile creștine o pot oferi societății civile astăzi dacă depun acest efort de mediere pe plan etic și antropologic”, pornind de la premisa că ”principiile credinței, departe de a se transforma în motiv de conflict și de contrapunere în sânul conviețuirii civile, pot și trebuie să se dovedească posibil de trăit și de dorit chiar și pentru ceilalți, într-un consens și într-o armonie cât mai ample, și să motiveze în profunzime efortul depus în favoarea dreptății și a solidarității”. Intuiția care a dus la înființarea ”Catedrei”, explică papa Francisc, este rodul unui om care și-a însușit învățătura Conciliului Vatican II. Mai întâi de toate, Pontiful remarcă ”stilul sinodal” al cardinalului Martini, întemeiat pe ”o atitudine de ascultare și discernământ a ceea ce Duhul Sfânt pune în mișcare în conștiința poporului lui Dumnezeu, în varietatea componentelor sale” și totodată pe ”grija ca diferențele să nu degenereze în conflicte distrugătoare”. Cardinalul Martini, observă mai departe Sfântul Părinte, ”nu voia să facă concesii modelor sau sondajelor sociologice, fiind animat de unica întrebare de fond: în ce fel Isus Cristos, care trăiește în Biserică, este astăzi izvor de speranță?”.

A doua trăsătură a stilului adoptat de cardinalul Martini este dialogul pastoral și spiritual. Regretatul păstor de suflete, scrie papa Francisc, a căutat ”în mod activ să-i întâlnească pe cei care nu se recunoșteau imediat în comunitatea celor care cred”, fiind însuflețit de o privire pe care o arunca ”dincolo de frontierele consolidate, preferând o Biserică misionară «în ieșire» și nu închisă în sine, făcând să iasă la suprafață mesajul universal al Evangheliei, purtător de lumină și de inspirație pentru toți oamenii”.

”Îndemnul continuu de a se face aproapele celor care sunt puși deoparte”, specific misiunii îndeplinite de fostul arhiepiscop de Milano, ”a răsunat cu putere și eficacitate în interiorul societății civile și în domeniul politicii”. Ceea ce a fost cu putință datorită celui de al treilea aspect caracteristic activității sale: familiaritatea cu Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl vestea și îl împărțea în mod magistral. ”Tocmai atenția constantă față de comoara Scripturii – scrie papa Francisc în prefață – a făcut în așa fel încât cuvintele cardinalului Martini nu pot fi văzute drept considerații dictate de bunul simț sau de teorii politice; în simplitatea și profunzimea lor, acestea exprimă toată bogăția tradiției, ajungând să interpeleze orice persoană și orice popor”. În abordarea sa pe planul ascultării și predicării Cuvântului lui Dumnezeu – notează Pontiful de formare iezuită – cardinalul Martini a fructificat, printre altele, ”în mod original” spiritualitatea iezuită și a făcut să rodească ”pedagogia ignațiană”.

În fine, papa Francisc susține că publicarea ediției integrale a scrierilor cardinalului Martini este o inițiativă fericită și necesară, ”o invitație de a medita împreună la modul în care construim viitorul planetei noastre și de a căuta parcursuri împărtășite de eliberare și speranță”. ”Opera omnia” a cardinalului Carlo Maria Martini poate fi, de aceea, ”un mare ajutor în lumea noastră, marcată de forțe de dezagregare și dezumanizare, pentru a inspira o viață mai bogată de sens și o conviețuire mai fraternă”.

(rv – A. Dancă)