2015-10-19 12:13:00

Portugalia. 50 de instituții catolice oferă structuri pentru găzduirea refugiaților


19 octombrie 2015. În Portugalia, 115 instituții, dintre care 50 sunt catolice, și-au oferit disponibilitatea de a primi refugiați. Informația a fost dată publicității la Lisabona, în urma primei adunări generale a Platformei de susținere a refugiaților. Pe lista celor 115 instituții se semnalează și prezența diferitor asociații parohiale Caritas, a unor congregații religioase, a unor centre sociale parohiale, precum și școli legate de Biserica Catolică, potrivit informațiilor furnizate de agenția catolică de presă "Ecclesia". Într-o primă etapă va fi posibilă primirea unui număr de 85 de familii, cuprinzând un total de 420 de persoane. Succesiv, s-ar putea ajunge la un număr de 135 de familii, cu un total de 660 de persoane.

O strategie comună pentru integrarea refugiaților
Înaltul Comisar pentru Migranți din cadrul guvernului portughez, Pedro Calado, a fost prezent la întâlnirea găzduită de Universitatea din Lisabona. El a evidențiat faptul că adeziunea și activitatea din cadrul programului de sprijinire a refugiaților reprezintă un motiv de inspirație pentru Administrația Publică într-un moment în care "este necesară conceperea unei strategii comune și un plan național" în vederea integrării refugiaților. Totodată, Calado a adăugat că "este fundamental să se aibă un interlocutor precum Platforma de susținere a refugiaților pentru "a elabora o strategie coerentă și amplă în privința situației pe care Portugalia va trebui să o înfrunte în următoarele săptămâni".

Primirea, o chestiune de civilizație...
Din partea sa, Rui Marques, care a promovat platforma, coordonându-i în prezent activitatea, și-a exprimat satisfacția pentru faptul că "în mai puțin de o lună și jumătate", programul de sprijin destinat imigranților va putea fi operativ. "Primirea acestor persoane", a spus Marques, "nu reprezintă doar o chestiune logistică, ci cu mult mai mult, fiind o chestiune de grad de civilizație" și, referindu-se la faptul că instituțiile educative au aderat deja la proiect, a evidențiat importanța maximă a rolului avut de instituțiile de învățământ superior în privința primirii imigranților.   

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.