Biserica are patru noi sfinţi: scurt profil biografic

RV 18 octombrie 2015. În cadrul Sfintei Liturghii celebrată în piaţa Sfântul Petru din Vatican, pe 18 octombrie a.c., papa Francisc a ridicat la cinstea altarelor „un cuplu de evanghelizatori care au dat mărturie despre frumusețea credinței în Isus”, o călugăriţă spaniolă şi un preot italian. Prezentăm mai jos profilul succint al vieţii şi misiunii acestora:  

Sfinţii soţi Ludovic şi Zelia, părinţii Sf. Teresa de Lisieux
 Ludovic Martin s-a născut la Bourdeaux, pe 22 august 1823. Om de credinţă, devotat rugăciunii, a cultivat pentru o perioadă dorinţa de a se consacra lui Dumnezeu în Casa de primire Grand Saint Bernard, dar descurajat de studiul limbii latine s-a orientat spre profesia de orologier şi s-a stabilit la Alençon.

Zelia Guérin s-a născut la Gandelain, în apropiere de Saint-Denis-sur-Sarthon, pe 23 decembrie 1831. A întreprins activitatea de producătoare de dantele la Punctul din Alençon. A avut şi ea dorinţa de a se dărui vieţii consacrate, dar sănătatea sa fragedă şi opinia negativă a maicii superioare a Fiicelor Carităţii din Alençon, au descurajat-o.  Zelia l-a întâlnit în mod providenţial pe Luigi, pe podul Saint Leonard: un tânăr cu o fizionomie nobilă, un mers rezervat şi o atitudine plină de demnitate au impresionat-o. O voce interioară îi şoptea în acel moment «acesta este omul pe care l-am pregătit pentru tine». Puţine luni mai târziu, cei doi şi-au unit destinele prin căsători, în Biserica Notre-Dame din Alençon, în noaptea de 13 iulie 1858. Au avut bucuria de a viaţă la nouă copii; la o vârstă fragedă i-au pierdut pe patru dintre ei, dar nici doliul şi nici probele prin care au trebuit să le treacă împreună nu au slăbit credinţa lor profundă, alimentată de primirea zilnică a Euharistiei şi devoţiunea filială la Sfânta Fecioară Maria.

Ultima lor fiică a fost Sfânta Tereza a Pruncului Isus, doctor al Bisericii. La 2 iulie în acest an a fost deschisă cauza de beatificare şi a surorii acesteia, Leonia, călugăriţa vizitandină Francesca Tereza.

Luigi şi Zelia sunt un exemplu sublim de iubire conjugală, de familie creştină muncitoare, atentă la nevoile aproapelui, generoasă faţă de cei săraci şi animată de un puternic spirit misionar, fiind mereu pregătită să colaboreze la activităţile parohiale.

Zelia a murit la Alençon, pe 28 august 1877, după o lungă perioadă de boală. La moartea soţiei sale, Luigi s-a transferat la Lisieux pentru a asigura celor cinci fiice un viitor mai bun. Numit «Patriarh» după ce le-a oferit Domnului pe toate cele cinci fiice ale sale, a trăit cu demnitate ultima încercare: a bolii. El a murit pe 29 iulie 1894, în apropiere de Evreux. Părinţii Sfintei Teresa au fost beatificaţi la Lisieux, pe 19 octombrie 2008. 

Sfânta Maria a Neprihănitei Zămisliri Salvat Romero
Maria a Neprihănitei Zămisliri Salvat Romero, s-a născut pe 20 februarie 1926 la Madrid, unde a fost botezată o zi mai târziu cu numele de Maria Isabel. De copilă, a frecventat colegiul madrilen al Surorilor Irlandeze.

În 1936, datorită războiului civil, familia ei se transferă în Portugalia, revenind ulterior în capitala spaniolă. Pe parcursul acelor ani, Maria Isabel a început să descopere vocaţia sa pentru viaţa consacrată, iar în 1944 intră în Institutul Surorilor Societăţii Crucii din Sevilia. Un an mai târziu, primeşte haina monahală, primind numele de Maria Neprihănită a Crucii şi îşi începe noviciatul.

Fericita Maria s-a distins prin angajament, spirit de sacrificiu, dragoste pentru sărăcie şi umilinţă. Datorită unei profunde pregătiri umane şi spirituale, i-au fost încredinţate diferite responsabilităţi în domeniul educativ, formativ şi de conducere al Institutului. A fost aleasă ca superioară generală de trei ori, pe parcursul anilor dificili care au urmat după Conciliul Vatican al II-lea.

Ea a avut o grijă specială pentru formarea permanentă a surorilor sale întru călugărie, mai ales pentru cele care treceau printr-un moment de criză sau răscumpăr în acei ani marcaţi de multe incertitudini. Personalitatea sa senină şi jovială a contribuit la crearea unei clime de încredere şi comuniune în institut. În ea, spun călugăriţele care au cunoscut-o, se vedea o intensă experienţă religioasă, trăită cu o conştientizare vie a prezenţei lui Dumnezeu şi o neîncetată căutare a voinţei Sale.

În 1994 a fost diagnosticată cu o tumoare, pentru care a fost operată. A confruntat boala cu multă docilitate faţă de voinţa lui Dumnezeu şi mult curaj. Pe 31 octombrie 1998 a trecut la Domnul, în Casa generală din Sevilia, oraş unde a fost celebrată pe 18 septembrie 2010 beatificarea Mariei a Neprihănitei Zămisliri Salvat Romero.    

Sfântul Vicențiu Grossi
Preotul Vicențiu Grossi s-a născut pe 9 martie 1845 la Pizzighettone, în apropiere de orașul italian Cremona, fiind penultimul fiu al unei familii bogată în credinţă şi valori umane.

După primirea primei Sfinte Împărtăşanii, tânărul Vincenţiu este puternic atras de vocaţia la preoţie şi decide să intre în seminar. Însă, datorită nevoilor familiale, a fost constrâns să amâne acest proiect pentru a da o mână de ajutor la moara tatălui său, unind astfel greutatea muncii cu angajamentul său profund pentru studiu. A împlinit totul cu hotărâre şi bucurie sufletească, aşteptând „ceasul lui Dumnezeu”. Pe 4 noiembrie 1864 intră în Seminar, iar la 22 mai 1869 este sfinţit preot. Este trimis într-o parohie deosebit de grea (Regona, Vicobellignano), unde rămâne timp de 34 de ani, semn al încrederii pe care episcopul diecezei o avea în capacitățile sale umane și spirituale.

În faţa indiferenţei şi a sărăciei ce caracteriza satele lombarde la finalul secolului al XVIII-lea, părintele Vinceţiu se dedică tinerilor, pe care îi primeşte în casa parohială pentru a-i instrui şi a-i forma. El doreşte să îi ajute să devină conştienţi de demnitatea lor ca fii ai lui Dumnezeu.

A ales o viaţă săracă, împărtăşită cu cei mai nevoiaşi. Uniunea cu Cristos Preot şi Jertfă a marcat misiunea şi spiritualitatea sa, îndrumându-l la un apostolat intens şi o profundă viaţă de rugăciune. Printre virtuţile sale se evidenţiază ortodoxia şi fidelitatea faţă de Sfântul Părinte Papa. Nu în ultimul rând, misiunea de predicării vestea Bună a Evangheliei în locuri străine de cuvântul lui Dumnezeu, marcate de o exclusivă ignoranţă religioasă.

În parohia din Vicobellignano, preotul italian a arătat şi un remarcabil angajament ecumenic faţă de o comunitate protestantă, manifestând respect, deschidere şi iubire către toate persoanele.

Atent la problemele sociale ale timpului său a fost marcat de „mizeria materială şi morală a tinereţii feminine”, care l-a „impresionat profund” şi l-a determinat să fondeze institutul de surori „Fiicele Oratoriului”, pentru a însoți îndrumarea morală și religioasă a tinerelor din parohie. A murit în faimă de sfințenie la 7 noiembrie 1917, spunând înainte de a-și încredința sufletul în mâinile lui Dumnezeu: „Viața este deschisă: trebuie să plec”. A fost beatificat în 1975 de Fericitul Paul al VI-lea.

 (rv– M. Caba)