RV 17 oct 2015. La 50 de ani de la înființarea Sinodului Episcopilor Biserica trăiește un ”motiv de bucurie, preamărire și recunoștință față de Domnul”: a spus papa Francisc sâmbătă, în Aula Paul al VI-lea, la actul comemorativ dedicat înființării, acum 50 de ani, în contextul Conciliului Vatican II, a Sinodului Episcopilor. În prezența participanților la cea de-a XIV-a adunare generală a Sinodului, care se desfășoară de la 4 la 25 octombrie, Sfântul Părinte a pus accentul pe intensificarea dimensiunii sinodale a Bisericii și pe implicațiile ecumenice ale acesteia, într-o societate care se confruntă cu un deficit de participare și fraternitate.
Într-un discurs pe care observatorii l-au definit
unul din cele mai importante ale pontificatului, papa Francisc a reiterat urgența
unei ”convertiri a papatului” pe linia deschisă de Ioan Paul al II-lea și oportunitatea
unei ”descentralizări” a instituțiilor bisericești în spiritul unei colegialități
episcopale afective și efective.
Papa Francisc: • «Încă de la începutul slujirii
mele ca Episcop al Romei am dorit să pun în valoare Sinodul, care constituie una din
cele mai prețioase moșteniri ale ultimei adunări conciliare. Pentru Fericitul Paul
al VI-lea, Sinodul Episcopilor trebuia să reia imaginea Conciliului ecumenic și să-i
oglindească spiritul și metoda».
Pontiful a subliniat insistența predecesorilor
săi ca, în raport cu experiența concretă și cu trecere timpului, acest instrument
de colegialitate și responsabilitate pastorală să fie perfecționat, din convingerea
că aceasta este calea de urmat:
Papa Francisc: • «Lumea în care trăim și pe
care suntem chemați să o iubim și să o slujim chiar și cu contradicțiile ei, cere
din partea Bisericii o consolidare a sinergiei între toate domeniile misiunii sale.
Tocmai calea sinodalității este calea la care Dumnezeu se așteaptă din partea Bisericii
în al treilea mileniu».
De fapt, a reluat papa Francisc, ceea ce ne cere
Dumnezeu este cuprins deja, într-un anume fel, în cuvântul ”sinod”: a merge împreună,
laici, păstori, episcopul Romei. Totalitatea credincioșilor care au primit ungerea
Celui Sfânt, după cum învață Conciliul Vatican II, nu se poate înșela în credință
și manifestă această prerogativă prin simțul supranatural de credință al întregului
popor atunci când, de la episcopi și până la ultimii credincioși laici, își exprimă
consensul universal în materie de credință și morală (cfr Lumen Gentium, 12).
Papa Francisc: • «Aceasta a fost convingerea
care m-a călăuzit când mi-am exprimat dorința ca Poporul lui Dumnezeu să fie consultat
în pregătirea celor două reuniuni sinodale despre familie. Cu siguranță, o consultare
de acest gen n-ar putea în nici un fel să fie îndeajuns pentru a asculta ”simțul credinței”.
Dar cum ar fi fost posibil să vorbim de familie fără a interpela familiile, ascultând
bucuriile și speranțele lor, durerile și angoasele lor? Prin răspunsul la cele două
chestionare trimise Bisericilor particulare, am avut posibilitatea de a asculta cel
puțin pe unele dintre ele cu privire la chestiunile care le ating îndeaproape și asupra
cărora au atât de mult de spus».
De aceea, o Biserică sinodală este o Biserică a ascultării în conștiința că ”a asculta înseamnă mai mult decât a auzi”. Este o ascultare reciprocă în care fiecare are ceva de învățat. Poporul credincios, colegiul episcopal, episcopul Romei: unul în ascultarea celorlalți și toți în ascultarea Duhului Sfânt, Duhul adevărului (In 14,17), pentru a cunoaște ceea ce El ”spune Bisericilor” (Ap 2,7).
În această privință, Sinodul Episcopilor este punctul
de convergență al acestei dinamici de ascultare realizată la toate nivelurile din
viața Bisericii: drumul sinodal începe prin a asculta poporul credincios, continuă
ascultându-i pe păstorii săi și culminează în a-l asculta pe episcopul Romei, ”chemat
să se pronunțe ca «păstor și învățător al tuturor creștinilor», nu pe baza propriilor
convingeri personale, ci ca martor suprem al credinței întregii Biserici, «garant
al supunerii și conformității Bisericii la voința lui Dumnezeu, la Evanghelia lui
Cristos și la Tradiția Bisericii» (Papa Francisc, Discurs la încheierea Adunării extraordinare
a Sinodului Episcopilor, 18 octombrie 2014).
Papa Francisc: • «Faptul că Sinodul acționează
întotdeauna ”cum Petro et sub Petro” – așadar, nu doar ”cum Petro” dar și ”sub Petro”
– nu este o îngrădire a libertății, ci o garanție a unității. Papa este, într-adevăr,
din voința Domnului, ”principiul și fundamentul perpetuu și vizibil al unității atât
a Episcopilor cât și a mulțimii credincioșilor” (Lumen Gentium, 23)».
Sinodalitatea, ca dimensiune constitutivă a Bisericii, oferă și cadrul interpretativ cel mai adecvat pentru a înțelege slujirea ierarhică. Isus a constituit Biserica punând în fruntea ei Colegiul apostolic, în care apostolul Petru este ”stânca” (Matei 16,18), cel care trebuie ”să-i întărească” pe frați în credință (Lc 22,32). Dar în această Biserică, asemenea unei piramide răsturnate, vârful este situat sub bază. De aceea, cei care exercită autoritatea se numesc ”miniștri”, ”slujitori”, pentru că după semnificația originară a cuvântului, sunt cei mai mici dintre toți. Pentru discipolii lui Isus, ieri, astăzi și întotdeauna, unica autoritate este autoritatea slujirii, iar unica putere este puterea crucii.
Într-o Biserică sinodală, Sinodul Episcopilor este
doar cea mai evidentă manifestare a unui dinamism de comuniune care inspiră toate
deciziile bisericești. Primul nivel de exercitare a sinodalității se realizează în
Bisericile particulare, prin ”nobila instituție a sinodului diecezan” și acele ”organisme
de comuniune” indicate de Codul de drept canonic: Consiliul presbiteral, Colegiul
consultanților, Capitolul canonicilor și Consiliul pastoral. Chiar dacă atare instrumente
dau uneori semne de oboseală în funcționarea lor, ”trebuie valorificate ca ocazie
de ascultare și împărtășire”. Al doilea nivel este cel al provinciilor și regiunilor
ecleziastice, al conciliilor particulare și în special al Conferințelor episcopale.
”Trebuie să ne gândim să realizăm mai mult, prin intermediul acestor organisme, instanțele
intermediare ale colegialității, integrând și aducând la zi unele aspecte din orânduirea
ecleziastică antică. Dorința Conciliului ca aceste organisme să contribuie la creșterea
spiritului de colegialitate episcopală nu s-a realizat încă pe deplin”.
Papa Francisc: • «Într-o Biserică sinodală,
după cum am afirmat deja, ”nu este oportun ca Papa să se substituie Episcopatelor
locale în discernământul tuturor problematicilor care se prospectează în teritoriile
lor. În acest sens, simt necesitatea de a proceda la o salutară descentralizare».
”Al treilea nivel – a continuat Sfântul Părinte - este cel al Bisericii universale, în care Sinodul Episcopilor, reprezentând episcopatul catolic, devine expresie a colegialității episcopale a unei întregi Biserici sinodale. Acesta exprimă colegialitatea «afectivă», care în unele circumstanțe poate deveni «efectivă», care îi unește pe Episcopi între ei și cu Papa în solicitudinea față de Poporul lui Dumnezeu”.
Efortul de a edifica o Biserică sinodală este purtător
de implicații ecumenice, din convingerea că ”analiza atentă a modului în care se articulează
în viața Bisericii principiul sinodalității și slujirea celui care prezidează” va
oferi o contribuție semnificativă la progresul relațiilor dintre Biserici.
Papa Francisc: • «Sunt convins că într-o Biserică
sinodală, chiar și exercițiul primatului petrin va putea să primească o lumină mai
mare. Papa nu stă, singur, deasupra Bisericii, ci în interiorul acesteia, ca botezat
între cei botezați, și în interiorul Colegiului episcopal, ca episcop între episcopi,
chemat în același timp, ca succesor al apostolului Petru, să conducă Biserica Romei
care prezidează în iubire toate celelalte Biserici».
În această privință papa Francisc a reiterat ”necesitatea și urgența de a gândi o «convertire a papatului», mergând pe urmele Sfântului Ioan Paul al II-lea care în enciclica ”Ut unum sint” (nr. 95) îndemna la ”găsirea unei forme de exercitare a primatului care, fără a renunța în nici un fel la esențialul misiunii sale, să se deschidă la o nouă situație”.
În fine, privirea unei Biserici sinodale se extinde
la întreaga umanitate, care deși invocă participare, solidaritate și transparență
în administrarea realităților publice, constată deseori că destinul popoarelor este
decis de câteva grupuri restrânse de putere:
Papa Francisc: • «Ca Biserică ce ”merge împreună”
cu oamenii, părtașă la travaliul istoriei, cultivăm visul ca redescoperirea demnității
inviolabile a popoarelor și a funcției de serviciu a autorității, să ajute și societatea
civilă să se edifice în dreptate și fraternitate, dând naștere unei lumi mai frumoase
și mai demne de om pentru generațiile care vor veni după noi».
Lucrările celei de-a XIV-a adunări generale a Sinodului Episcopilor se vor relua luni cu intervențiile Părinților Sinodali în congregațiile generale despre partea a treia din documentul de bază ”Instrumentum laboris”: misiunea familiei, astăzi.
(rv – A. Dancă)
All the contents on this site are copyrighted ©. |