Sinodul Episcopilor 2105: ”Milostivirea cea mai mare e să spui adevărul cu iubire”

RV 06 oct 2015. Continuă la Roma cea de-a XIV-a adunare generală a Sinodului Episcopilor, convocată de papa Francisc de la 4 la 25 octombrie pe tema ”Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană”. Printre cei 270 de Părinți Sinodali, participă din România PS Petru Gherghel, ales de Conferința Episcopilor, și PS Mihai Frățilă, desemnat de Sinodul Bisericii Greco-Catolice.

După discursul de inaugurare a lucrărilor sinodale, în cadrul primei congregații generale, este confirmată participarea papei Francisc la congregațiile generale de luni după amiază, marți dimineață și marți după amiază.

De semnalat, între timp, activarea pe Internet a unui portal de informare despre sinod la adresa synod15.vatican.va, precum și contul pe Twitter al Sălii de Presă a Sf. Scaun, la adresa @HolySeePress, de unde sunt lansate în spațiul digital știri, interviuri și alte materiale informative despre actualul Sinod, în limbile italiană, engleză și spaniolă, folosind hashtag-ul #Synod15.

Deschidem, astfel, o amplă pagină pe care o dedicăm în această emisiune lucrărilor sinodale și revenim la Relatarea introductivă, care sintetizează paragrafele din documentul de bază – ”Instrumentum laboris” – prezentată luni de relatorul general al actualei adunări sinodale, cardinalul Peter Erdő, în cadrul primei congregații a Părinților Sinodali.

Prezentarea prelatului ungar a urmat îndeaproape cele trei capitole majore din ”Instrumentum laboris”: provocările, vocația și misiunea familiei. Documentul îndeamnă la o însoțire milostivă a persoanelor care trec prin situații familiale dificile și afirmă fără umbră de îndoială caracterul indisolubil al sacramentului căsătoriei. Prelatul a făcut un apel la sprijinirea familiilor sărace și a celor care sunt victimă a războaielor și persecuțiilor. În fine, apelul de a nu se exercita presiuni asupra Părinților Sinodali în ce privește pastorația persoanelor care se declară homosexuale.

În prim planul intervenției sale, așadar, cardinalul Peter Erdő a evocat cu atenție greutățile care afectează viața de familie în timpurile noastre, de la migrație la criza economică, de la violențele asupra femeii până la tehnicile artificiale de procreare. Instituțiile pe care se sprijină societatea actuală sunt din ce în ce mai șubrede, a remarcat cardinalul, iar persoanele se tem să-și asume angajamente definitive, fiind concentrate doar asupra prezentului în care dorințele personale se transformă în ”adevărate drepturi”. Individualismul tot mai răspândit, pe de altă parte, îi face pe mulți să atenueze liniile de demarcație a unor instituții fundamentale, precum căsătoria și familia, în timp ce societatea de consum separă sexualitatea de procreare, lăsând de înțeles că viața umană și capacitatea de a fi părinți ar fi ”realități ce pot compuse și descompuse”.

Fotografia în alb și negru a societății actuale prezintă, din fericire, și zone de lumină pe care cardinalul nu le-a trecut cu vederea. Este vorba de căsătorie și de familie, care nu lasă persoanele în izolare, mai mult, transmit valori esențiale și oferă persoanei umane posibilitatea unei dezvoltări” pe care nimeni nu o poate înlocui. Și tocmai din căsătoria indisolubilă provine vocația familiei, o legătură indisolubilă care nu înseamnă ”un jug ci un dar”. Căsătoria și familia exprimă, de fapt, adevărul că ”ființa umană este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și că diferența dintre bărbat și femeie este ”pentru comuniune și nașterea vieții”. De aceea este ”important să se promoveze demnitatea căsătoriei și a familiei”, aceasta fiind o ”comunitate de viață și iubire”. ”Biserică domestică bazată pe căsătoria sacramentală între doi creștini”, ”principiu de viață în societate”, familia este locul în care se învață ”experiența binelui comun”.

Referitor la cea de-a treia parte a documentului de lucru, misiunea familiei în timpurile noastre, prelatul a evidențiat necesitatea unei formări continue atât a soților cât și a preoților. Formarea și pregătirea mirilor, pentru ca momentul căsătoriei să nu fie doar un fapt exterior și emoțional, dar și spiritual și eclezial, și formarea preoților, chemați să însoțească familiile cu ”maturitate afectivă și psihologică”. Fără a uita exigența unei ”convertiri a limbajului”, pentru ca acesta să fie efectiv bogat în semnificație, mai ales când e vorba de a-i ajuta pe cei care trăiesc ”în situații problematice și dificile”, în care e necesar ca păstorul de suflete să armonizeze ”milostivirea și dreptatea”.

O altă îndatorire care face parte din misiunea familiei este colaborarea cu instituțiile publice, mai ales acolo unde ”conceptul oficial de familie nu coincide cu cel creștin sau cu sensul său natural”, pentru a afirma ”instanțele adevărate ale familiei în societate”:
«Creștinii trebuie să caute înființarea de structuri economice de susținere pentru a ajuta acela familii care sunt afectate în mod deosebit de sărăcie, șomaj, nesiguranța locului de muncă, lipsa de asistență socio-sanitară sau sunt victime ale cametei. Întreaga comunitate eclezială trebuie să asiste familiile care sunt victime ale războiului și persecuțiilor».

Cardinalul Peter Erdő a scos în evidență și misiunea ”delicată și exigentă” a Bisericii în ce privește integrarea eclezială a ”familiilor rănite”. Abordarea acestor persoane trebuie să aibă la bază milostivirea și primirea, însoțite, însă, de prezentarea clară a adevărului cu privire la căsătorie. ”Milostivirea cea mai mare este să spui adevărul cu iubire”, afirmă cardinalul, care subliniază că e necesar ”a merge dincolo de compasiune, pentru că iubirea milostivă atrage și unește, transformă și înalță, îndeamnă la convertire”.

Relatarea introductivă menționează și cazurile specifice. Pentru cei care conviețuiesc, se sugerează ”o sănătoasă pedagogie” care să conducă inimile lor ”la plinătatea planului lui Dumnezeu”; pentru cei care au divorțat și nu s-au recăsătorit civil, se încurajează înființarea unor centre diecezane de dialog pentru a-i ajuta pe soți în momentele de criză, venind în sprijinul fiilor, ”victimă a acestor situații”, și fără a uita ”calea iertării și a reconcilierii, dacă e posibil”. Pentru cei divorțați și recăsătoriți civil, în schimb, se cere ”o reflecție profundă”, ținând cont de un principiu important:
«Se datorează o însoțire pastorală milostivă în așa fel încât să nu lase dubii cu privire la adevărul despre indisolubilitatea căsătoriei pe care l-a învățat însuși Isus Cristos. Milostivirea lui Dumnezeu îi oferă celui păcătos iertarea, dar îi cere să se convertească».

Relatorul general al actualei adunări sinodale a abordat în discursul său și așa numita ”cale penitențială”, specificând că aceasta se poate referi la acei divorțați recăsătoriți civil care practică abstinența și care ”vor putea să aibă acces la sacramentele Penitenței și Euharistiei, evitând să dea scandal”. ”Calea penitențială” ar putea fi înțeleasă și în conformitate cu practica tradițională a Bisericii latine, care permitea preoților să-i spovedească pe cei divorțați care s-au recăsătorit dar acordând dezlegarea păcatelor doar celui care, în mod concret, își lua hotărârea de a-și schimba viața. Referitor, apoi, la ”legea gradualității” în apropierea de Sacramentele Bisericii, se afirmă că ”chiar dacă unele forme de conviețuire aduc cu sine unele aspecte pozitive, aceasta nu implică faptul că pot fir prezentate ca bunuri”. Cu toate acestea, întrucât ”adevărul obiectiv al binelui moral și responsabilitatea subiectivă a fiecăruia” sunt realități deosebite, atunci ”legea gradualității poate avea loc și la nivel subiectiv și, prin urmare, educarea conștiinței”.

Un alt paragraf din introducerea cardinalului Peter Erdő s-a referit la pastorația persoanelor care se declară homosexuale. Acestea trebuie primite cu ”respect și atenție”, evitând orice impresie de discriminare injustă și ținând cont că ”nu există nici un fundament pentru a compara sau a stabili analogii, nici chiar îndepărtate, între uniunile dintre persoane de același sex și planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie și familie”. De aici, o consecință practică pentru multe țări:
«Este cu totul inacceptabil ca păstorii Bisericii să îndure presiuni în această materie și ca organizațiile internaționale să condiționeze ajutoarele financiare pentru țările sărace de introducerea legilor care înființează ”căsătoria” dintre persoane de același sex».

Ultimele paragrafe din Relatarea introductivă a actualei adunări sinodale abordează chestiunea vieții umane, despre care se subliniază caracterul ei inviolabil de la concepere până la moartea naturală. Se respinge, astfel, avortul, înverșunarea terapeutică și eutanazia, pentru a se insista pe necesitatea promovării vieții umane drept ”exigență intrinsecă a iubirii conjugale”. Cardinalul a amintit, în această privință, numeroasele opere de ajutorare pe care Biserica le îndeplinește în beneficiul mamelor însărcinate, al copiilor abandonați, al celor care au făcut avort și al familiilor care nu au cum să ofere o asistență demnă celor bolnavi. Biserica își face astfel simțită prezența acoperind deseori lipsurile Statului și oferind un sprijin uman și spiritual activităților de asistență. În toate acestea, a subliniat prelatul, Biserica promovează acele ”valori care nu pot fi cumpărate pe bani”.

Se recomandă, mai departe, ”promovarea unei culturi a vieții, în raport cu tot mai răspândita cultură a morții”. Relatarea sugerează și ”o predare adecvată a metodelor naturale pentru o procreare responsabilă”, preluând mesajul enciclicei ”Humanae Vitae” a papei Paul al VI-lea, de fericită amintire. Importantă, și încurajarea privind adopția copiilor abandonați, ”formă specifică de apostolat familial”.

În fine, în domeniul educației, relatorul general al adunării sinodale amintește că ”părinții sunt și rămân primii responsabili pentru educația umană și religioasă a copiilor lor” și că Biserica îi încurajează și îi sprijină pe părinți ”să participe în mod vigilent și responsabil” la stabilirea programelor școlare și educaționale destinate copiilor lor. Relatarea introductivă, asupra căreia am revenit pe larg în emisiunea noastră pentru că trasează cadrul general al discuțiilor din Aula Sinodală, se încheie cu speranța ca Biserica întreagă să realizeze o convertire autentică pentru a deveni ”mai vie, mai personală și mai comunitară”, mărturisitoare credibilă a milostivirii lui Dumnezeu.

(rv – A. Dancă)