Papa în SUA: injustiţie nejustificabilă pentru oamenii străzii

RV 25 septembrie 2015. Nu există nicio justificare socială, morală sau de orice tip pentru a accepta lipsa unui adăpost pentru toţi oamenii: a spus papa Francisc la Centrul caritabil al parohiei „Sf. Patriciu” din Washington, pe care l-a  vizitat joi, 24 septembrie a.c., în cadrul celei de a şasea zi a călătoriei sale apostolice în Cuba şi Statele Unite. După ce a vorbit la adunarea plenară a Congresului american, Pontiful a dorit să viziteze oamenii fără acoperiş găzduiţi de Biserică şi a binecuvântat sala de mese a structurii pusă la dispoziţia acestora.

„Primul cuvânt pe care vi-l adresez este «Mulţumesc!». Mulţumesc pentru că m-aţi primit, pentru efortul pe care l-aţi făcut ca să se poată realiza această întâlnire”, a spus Papa, mărturisind celor prezenţi că, locul îi aminteşte în mod personal de cineva la care ţine foarte mult şi l-a simţit fost foarte important pe parcursul vieţii sale. „A fost sursa de inspiraţie şi susţinere, fiind cel la care alerg când sunt abătut”.
• „Îmi amintiţi de sfântul Iosif. Feţele voastre îmi vorbesc despre el” − a spus Pontiful − continuând discursul său în limba spaniolă, cu analogie la situaţiile dificile pe care Iosif a trebuit să le confrunte.

„Una dintre aceastea este momentul când Maria trebuia să-l aducă pe lume pe Isus, în Betleem: «dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască. Şi a născut pe Fiul său, cel Unul-născut şi l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei» (Lc 2, 6-7). Biblia este foarte clară: «Nu aveau un loc de dormit». Mi-l imaginez pe Iosif, cu soţia sa pe punctul de a naşte, fără un adăpost. Fiul lui Dumnezeu a intrat în lume ca unul fără adăpost. El a ştiut ce înseamnă să începi o viaţă fără un acoperiş − a subliniat Pontiful − continuând să intre în consentimentul lui Iosif din acele clipe, întrebări pe care mulţi dintre oamenii străzii şi le fac zi de zi: «De ce suntem fără casă, fără un adăpost?». Sunt interogative pe care şi le punea şi sfântul Iosif, şi ne va bine fiecăruia dintre noi să ni le adresăm: «De ce sunt fraţi de-ai noştri fără un acoperiş?», «De ce ei nu au o casă?»”.

Sfântul Iosif este alături de toţi cei care sunt în aceeaşi situaţie, i-a asigurat Papa pe beneficiarii centrului caritabil. El este un model pentru toţi, deoarece „era un bărbat care şi-a pus multe întrebări, dar întâi de toate a fost un om al credinţei. Credinţa a fost cea care i-a permis să poată afla lumina în acele clipe, când totul, absolut totul, părea obscur. Credinţa a fost cea care l-a susţinut în momentele dificile ale vieţii. În numele credinţei, sfântul Iosif a ştiut să meargă mai departe chiar dacă totul părea pierdut”.

În faţa atât de multor situaţii injuste şi dureroase care există în prezent, credinţa este cea care ne aduce şi nouă lumina ce împrăştie întunericul, a continuat Succesorul lui Petru convins că asemeni lui Iosif, credinţa ne deschide către prezenţa tăcută a lui Dumnezeu în viaţa noastră, în orice împrejurare:
• „Ştim că Isus nu doar a dorit să fie solidar cu fiecare persoană, pentru ca nimeni să nu simtă lipsa prezenţei sale, a ajutorului, a iubirii, ci el însuţi s-a identificat cu toţi cei care suferă, plâng sau trăiesc orice tip de injustiţie. El ne spune «flămând am fost şi mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi mi-aţi dat să beau; străin am fost şi m-aţi primit» (cfr. Mt 25, 35). El continuă să bată la uşa noastră, în viaţa noastră. Nu face aceasta în mod magic, nu o face cu niciun foc de artificiu sau cartelă luminoasă. El face aceasta prin ochii fratelui nostru, bătând la poarta tuturor pentru a ne invita să simţim iubire şi compasiune unii pentru alţii”.

În ultima parte a discursului său, papa Francisc, cu o predilectă atenţie în pontificatul său pentru oamenii străzii, a făcut un apel la rugăciune, care este «locul unde inima noastră găseşte forţa de a nu fi insesibilă şi rece în faţa situaţiilor nedrepte», rugăciunea fiind şi «una dintre modalităţile cele mai eficiente care ne stau la îndemână pentru a ajuta»:
 • „Rugăciunea ne uneşte, ne face fraţi, ne deschide inima şi ne aminteşte un adevăr atât de frumos, pe care deseori îl uităm. În rugăciune, toţi învăţăm să spunem «Tată», tată, şi ne întâlnim ca fraţii. În rugăciune nu există săraci şi bogaţi, există doar fii şi fraţi. În rugăciune nu există cineva pe primul loc sau pe al doilea, există numai fraternitate”.

«Cât bine ne face să ne rugăm împreună!», a spus Pontiful, care l-a final i-a invitat pe toţi cei prezenţi în biserica „Sf. Patriciu” din Washington să se roage împreună cu el rugăciunea „Tatăl Nostru” în limba engleză şi să îl însoţească mereu în rugăciune.

Nu în ultimul rând, Papa a oferit oamenilor străzii, personalului angajat al centrului caritabil, credincioşilor parohiei, binecuvântarea sa apostolică.

(rv– M. Caba)