2015-09-12 12:16:00

Papa Francisc: băncile să sprijine umanizarea economiei


RV 12 sep 2015. papa Francisc a primit sâmbătă în audiență, în Aula Paul al VI-lea, aproximativ șapte mii de persoane de la Banca de Credit Cooperativ din Roma, reprezentând conducerea, angajații și familiile lor. Audiența a fost prilejuită de împlinirea a 60 de ani de la înființarea acestui institut de credit.
• «Motivul acestor întâlniri este faptul că Biserica cunoaște bine valoarea cooperativelor. La originea multor dintre acestea se află preoți, credincioși laici, comunități animate de spiritul solidarității creștine. Această ”mișcare” nu s-a epuizat niciodată. În documentele sociale ale Bisericii se face frecvent referință la cooperative. În enciclica ”Laudato sii” (cfr n. 179-180) am subliniat valoarea acestora în domeniul energiilor renovabile și în agricultură».

Pontiful a reluat încurajările adresate în luna februarie a.c. confederației de cooperative, printre care aceea de a continua să fie ”un motor care dezvoltă partea mai slabă a comunităților locale și a societății civile”, acordând o atenție specială tinerilor fără un loc de muncă și urmărind înființarea de noi întreprinderi cooperative. În acest fel, fiecare dintre acestea poate oferi o contribuție specifică la globalizarea solidarității.

Remarcând că Banca de Credit Cooperativ este cea mai mare de acest fel din Italia, papa Francisc a încurajat conducerea și angajații să se dezvolte din ce în ce mai mult dar fără a înceta să fie o adevărată cooperativă, care să sprijine participarea activă a asociaților.
• «Natural, gestiunea sănătoasă și prudentă este valabilă întotdeauna și pentru toți. Serviciul în domeniul bancar este o meserie delicată, care cere o mare rigoare. Dar o bancă cooperativă trebuie să aibă ceva în plus: să caute să umanizeze economia, să unească eficiența cu solidaritatea».

Sfântul Părinte a scos în evidență importanța unui alt cuvânt cheie din doctrina socială a Bisericii: subsidiaritatea. Aceasta a fost soluția care, a spus Pontiful, i-a permis Băncii de Credit Cooperativ să înfrunte și să treacă peste criza economică ”nu pe cheltuiala altora”, ”fără să apese asupra instituțiilor și, prin urmare, a țării, din moment ce problemele pot fi abordate cu forțele proprii”.
• «Mi-au vorbit de resursele importante pe care voi le destinați binefacerii și împrumuturilor. Este o activitate tipică bunelor cooperative. Vă încurajez să fiți atenți la modul în care este realizat profitul, cu acea atenție care pune mereu la centru persoanele, tinerii și familiile».

Papa Francisc a încurajat Banca de Credit Cooperativ din Roma ca în teritoriul de competență să-și exercite ”cu fidelitate și creativitate misiunea de credit cooperativ”, ”cu coerență și cu bucuria care vine atunci când cooperezi la binele comun”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.