Papa Francisc, noilor episcopi: păstori pentru cei de aproape și cei de departe

RV 10 sep 2015. ”Fiți în lume martorii lui Cristos care a înviat din morți”: este îndemnul adresat de papa Francisc noilor episcopi numiți în cursul anului, primiți joi, 10 septembrie 2015, în audiență cu ocazia întâlnirii de studiu și aprofundare a misiunii episcopale. Întâlnirea a fost organizată de Congregația pentru episcopi și de Congregația pentru bisericile orientale.

Ca episcopi ai Bisericii, a spus papa în cuvântul său, ați făcut experiența întâlnirii irepetabile cu Cristos cel înviat în cadrul consacrării episcopale: ”este un suflu de păstrat, un suflu care răvășește viața (care nu va mai fi niciodată ca înainte), chiar dacă înseninează și mângâie ca o briză ușoară de vânt, peste care nu putem pune stăpânire. Vă rog – a spus Pontiful – să nu domesticiți această putere, dar să o lăsați ca neîncetat să vă răvășească viața”.

Episcopii sunt chemați să dea mărturie pentru Cristos cel înviat, într-o ”lume care este atât de mulțumită de prezentul ei, cel puțin în aparență, de capacitatea ei de a-și asigura cele pe care le consideră folositoare pentru a sufoca întrebarea cu privire la ceea ce este definitiv”. ”Oamenii uită atât de ușor de veșnicie în timp ce, distrați și absorbiți, administrează existentul, amânând cele ce vor veni. Mulți s-au resemnat în mod tacit la obișnuința de a naviga la întâmplare încât au eliminat realitatea însăși a portului care îi așteaptă. Mulți sunt atât de răpiți de calculul cinic al supraviețuirii proprii, încât au devenit indiferenți și, nu de puține ori, impermeabili la însăși posibilitatea vieții care nu moare”.

Episcopii, a spus mai departe papa Francisc, au îndatorirea de a fi pedagogi, călăuze spirituale și cateheți. Ei sunt chemați să fie în același timp mistagogi, învățători care explică credincioșilor frumusețea și eficacitatea sacramentelor, dar și misionari care să ducă mântuirea gratuită a lui Dumnezeu la cei care nu-l cunosc sau care întotdeauna l-au respins pe Isus.
• «Mergeți în direcția lor, opriți-vă înaintea lor și uitați-vă, fără teamă sau reținere, în ce copaci s-au cățărat (cf Lc 19, 1-10). Nu vă fie teamă să-i invitați să coboare imediat, pentru că Domnul vrea să intre, chiar astăzi, în casa lor. Ajutați-i să înțeleagă că mântuirea trece încă o dată pe sub pomul vieții lor și grăbiți-vă să mergeți spre locuința lor, uneori plină de lucruri golite de sens. Nu e adevărat că putem face abstracție de acești frați îndepărtați. Nu ne este permis să eliminăm neliniștea pentru soarta lor. În plus, îngrijindu-ne de binele lor autentic și definitiv, ar putea să deschidă o crăpătură în zidul înconjurat cu care păzesc cu gelozie propria autarhie. Văzându-l în noi pe Domnul care îi interpelează, poate vor avea curajul să răspundă la chemarea dumnezeiască».

(rv – A. Dancă)