2015-08-21 11:58:00

Siria. ISIS a distrus mănăstirea catolică Mar Elian (Homs)


RV 21 aug 2015În Siria, militanții auto-intitulatului Stat Islamic au distrus vineri dimineață, 21 august 2015, mănăstirea catolică Mar Elian de la Qaryqatayn, în apropiere de Homs, construită în secolul al V-lea după Cristos. Organizația teroristă a difuzat un video cu buldozerele care împrăștiau ruinele locașului de cult paleocreștin.

În montajul video, care de fapt constituie o serie de fotografii în succesiune, se vede mai întâi profanarea bisericii, urmată de exhumarea relicvelor Sfântului Elian, martirizat de romani în 285. În fine, filmul arată distrugerea complexului istoric situat în pustiul sirian.

Știrea a fost confirmată de Observatorul Human Rights în Siria. Zona de la Qaryqatayn se află de la începutul lunii august sub controlul Statului Islamic. Forțele guvernamentale siriene au organizat o contraofensivă pe scară largă pentru a prelua controlul asupra regiunii, dar fără succes. 

Mănăstirea dedicată sfântului martir Elian reprezintă unul din cele mai importante situri catolice din Siria. Reconstruită în repetate rânduri în decursul veacurilor, lăcașul de cult era destinația a mii de pelerini care veneau aici la 9 septembrie, cu ocazia sărbătorii sfântului din antichitate.

Responsabilul mănăstirii catolice Mar Elian, pr. Jacques Mouraud, a fost răpit în luna mai a.c, probabil de militanții Statului Islamic.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.