2015-08-21 11:00:00

Jubileul Milostivirii. Papa: spovediți ca Sfântul Leopold Mandiç


21 august 2015. Unul dintre sfinții patroni ai Anului Sfânt al Milostivirii, care va începe la 8 decembrie, este Sfântul Leopold Mandiç, un umil preot călugăr capucin confesor, pionier al ecumenismului, care se ruga pentru unitatea deplină dintre Biserica Orientului și cea a Occidentului.

Aflăm mai multe detalii din serviciul colegului nostru Amedeo Lomonaco:
Leopold era un frate mic de statură, sărman, cu o sănătate firavă, însă cu un spirit puternic, în măsură să le deschidă multora conștiințele încât să primească har divin și hotărârea de a se întoarce pe calea Domnului.

Născut în 1866 în Dalmația, inclusă în Imperiul austriac la acea vreme, a trăit 52 de ani de viață preoțească în tăcere, reculegere și umilință. La omilia de canonizare din 16 octombrie 1983, Sfântul Ioan Paul al II-lea a amintit că părintele Leopold era prudent și modest și mereu disponibil pentru un surâs. Un confident discret, un maestru plin de respect și un sfătuitor spiritual înțelegător și plin de răbdare. Confesiunile sale erau scurte. El spunea că "milostivirea lui Dumnezeu depășește orice așteptare a noastră". Părintele Leopold a spovedit până în ultima zi de viață, plecând la casa Tatălui la 30 iulie 1942. Ministerul său a fost întotdeauna însuflețit de dorința arzătoare a unității dintre toți creștinii.

Leopold Mandiç este sfântul reconcilierii și al ecumenismului spiritual, după cum subliniază preotul călugăr Flaviano Giovanni Gusella, rector al Sanctuarului Sfântul Leopold Mandiç din Padova. Să-l ascultăm:
"Părintele Leopold și-a dedicat întreaga viață aproape în exclusivitate ministerului reconcilierii, la scaunul de spovadă. A fost "confesor" prin excelență, după cum l-a definit Ioan Paul al II-lea în omilia de la Sfânta Liturghie de canonizare. De asemenea, a fost un profet al ecumenismului spiritual. Timp de mai bine de 50 de ani,  fratele Leopold a simțit în inima lui intensa chemare la dăruire pentru binele aproapelui prin rugăciuni și fapte orientate spre împlinirea unității creștinilor, în special a unității dintre Biserica Orientală și cea Occidentală, mai exact dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă. Întreaga sa viață a fost trăită în mănăstiri, îndeosebi la Padova, unde a slujit mai ales la scaunul de spovadă și cu dorința intensă de a se dărui complet pentru realizarea unității creștinilor."

Despre Fratele Leopold, rectorul sanctuarului din Padova dedicat sfântului călugăr capucin duhovnic a mai spus că acesta a exercitat sacramentul reconcilierii în mod profetic, făcându-i pe toți aceia care îngenuncheau la scaunul de spovadă să guste frumusețea împăcării cu Dumnezeu, cu frații, cu ei înșiși, prin schimbarea vieții și prin trăirea deschiderii față de harul dăruit de Domnul.

Evocând figura spirituală a fratelui capucin Leopold Mandiç, care se va număra printre sfinții protectori ai Anului Sfânt al Milostivirii, părintele Gusella a istorisit recenta întâlnire avută cu Papa Francisc:
"În mod cu totul întâmplător și fortuit, dar și providențial aș putea adăuga, am avut norocul să schimb câteva cuvinte cu Papa Francisc în cadrul audienței generale din 22 aprilie. Și, când i-am arătat o imagine cu Părintele Leopold, mi-a spus imediat: "Va fi unul dintre sfinții patroni ai Jubileului Milostivirii". Și apoi a adăugat: 'Însă tu trebuie să spovedești ca el'. 'Eu' – continuă părintele Gusella i-am răspuns aproape înfricoșat – 'că încerc să fac acest lucru, chiar dacă este dificil să imiți un sfânt'. Atunci, Papa a replicat: 'Este necesar să le spui confraților că trebuie să spovedească ca el'. Această conversație mi-a revelat că Pontiful este un cunoscător al Sfântului Leopold și al stilului său, încât dorește să-l propună ca model nu doar fraților capucini ci și tuturor preoților duhovnici din lume".

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.