2015-08-18 10:20:00

A murit cardinalul Paskai, arhiepiscop emerit de Esztergom-Budapesta


RV 18 august 2015. În dimineaţa zilei de luni, 17 august a.c., a trecut la cele veşnice cardinalul László Paskai, arhiepiscop emerit de Esztergom-Budapesta şi Primat al Ungariei, în vârstă de 88 de ani. La aflarea veştii, Papa Francisc a trimis o telegrama de condoleanţe, pe 18 august 2015, în care şi-a exprimat apropierea sa de persoanele consacrate, clerul şi credincioşii arhiepiscopiei de Esztergom-Budapesta, asigurând că poartă în rugăciune întreaga Biserică din Ungaria şi „mulțumeşte lui Dumnezeu Atotputernic pentru toţii anii de slujire în slujba acesteia” a cardinalului László Paskai:

• „Încredinţându-l iubirii milostive a Tatălui –  scrie Papa – mă alătur spiritual întregului popor care va participa la funeraliile solemne, programate pe 22 august 2015 la Esztergom. Vă trimit binecuvântarea mea apostolică în semn de consolare și pace întru Domnul”.

Cardinalul László Paskai, OFM, s-a născut în Szeged, sud-estul Ungariei, pe 8 mai 1927. Intrând în Ordinul Fraților Minori, a început studiile sale teologice la Gyöngyös şi le-a finalizat la Seminarul major din Budapesta.

Hirotonit preot la 03 martie 1951, a început activitatea sa pastorală în Dieceza de Oradea. Un an mai târziu, a obţinut doctoratul în teologie la Academia din Budapesta, şi a revenit în orașul său natal, unde a fost maestru de ceremonii al episcopului. În perioada anilor 1955-1962 a fost profesor de teologie și filosofie la seminarul din Szeged, iar apoi bibliotecar. A fost prefect al seminarului inter-diecezan, iar din 1962, îndrumător spiritual și profesor de filosofie, teologie ascetică și liturgică.

Transferat în anul 1965 la Seminarul de la Budapesta, ca director spiritual, în 1967 a preluat catedra de filosofie la Academia Teologică. În 1973 el a fost numit rector al aceluiaşi Seminar central.

La 2 martie 1978, a fost numit de Papa Paul al VI-lea episcop titular de Bavagaliana şi administrator apostolic al Veszprém. A fost consacrat episcop pe 5 aprilie în acelaşi an. Pe 31martie 1979 a preluat guvernul pastoral al vechii Dieceze de Veszprém, fondată în anul 1009. După aproximativ trei ani în această misiune, la 05 aprilie 1982, a fost numit de Papa Ioan Paul al II-lea arhiepiscop coadiutor de Kalocsa.

La 8 iulie 1986 a fost ales președinte al Conferinței Episcopale din Ungaria, rol pe care l-a îndeplinit până în 1990. La 3 martie 1987 a fost transferat la Mitropolia de Esztergom, fondată în secolul al X-lea de regele Ștefan. A primit posesia arhiepiscopiei și totodată  titlul de Primat al Ungariei asociat acesteia, în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc la 25 aprilie 1987. Papa Ioan Paul al II-lea l-a proclamat Cardinal în Consistoriul din 28 iunie 1988, cu titlul Bisericii „Santa Teresa al Corso d’Italia”.

Din 1988 a fost membru al Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, al Consiliului Pontifical pentru Justiție și Pace și al Comisiei Pontificale pentru interpretarea autentică a Codului de Drept Canonic. Din 1989 a fost, de asemenea, membru al Congregației pentru Bisericile Orientale.

La 20 august 1988, în numele Conferinţei Episcopilor Catolici din Ungaria, l-a invitat pe Papa Ioan Paul al II-lea în Ungaria, ţară care s-a bucurat de vizita sa apostolică în de la 16-20 august 1991. 

Cardinalul Paskai a fost primul episcop din Ungaria, după Conciliul Vatican al II-lea, care a  organizat Sinodul diecezan al arhiepiscopiei de Esztergom-Budapesta, al cărei arhiepiscop emerit a fost de la 7 decembrie 2002.

După recenta moarte a cardinalului László Paskai, colegiul Cardinalilor are în prezent 219 cardinali, dintre care 120 alegători și 99 non-alegători.








All the contents on this site are copyrighted ©.