2015-08-16 12:54:00

Angelus. Papa Francisc: cerul începe prin comuniunea cu Isus, pâinea vieții


RV 16 aug 2015. Cu o amplă meditație despre evanghelia duminicii din ritul roman sau latin, despre Isus ”pâinea vieții”, și cu un salut special adresat tinerilor salezieni la 200 de ani de la nașterea Sfântului Ioan Bosco, papa Francisc a recitat duminică, 16 august 2015, în Piața Sfântul Petru, rugăciunea mariană ”Angelus Domini” (Îngerul Domnului). Cerul răcoros și vremea mult mai agreabilă decât în ziua precedentă a încurajat un mare număr de romani și pelerini să se roage îndrăgita rugăciune mariană împreună cu Sfântul Părinte la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic.

Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, alocuțiunea papei Francisc:

”Dragi frați și surori, în aceste duminici liturgia ne propune din Evanghelia după Ioan discursul lui Isus despre Pâinea vieții, care este El însuși și care este și sacramentul Euharistiei. Pericopa de astăzi (In 6,51-58) prezintă ultima parte din acest discurs și vorbește de câțiva din mulțime care se scandalizau pentru că Isus a spus: «Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu are viața veșnică și eu îl voi învia în ziua de pe urmă» (In 6,54). Uimirea ascultătorilor este de înțeles; Isus, într-adevăr, folosește stilul tipic al profeților ca să provoace întrebări în mulțime – dar și în noi – și, în cele din urmă, să provoace luarea unei decizii.

Mai întâi de toate, întrebări. Ce înseamnă «a mânca trupul și a bea sângele» lui Isus? Este doar o imagine, un fel de a spune, un simbol, sau arată ceva real? Pentru a răspunde, trebuie să intuim ce se întâmplă în inima lui Isus în timp ce frânge pâinile pentru mulțimea flămândă. Știind că va trebui să moară pe cruce pentru noi, Isus se identifică cu acea pâine frântă și împărțită, și aceasta devine pentru El ”semnul” jertfei care îl așteaptă. Acest proces își are momentul său culminant la Ultima Cină, unde pâinea și vinul devin cu adevărat Trupul său și Sângele său. Este Euharistia, pe care Isus ne-o lasă cu un scop precis: pentru ca noi să devenim una cu El. Într-adevăr, El spune: «Cine mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el» (v. 56). A rămâne: Isus în noi și noi, în Isus. Împărtășania înseamnă asimilare: mâncându-L pe El, devenim asemenea Lui. Dar aceasta cere și consimțământul nostru, adeziunea noastră la credință.

Uneori se aude, referitor la Sfânta Liturghie, această obiecție: «La ce folosește Liturghia? Eu merg la biserică atunci când mă simt, mă rog mai bine în singurătate». Dar – a reluat papa Francisc – Euharistia nu este o rugăciune privată sau o frumoasă experiență spirituală, nu este o simplă comemorare a ceea ce Isus a făcut la Cina de pe urmă. Noi spunem, ca să înțelegem bine, că Euharistia este ”memorial”, adică un gest care actualizează și face prezent evenimentul morții și învierii lui Isus: pâinea este cu adevărat Trupul său dat pentru noi, vinul este cu adevărat Sângele său vărsat pentru noi.

Euharistia este Isus însuși care să dăruiește cu totul nouă. A ne hrăni din El și a rămâne în El prin intermediul Împărtășaniei euharistice, dacă o facem cu credință, transformă viața noastră, o transformă într-un dar oferit lui Dumnezeu și într-un dar oferit fraților. A ne hrăni din acea ”Pâine a vieții” înseamnă a intra în armonie cu inima lui Cristos, a asimila alegerile lui, gândurile lui, comportamentul său. Înseamnă a intra într-un dinamism de iubire și a deveni persoane de pace, persoane de iertare, de împăcare, de împărtășire solidară. A face ceea ce a făcut Isus.

Isus încheie discursul său cu aceste cuvinte: «Cine mănâncă această pâine va trăi în veci» (In 6,58). Da, a trăi în comuniune reală cu Isus pe acest pământ ne face deja să trecem de la moarte la viață. Cerul începe chiar în această comuniune cu Isus. Și în cer ne așteaptă deja Maria, mama noastră. Ieri am celebrat acest mister. Ea să ne dobândească harul de a ne hrăni întotdeauna cu credință cu Isus, Pâinea vieții”.

După rugăciunea ”Angelus” Sfântul Părinte a salutat romanii și pelerinii prezenți, în special ”numeroșii tineri din Mișcarea Saleziană de Tineret, care s-au adunat la Torino la locurile Sfântului Ioan Bosco ca să celebreze bicentenarul nașterii sale: îi încurajez să trăiască în viața de zi cu zi bucuria Evangheliei, pentru a genera speranță în lume”.

Primiți acum și Binecuvântarea Apostolică invocată de papa Francisc duminică la rugăciunea ”Angelus” în Piața Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.