2015-08-10 11:14:00

SUA. 54 de zile de rugăciune pentru căsătorie şi familie


RV 10 august 2015. Cinicizecişipatru de zile de rugăciune sub oblăduirea Sfintei Fecioare, pentru o intenţie specifică: căsătoria şi familia. Această este iniţiativa care va avea loc în Statele Unite ale Americii, de la 15 august, solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, până pe 7 octombrie, de Sărbătoarea Sfintei Fecioare a Rozariului. Iniţiativa este promovată de Apostolatul Rozariului pentru Evaghelizare, îndrumat de mons. Jerome Listecki, arhiepiscop de Milwaukee.

Mijlocirea Sfintei fecioare, antidot al crizei spirituale contemporane
Într-o scrisoare trimisă tuturor episcopilor catolici din SUA, mons. Listecki subliniază că „în faţa crizei spirituale a culturii contemporane, avem cu toţii nevoie de mijlocirea Mariei”. Nu este cu siguranţă o întâmplare faptul că intenţia este focalizată pe căsătorie şi familie, argumente de interes maxim ale zilelor noastre. În mod special, a mai scris prelatul, cele 54 de zile privesc spre Întâlnirea Mondială a Familiile din Philadelphia, de la 22 la 27 septembrie a.c., care se va bucura şi de prezenţa papei Francisc. De asemenea, familia contemporană este protagonista Sinodului general extraordinar, convocat de Pontif, de la 4 la 25 octombrie 2015, în Vatican.

Rugăciune şi pentru pace, viaţă şi libertate religioasă
Mons. Listecki a spus de asemenea că speră ca zilele de rugăciune să poată „contribui la reînnoirea spirituală a ţării”. Ajunsă la a II-a ediţie, această iniţiativă – mai spun organizatorii – doreşte să fie şi „un mesaj de speranţă” pentru societatea actuală, în întreaga lume. Rugăciunea Rozariului poate fi recitată individual, în grup sau în familie, oriunde ne-am afla. În primele 24 de zile, de la 15 august la 10 septembrie, intenţiile speciale sunt cele de cerere, urmând ca  a doua parte să fie dedicată celor de mulţumire.

Cu siguranţă, nu pot lipsi intenţii fiecărei familii sau cele personale, intenţiile de rugăciune pentru pace, apărarea vieţii umane şi tutela libertăţii religioase. 








All the contents on this site are copyrighted ©.