2015-08-05 12:29:00

Laureaţii concursului „George Enescu” la Festivalul Ravello


RV 05 august 2015. Laureaţii Festivalului şi concursului internaţional „George Enescu” – ediţia 2014, se vor afla la 11 august 2015 pe scena Festivalului italian Ravello, în cadrul tradiţionalului concert de la Răsărit. Evenimentul se desfăşoară sub patronajul Ministerului Român al Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României în Italia, în parteneriat cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, Solèart Management în colaborare cu Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu” şi Ravello Festival , la „evenimentul muzical unic în panorama culturală italiană şi europeană”, vor lua parte Josu de Solaun (pian), Stefan Tarara (vioară) şi Eun-Sun Hong (violoncel). Artiştii vor fi acompaniaţi de Orchestra Filarmonicii „La Fenice” din Veneţia, sub bagheta maestrului Alvise Casellati.

„Concertul reprezintă prima colaborare dintre cele două importante festivaluri europene şi face parte dintr-un proiect de promovare a tinerilor laureaţi ai Festivalului şi Concursului «George Enescu», pe plan internaţional”.

Festivalul Ravello reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Italia, reunind în fiecare an, în programul său, cele mai importante orchestre, ansambluri şi artişti ai lumii, alternând muzica simfonică şi camerală, repertoriul jazz şi pop, spectacolele de dans şi teatru.

În programul zilei de 11 august 2015, la răsărit de soare în Belvedere Villa Rudolfo din Ravello, va fi interpretat Triplul concert pentru pian, vioară şi violoncel în do major, op. 56, de Ludwig van Beethoven, de soliştii: Stefan Tarara, câştigătorul marelui premiu al Festivalului „George Enescu” 2014, la vioară, Josu De Solaun, pian, şi Eun-Sun Hong, violoncel.

 (rv– A. Solea– M. Caba)

 

 

 








All the contents on this site are copyrighted ©.