2015-08-04 12:20:00

Italia. "De la Sf. Petru, la Sf. Toma": un pelerinaj inedit


RV 04 august 2015. De la Roma la Marea Adriatică, traversând munţii Apenini, o cale care unește credința și natura, cultura și tradiția: «De la Petru la Toma, pe jos» este inițiativa promovată de asociaţia „Calea Sfântului Toma” (Il cammino di San Tommaso), un parcurs lung de 15 zile, în desfăşurare de la 2 la 16 august a.c., care uneşte capitala Italiei de oraşul costier Ortona, în provincia italiană Abruzzo.

A vorbit mai multe despre această iniţiativă, domnul Fausto Di Nella, promotorul pelerinajului, la microfonul Radio Vatican:
• „Această inițiativă este ceea ce noi numim «pelerinaj-călătorie», adică un parcurs care îndeplineşte o funcţie dublă: cea spirituală, a credinței inspirate de Sf. Toma și Sf. Petru în lumea catolică, şi cea cu o dimensiune mai laică, ce îmbrăţişează călătoria ca pe o experiență de viață, de neegalat și unică”.

Parcursul este întotdeauna același, dar experienţa întotdeauna unică. Reprezentantul iniţiativei a încercat să explice de ce:
• „Frumuseţea acestei călătorii este că o repetăm ​​în fiecare an cu un alt grup de participanți, și este totodată una dintre acele activităţi bune de făcut în viaţă: să traversezi ţara pe jos, pornind de la Roma, Cetate Eternă, capitală a catolicismului, până la Ortona, unde se află rămăşiţele trupeşti ale Apostolului Toma; traversând munţii cei mai dificili, două parcuri naționale, trei parcuri regionale și cred că 15 sau 16 rezervații naturale locale. Este o experiență cu adevărat unică pentru fiecare participant și pentru în acelaşi timp pentru întreg grupul”.

Domnul Di Nella a spus cine a răspuns în acest an invitaţiei la pelerinaj şi cum este cunoscută la nivel mondial „Calea Sfântului Toma”:
• „Cu ajutorul unui grup internaţional de voluntari am organizat o asociaţie numită «Acțiunea Tineretului pentru Pace» (Youth Action for Peace), un  proiect care este tradus în 101 de limbi diferite, pentru 80 de țări diferite. Aşadar, cererile ajung de peste tot din lume. În acest an participă Danemarca, și, evident, mulţi italieni”.persoane din Coreea, Japonia, Rusia”.

Drumul «de la Sf. Petru la Sf. Toma» are o valenţă profund spirituală, care este îmbogăţită în acest an:
• „În acest an, probabil este cel mai elevat de până acum, deoarece Papa Francisc a acordat indulgență plenară tuturor pelerinilor care până la 16 august vor merge pe jos până de la mormântul Sf. Petru la mormântul Sf. Toma. Această veste primită din  Vatican, ne-a umplut într-adevăr sufletul de bucurie, pentru că este o bună oportunitate de a identifica cel mai înalt şi profund al spiritualităţii pe care o poate avea un drum ca acesta și o experiență de acest fel, de credință și de călătorie”.

 (rv– A.F.–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.