2015-07-28 13:10:00

Adunare creştină: criza ecologică, comună tuturor religiilor


RV 28 iulie 2015. În Franţa, va avea loc a II-a Adunare creştină asupra ecologiei, dedicată în acest an schimbărilor climatice. Întâlnirea este programată în dieceza franceză Saint-Etienne, de la 28 la 30 august a.c.. După reuşita din 2011, iniţiativa  revine în aceeaşi locaţie, în parteneriat cu Forumul „Creștini Uniţi pentru Terra”, sub patronajul Conferinței Episcopilor Catolici din Franţa.

Pentru o societate mai dreaptă și mai respectuoasă față de Creație

„Anul 2015 – informează organizatorii într-o declarație de presă – este un prilej special de reflecţie, datorită publicării enciclicei «Laudato Si’» a papei Francisc și  Conferinței internaționale privind schimbările climatice (Cop21), care este programată la Paris, în luna decembrie”. Alături de prelegeri, mese rotunde, momente de rugăciune și întâlniri culturale, întâlnirea va puncta pe „convivialitate și momente comunitare”, cu scopul de a contura împreună „o societate mai justă și mai respectuoasă față de Creație”.

Criza ecologică, o problemă pentru toate religiile

Printre participanţii la eveniment, se află cardinalul Philippe Barbarin, arhiepiscop de Lyon, care va vorbi pe 28 august a.c., despre „Criza ecologică la nivel etic și spiritual”.

Caracterul inter-religios al Adunării creştine pentru ecologie, este marcat în sesiunea din 30 august, bazată pe interogativul: „Cum pot fi mobilizate religiile lumii pentru criza ecologică?” şi se va bucura de participarea mons. Bruno Feillet, episcop auxiliar de Reims și responsabil cu problemele de mediu și climă din cadrul Consiliului episcopal francez al Familiei și societății. Alături de el, vor fi prezenţi: Amouar Kbibech, președintele Consiliului francez al cultului musulman, rabinul Yeshaya Dalsace și Cristian Krieger, vice-preşedinte al Federaţiei protestante din Franța.

Schimbarea stilului de viaţă spre o sobrietate fericită

În cele din urmă – mai citim în declaraţie – se va încerca soluţionarea „nevoii urgente de a îndrepta mersul lucrurilor spre o «societate bazată pe o sobrietate fericită», aşa cum îndeamnă papa Francis în ultima sa scrisoare «Laudato Si’. Despre ocrotirea casei comune»”. Pontiful înţelege prin aceasta «sobrietatea trăită în mod simplu, liber și conștient, care este eliberatoare. Nu înseamnă mai puțină viață – subliniază Pontiful – nu, viaţa nu scade în intensitate, ba dimpotrivă. Cei care o gustă mai mult și trăiesc mai bine în fiecare zi sunt cei care încetează să mai ciugulească de ici colo, încercând mereu să aibă mereu ceea ce nu au. Ei experimentează ce înseamnă aprecierea fiecărei persoane și a fiecărui lucru, învăţând să se familiarizeze cu realitățile cele mai simple, de care ştiu să se bucure. Pentru a fi fericiţi însă – mai scrie Papa – trebui să ştim cum să limităm anumite nevoie care ne ameţesc, rămânând disponibile pentru diferitele posibilități pe care ni le va oferi viaţa” (223).

(rv– I.P.– M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.