2015-07-24 14:28:00

Cazul Asia Bibi, reexaminat: suspendată pedeapsa cu moartea


RV 24 iulie 2015. Pe 22 iulie a.c. a fost suspendată condamnarea la moarte a Asiei Bibi, femeia închisă în Pakistan sub acuzația de blasfemie. Curtea Supremă a țării a decis reexaminarea cazului.

A foste vestea pe care o aştepta toată lumea şi a ajuns de la Lahore, unde Curtea Supremă de Justiție a admis recursul femeii creștine acuzată de blasfemie şi condamnată la moarte din anul 2010. În noiembrie anul trecut, avocații lui Asia Bibi, care a respins întotdeauna acuzațiile, au depus un recurs, la o lună după ce Înalta Curte din Lahore a confirmat condamnarea la moarte a femeii. Ea a petrecut în închisoare mai bine de 2 200 de zile, și, în aşteptarea sentinţei definitive, nu este sigură dacă va fi eliberată.

Pentru mai multe informaţii, redacţia centrală Radio Vatican l-a intervievat pe Mobeen Shahid, profesor de istorie și gândire islamică la Universitatea Pontificală Laterană din Roma și secretar al Asociației creștinilor pakistanezi din Italia:

• Decizia Curții Supreme a Pakistanului este un semnal pozitiv pentru revederea cauzei și stabilirea nevinovăţiei. Nu pot fi la fel de optimist însă în ceea ce priveşte istoria Pakistanului, a nenumăratelor cazuri existente pe legea blasfemiei, asupra căreia nu a existat niciodată o confirmare la nivelul Înaltei Curţi de Justiţie. Aşadar, a fost primul episod. Dat fiind faptul că instituţia care a lua în considerare apelul, Curtea Supremă, este întotdeauna ocupată, există posibilitatea ca judecătorii din Lahore să poată evalua în mod obiectiv, sper, toate implicațiile care pot exista la nivel legal, pentru a evalua (ne)vinovăţia Asiei Bibi. Mă încred în sistemul juridic al Pakistanului și onestitatea judecătorilor: îmi imaginez de asemenea dificultatea în fața căreia este pus un judecător în Pakistan pentru evaluarea acestui tip de cazuri. Mi-e frică doar de riscurile ce există atât pentru judecător, cât şi pentru Asia Bibi, și pentru cei care o apără. Cu toate acestea, cred că va fi recunoscută nevinovăția.

Profesorul Shahid este în contact permanent cu familia Asiei Bibi, aflată încă în închisoare, cu probleme de sănătate evidente, resimţite de mai multe ori. În legătură cu aceasta, intervievatul spune că:

• În ceea ce priveşte starea de sănătate fizică, Asia Bibi este bine. Trăieşte însă o frică traumatizantă, deoarece este o femeie foarte simplă, care nu şi-a imaginat vreodată că va fi acuzată de aşa ceva. Din nefericire, se resimte şi greutatea vieților care au fost legat de dinamica cazului la nivel juridic. În plus, dinamica socială a acestuia, devenit un fenomen social, nu este foarte ușoară, deoarece copiii și soțul Asiei trăiesc într-un loc ascuns. Astăzi, în Pakistan este dificil să poată fi urmărită şi educaţia propriilor fii în mod liber, deoarece nu pot merge la orice școală. Pe de altă parte, ea este singură în celulă din motive de securitate. Mâncarea care îi este dată este controlată şi este în supraveghere permanentă... Aşadar, există o anumită tensiune. Guvernul încearcă să facă tot ce este posibil, dar riscurile nu sunt legate de Constituție sau de legea blasfemiei sau a lipsei de angajament din partea Guvernului. Problema este mult mai profundă, deoarece există fenomenul de fanatism religios dus la extrem, iar această mişcare care este condusă de persoane implicate în autoritățile civile, în structurile legislative și de altă natură.

(rv– M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.