2015-06-30 12:45:00

Papa Francisc, în vizită la papa emerit Benedict al XVI-lea


RV 30 iun 2015. Marți dimineață, în jurul orei 10.00, papa Francisc i-a făcut o vizită papei emerit Benedict al XVI-lea la reședința sa din conventul ”Mater Ecclesiae” din Cetatea Vaticanului, pentru a-l saluta și a-i exprima urarea unei șederi plăcute la reședința pontificală din localitatea Castelgandolfo, unde s-a transferat câteva ceasuri mai târziu și unde va rămâne pe timpul următoarelor săptămâni. Se prevede că papa emerit se întoarce în Vatican pe 14 iulie a.c. Întâlnirea papei Francisc cu Benedict al XVI-lea și scurtul colocviu au avut o durată de aproximativ o jumătate de oră.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.