2015-06-20 10:35:00

Papa, Federaţiei Biblice: Cuvântul Domnului este sacramental


RV 20 iunie 2015. O biserică care nu anunţă Cuvântul Domnului şi se închide în ea însăşi slăbeşte, se îmbolnăveşte şi moare, este ceea ce a spus papa Francisc în discursul liber adresat ieri, 19 iunie, participanţilor la Adunarea plenară a Federaţiei biblice catolice, şi făcut public în această dimineaţă.

Pontiful a accentuat atenţia specială care trebuie acordată predicilor, pentru ca acestea să ajungă într-adevăr la inima creştinilor. Din partea Federaţiei, i-a fost adresat Sfântului Părinte un salut din partea cardinalului Luis Antonio Tagle, care a accentuat nevoia urgentă de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu pentru „a vindeca şi a aduce speranţa”, pentru a duce tuturor oamenilor „milostivirea, iubirea şi speranţa” sa.

Papa Francisc a reluat unul dintre subiectele centrale ale Pontificatului său, solicitat ca răspuns la discursul cardinalului Tagle asupra «bisericii în ieşire»:

• „Când o Biserică se închide în ea înseşi şi uită să fie trimisă să anunţe Evanghelia slăbeşte, se îmbolnăveşte şi la final, moare, a explicat Papa”.

Biserică în ieşire, chiar dacă se riscă incidente

Succesorul lui Petru a înmânat preşedintelui Federaţiei Biblice Catolice textul discursului pregătit pentru audienţă, alegând să se încreadă „surprizelor divine” cum însăşi el a definit momentele de inspiraţie şi improvizaţie.

„Biserica, a spus Papa, trebuie să aibă curajul să iasă, exact aşa cum a făcut Sfântul Pavel. Modelul, a reluat el, este acela al unei «biserici în ieşire, a martirilor», cum învaţă apostolul neamurilor:

• „Este o biserică care în stradă şi porneşte la drum. Şi se întâmplă ceea ce se poate întâmpla oricărei persoane pe stradă: un incident… dar eu prefer o biserică rănită într-un accident – a subliniat papa Francisc– decât o biserică bolnavă, pentru că e închisă în ea înseşi. Cu acea parresia  (greaca παρρησία, libertatea de a spune totul) şi hypomone (fără stăruinţă), cu acea răbdare de a duce pe umeri circumstanţele întâlnite şi cu grija de a duce în braţe persoanele rănite, care îi sunt încredinţate. O biserică pastorală.”

Cuvântul Domnului nu ne face viaţa uşoară

Două lucruri sunt esenţiale, a evidenţiat Papa: Cuvântul lui Dumnezeu şi Euharistia. Biserica înseamnă „fraţii care se reunesc să aducă slavă lui Dumnezeu”, cu „slăbiciunea pâinii şi a vinului, a Trupului lui Cristos”.

• „Cuvântul lui Dumnezeu nu este ceva care ne face tot timpul viaţa uşoară. Nu, nu! Ne pune deseori în dificultate! Pune în multe situaţii de încercare persoanele care îl trăiesc într-adevăr. Dar, să spunem adevărul… cu grijă, cu acea răbdare de a duce pe umeri situaţiile, persoanele. Se poate înţelege ca un respect fratern care mângâie”.

Predicile să ajungă la sufletul credincioşilor

Papa Francisc a accentuat încă o dată îngrijorarea sa pentru modul în care sunt pregătite omiliile:

„Vă rog, a spus el, faceţi tot ce puteţi pentru a-i ajuta pe fraţii voştri – diaconi, preoţi şi episcopi – să comunice într-adevăr Cuvântul Domnului în predici, ca acesta să ajungă la sufletul celor are ascultă. Un gând, o imagine, un sentiment pot să ajungă uşor, dar este esenţial să ajungă Cuvântul Domnului. Mulţi predicatori sunt capabili, dar greşesc, deoarece ei fac o conferinţă extraordinară, o disertaţie reuşită, un discurs frumoasă la o şcoală de teologie… Cuvântul Domnului este ceva sacramental!”.

În discursul care l-a înmânat Federaţiei Catolice Biblice, apelul central al papei Francisc a fost acela de a folosi Sfânta Scriptură tot mai mult ca sursă, izvor al • evanghelizării:

„Pentru a putea anunţa Adevărul – a îndemnat Papa – trebuie să-l fi trăit noi înşine”. În acest sens, încurajarea Pontifului pentru biblişti a fost de a relua şi revaloriza Constituţia conciliară «Dei verbum» asupra relaţiei divine.

• „Lipsa sprijinului și a forței Cuvântului – a încheiat Papa – duce la o slăbire a comunităților creștine de traducere antică şi frânează creşterea spirituală şi misionară a Bisericilor tinere”.

(rv– A. Gisotti–M. Caba)

 

 








All the contents on this site are copyrighted ©.