2015-06-19 12:36:00

Papa, sportul este un mod de a descoperi frumuseţea vieţii


RV 19 iunie 2015. Continuaţi să descoperiţi potenţialul vostru, iubiţi viaţa şi preţuiţi-o cu toate limitele sale, a spus Papa lotului italian al atleţilor cu dizabilităţi «Special Olympics Italia», primit în audienţă vineri, 19 iunie, înainte de plecarea sportivilor spre jocurile Olimpice din Los Angeles, la sfârşitul lunii iulie: „Vă doresc să fie o aventură frumoasă!”.

Adresându-se celor care au făcut din sport „o experienţă de creştere”, în prezenţa unei condiţii de fragilitate şi limitare, Pontiful a evidenţiat legătura dintre Biserică şi lumea sportului: „împreună, a spus el, pot restitui practicii sportive sensul său adevărat, cel: educativ, ludic, recreativ, şi demnitatea sa culturală, respectiv socială”:

• „Este semnificativ şi frumos ca tinerii şi adulţii să găsească în antrenamentul sportiv şi în participarea la competiţii internaţionale un stimul pentru a trăi viaţa lor în plinătate. Este o provocare, a recunoscut el. Dar voi a-ţi acceptat-o şi aţi «coborât în teren»”.

Încurajând proiectul Special Olympics, de îmbunătăţire a calităţii vieţii persoanelor prin sport, Pontiful i-a îndemnat pe atleţi să continue angajamentul lor de a se ajuta reciproc în descoperirea potenţialului personal, iubind viaţa cu toate limitările sale, dar mai ales cu părţile sale frumoase:

• „Sportul este un mod prielnic de a descoperi aceasta [frumuseţea vieţii], de a vă deschide faţă de ceilalţi, de a ieşi din propriile limite, de a «intra în joc». În acest fel se învaţă participarea, auto-depăşirea şi efortul comun. Aceasta vă ajută să deveniţi membri activi ai societăţii şi ai Bisericii, şi ajută Biserica să depăşească orice formă de discriminare şi excluziune”.

Invitându-i să rămână fideli „idealului sportiv”, fără a se lăsa „contagiaţi” de „falsa cultură sportivă, cea a succesului economic, a victoriei cu orice preţ, a individualismului”, papa Francisc i-a invitat pe toţi atleţii să se raporteze la activitatea sportivă ca la o experienţă umană, în care competitivitatea există, dar cu lealitate şi solidaritate:

• „Demnitate pentru orice persoană! Nimeni să nu se simtă exclus de la practicarea sportului”.

La final, Pontiful a urat atleţilor lotului special al Italiei să trăiască experienţa Jocurilor Mondiale din această vară în spirit de bucurie, pasiune şi serenitate: 

• „Distraţi-vă şi legaţi prietenii cu fraţii voştri din toată lumea pe care îi veţi întâlni. Asupra fiecăruia dintre voi, a familiilor voastre şi a celor care vă însoţesc, invoc binecuvântarea Domnului. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine”.

(rv– M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.