2015-06-18 11:46:00

Papa: suntem slabi, dar trebuie să avem forța de a ierta


18 iunie 2015. Creștinul să fie conștient că, fără ajutorul lui Domnului, nu poate înainta în viață: a subliniat Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată joi dimineață, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican.

Pontiful a subliniat că putem să ne rugăm bine doar dacă suntem în măsură să-i iertăm pe frați și să avem inima în pace. Colegul nostru Alessandro Gisotti, de la redacția centrală în limba italiană, a introdus, prin câteva reflecții, trei fragmente din omilia Sfântului Părinte.

Slăbiciune, rugăciune, iertare. Papa Francisc și-a dezvoltat omilia pe aceste trei puncte, subliniind mai ales că suntem "slabi", o slăbiciune a cărei purtători suntem cu toții după păcatul original.

Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nici un pas
Suntem slabi, a repetat, "alunecăm pe panta păcatelor și nu este posibil să se înainteze fără ajutorul lui Dumnezeu".

"Cine se crede puternic, cine se crede capabil să se descurce de unul singur este cel puțin naiv și, în final ajunge să fie învins de multele, numeroasele slăbiciuni pe care le poartă cu sine. Este slăbiciunea cea care ne face să-i cerem ajutor lui Dumnezeu, căci în slăbiciunea noastră nu putem face niciun pas în viața creștină fără ajutorul Domnului, deoarece suntem slabi. Iar cel care este în picioare să fie atent să nu cadă, căci este slab".

 

Suntem slabi în credință, între trebuie să fim totodată conștienți de slăbiciunea noastră, pentru a nu sfârși învinși cu toții. De aceea, este minunată rugăciunea: "Doamne, știu că în slăbiciunea mea nu sunt capabil de nimic fără ajutorul tău".

Rugăciunea noastră nu are nevoie de prea multe cuvinte
Papa și-a îndreptat astfel gândul către rugăciune. Isus, a amintit, "ne învață să ne rugăm", însă nu asemenea păgânilor care credeau că sunt ascultați în funcție de cuvintele spuse. Pontiful a amintit că mama lui Samuele, care-i cerea Domnului harul de a avea un fiu a fost considerată de Preotul care a văzut-o ca fiind amețită de băutură, din acest motiv fiind dojenită:

"Mișca doar buzele pentru că nu reușea să vorbească… Cerea un fiu. Astfel trebuie spusă rugăciunea în fața Domnului. Noi știm că Dumnezeu este bun, că știe totul despre noi, știe de ce anume avem nevoie, și astfel începem să spunem acel cuvânt "Tată" care este un cuvânt omenesc, desigur, care ne dă viață, însă doar în rugăciune putem spune "Tată" cu forța Duhului Sfânt."

"Să începem rugăciunea prin forța Spiritului Sfânt care se roagă în noi" – a îndemnat Papa – să ne rugăm pur și simplu. Cu inima deschisă în prezența lui Dumnezeu care este Tată și știe, știe de ce anume avem nevoie chiar înainte de a-i spune.   

Iertarea este o mare fortăreață, un har de la Domnul
În final, Papa și-a îndreptat atenția spre iertare subliniind cum Isus i-a învățat pe discipoli că, dacă nu iartă vina altora, nici Tatăl nu-i va ierta pe ei.

"Suntem în măsură să ne rugăm bine și să-i spunem 'Tată' lui Dumnezeu doar dacă inima noastră este în pace cu alții, cu frații. (…) Iartă. Iartă, așa cum El te va ierta! Și astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin rugăciune slăbiciunea devine forță, căci iertarea este o mare forță. Trebuie să fim tari pentru a ierta, dar această forță este un har pe care doar Domnul ni-l poate da, căci noi suntem slabi".

R.V./A.M. 








All the contents on this site are copyrighted ©.