Consistoriu pentru canonizarea a patru sfinți

RV 17 iun 2015. Sâmbătă, 27 iunie 2015, papa Francisc a convocat la Roma un consistoriu public pentru a supune la vot mai multe cauze de canonizare: informează Oficiul celebrărilor liturgice ale Pontifului Roman.

Astfel, începând cu ora locală 10.00, în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte prezidează celebrarea Orei a Treia și consistoriul public privind canonizarea lui Vicențiu Grossi, preot diecezan, fondatorul institutului de viață consacrată ”Fiicele Oratoriului”, a Mariei a Neprihănitei Zămisliri, călugăriță, superioară generală a congregației ”Surorile Societății Crucii”, și a soților Ludovic Martin și Maria Zelia Guérin, tată, respectiv, mamă de familie.

Părintele Vicențiu Grossi s-a născut în 1845 nu departe de orașul italian Cremona într-o familie cu șapte copii. Sfințit preot la 24 de ani, a fost trimis într-o parohie deosebit de grea, semn al încrederii pe care episcopul diecezei o avea în capacitățile sale umane și spirituale. Apostolatul său a depășit orice așteptare, pr. Vicențiu dovedindu-se un abil predicator și păstor de suflete. Atent la problemele sociale ale timpului său, a fondat institutul de surori ”Fiicele Oratoriului”, care să însoțească îndrumarea morală și religioasă a tinerelor din parohie. Dăruindu-și toate energiile sale pentru ridicarea enoriașilor săi, a murit în faimă de sfințenie la 7 noiembrie 1917, spunând înainte de a-și încredința sufletul în mâinile lui Dumnezeu: ”Viața este deschisă: trebuie să plec”. A fost beatificat în 1975 de Fericitul Paul al VI-lea.

Cea de a doua cauză de canonizare se referă la călugărița spaniolă Maria a Neprihănitei Zămisliri (Maria Isabela Salvat Romero, după numele de botez). Născută la Madrid în 1926, a murit la Sevilla pe 31 octombrie 1998. Discretă în modul de a se prezenta în lume dar cu o profundă spiritualitate bazată pe sărăcie și ascultare, era considerată de cei care au cunoscut-o ”umilința întruchipată”. ”În casa lui Dumnezeu nu există ocupații neînsemnate, toate sunt importante”, obișnuia să spună viitoarea Sfântă care timp de 22 de ani a fost superioară generală a congregației ”Surorile Societății Crucii”. În ciuda responsabilităților îndeplinite, dorința ei era să treacă prin viață fără să atragă atenția și să desfășoare ocupațiile cele mai modeste. S-a îmbolnăvit grav în 1994 și a primit această încercare în spirit de docilitate la voința lui Dumnezeu: ”cu trecerea timpului – spunea în ultimele zile de viață – ne dăm seama tot mai mult că a-i mulțumi lui Dumnezeu trebuie să fie unica noastră misiune”. A murit la 31 octombrie 1998 și a fost beatificată la Sevilla în 2010.

Soții creștini Ludovic Martin și Maria Zelia Guérin sunt părinții sfintei Tereza a Pruncului Isus (1873-1897), care scria: ”Bunul Dumnezeu mi-a dat un tată și o mamă mai vrednici de cer decât de pământ”. Beatificați în 2008 la Lisieux, în Franța, soții Ludovic și Maria Zelia au fost părinți după inima lui Dumnezeu. S-au căsătorit la Alençon în 1858 și au avut nouă copii. Maria Zelia afirma într-o scrisoare despre idealul vieții de familie pe care îl împărtășea alături de soțul ei (1877): ”După ce s-au născut copiii noștri, ideile noastre au suferit o ușoară schimbare: nu mai trăiam decât pentru ei. Copiii erau fericirea noastră și nu am găsit fericirea decât în ei”. Una din trăsăturile credinței care îi însuflețea pe soții Martin era încrederea deplină față de Providența Divină, astfel că durerea imensă pentru moartea a patru copii nu i-a dus niciodată la disperare. Zelia a murit de cancer la 45 de ani, după 19 de căsătorie, pe când copilul cel mai mic, Tereza, avea numai 4 ani. Ludovic a murit la vârsta de 71 de ani, după o lungă și lentă paralizie, dar cu bucuria de a-i fi dăruit Domnului cinci fiice: patru, în mănăstirea carmelită din Lisieux, și una, în mănăstirea vizitandinelor din Caen.

 (rv – A. Dancă)