2015-06-12 14:16:00

Papa la Torino. Aplicația"Misterul Giulgiului"


12 iunie 2015. Înainte cu 10 zile de la vizita Papei Francisc la Torino, din 21-22 iunie și la mai puțin de două săptămâni de la încheierea perioadei de expunere extraordinare a Giulgiului, au fost depășite 2000 de descărcări ale cărții electronice "Misterul Giulgiului", e-book gratuit, destinat tabletelor PC, dispozitivelor Android, tabletelor iPad și telefoanelor mobile cu multiple funcționalități, așa-numite smartphone.

Cartea electronică a fost realizată de fundația "Țara Sfântă", fiind comisionată de Custodia Țării Sfinte, aplicația fiind descărcată, până la data de 10 iunie, de 2036 de cititori. Dintre aceștia, 1849 se află în Italia; 25 în Statele Unite; 19 în Spania; 17 în Mexic; 14 în Franța; 13 în Polonia, 12 în Elveția; 11 în Germania; 10 în Brazilia. Aplicația a fost totodată descărcată în țări care nu au o tradiție creștină, precum China, cu 5 cititori ai cărții electronice; în Pakistan, aplicația a fost descărcată de 2 cititori; în Turcia, de un cititor; la fel și în Bahrein, Indonezia și Vietnam.

Din totalul de descărcări, 1067 au fost făcute de la tablete Android și smartphonuri, în vreme ce 969 de la iPad-uri.   

Cartea electronică este împărțită în trei secțiuni: Locurile pătimirii, Oglinda Pătimirii și Anchetă privind Pătimire. Prin intermediul aprofundărilor, galeriei fotografice, documentarelor și reconstrucțiilor virtuale, cititorul este în măsură să-și imagineze Țara Sfântă în contextul original al Giulgiului, în timpul vieții lui Isus.

Reviziunea științifică a fost îngrijită de Ordinul Ecvestru al Sfântului Mormânt, cotidianul catolic italian "Avvenire" și revista săptămânală "Credere" fiind partenerii media ai inițiativei.

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.