2015-06-07 13:03:00

Angelus. Papa: Cristos, prezent în Euharistie și în cel sărac


RV 07 iun 2015. Cristos Mântuitorul, care ne hrănește sub speciile consacrate ale pâinii și ale vinului, este același care vine la noi prin evenimentele vieții și sub chipul celor săraci și suferinzi: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Angelus”, duminică, 7 iunie 2015, recitată de la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic. În pofida caniculei care a pus stăpânire asupra Romei în aceste zile, zeci de mii de romani și pelerini au venit la tradiționala întâlnire duminicală cu Sfântul Părinte în Piața Sfântul Petru. Pontiful, care sâmbătă noapte s-a întors de la Sarajevo, a vorbit despre importanța acestei călătorii apostolice și a menționat apropiata sărbătoare a Inimii Preasfinte a lui Isus.

În cuvântul său papa Francisc a subliniat că în multe țări se celebrează duminică solemnitatea ”Trupul și Sângele Domnului”, sau, după mai cunoscuta denumire latină, solemnitatea ”Corpus Domini”. Evanghelia solemnității prezintă înființarea Sfintei Euharistii la Cina de pe urmă, înainte de patima, moartea și învierea lui Isus.
• «Ultima cină reprezintă punctul de sosire al întregii vieți a lui Cristos. Nu este doar anticiparea jertfei sale care se va împlini pe cruce, dar și rezumatul unei existențe oferite pentru mântuirea întregii omeniri».

De aceea, a continuat Sfântul Părinte, nu este îndeajuns să afirmăm prezența lui Isus în Euharistie, dar trebuie să vedem în acest sacrament prezența unei vieți dăruite și să luăm parte la aceasta. ”Când luăm și mâncăm acea Pâine – a spus papa Francisc - noi devenim părtași la viața lui Isus, intrăm în comuniune cu El, ne angajăm să realizăm comuniunea între noi, să transformăm viața noastră într-un dar, mai ales pentru cei săraci”. De aceea, sărbătoarea ”Trupul și Sângele Domnului” evocă acest mesaj solidar și ne îndeamnă să imităm ceea ce celebrăm:
• «Cristos, care ne hrănește sub speciile consacrate ale pâinii și ale vinului, este același care vine în întâmpinarea noastră în evenimentele de fiecare zi; este în cel sărac care întinde mâna, este în cel suferind care imploră ajutor, este în fratele care cere disponibilitatea noastră și așteaptă primirea noastră. Este în copilul care nu știe nimic despre Isus și mântuire, care nu are credință. Este în orice ființă umană, chiar și în cea mai mică și lipsită de apărare».

De aici, îndemnul Papei ca Euharistia, izvor de iubire pentru viața Bisericii, să devină pentru fiecare creștin ”școală de caritate și solidaritate”: ”cine se hrănește cu Pâinea lui Cristos nu poate să rămână indiferent față de cei care nu au pâinea de zi cu zi”.

După rugăciunea ”Angelus”, Papa Francisc a salutat pelerinii din diferite țări și a vorbit pe scurt despre recenta sa călătoria apostolică la Sarajevo. În fine, a menționat apropierea unei importante sărbători liturgice, mult îndrăgită de pietatea creștină:
• «Vinerea viitoare (12 iunie 2015 – n.r.), în solemnitatea Inimii Preasfinte a lui Isus, să ne gândim la iubirea lui Isus, la felul în care ne-a iubit. În inima sa este toată această iubire. Vinerea viitoare se marchează și Ziua mondială împotriva muncii minorilor. Mulți copii în lume nu au libertatea de a se juca, de a merge la școală, și ajung să fie exploatați ca mână de lucru. Formulez auspicii pentru un angajament atent și constant al Comunității internaționale în a promova recunoașterea concretă a drepturilor copiilor».

Primiți și Binecuvântarea apostolică a papei Francisc, de la rugăciunea ”Angelus”, duminică, 7 iunie 2015, în Piața Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.