2015-06-03 13:17:00

Fără familii, o adevărată barbarie: cateheza Papei


 3 iunie 2015. "Războiul este cu adevărat 'mama tuturor formelor de sărăcie', fiind un mare prădător de vieți, de suflete și sentimente, cele mai dragi și sfinte sentimente": astfel a definit Papa Francisc conflictul armat, asupra căruia s-a oprit în cadrul catehezei audienței generale de miercuri, dedicată temei "Familia și sărăcia".

Pontiful a ales să le vorbească pelerinilor veniți în Piața Sfântu Petru pentru întâlnirea săptămânală despre formele de vulnerabilitate ale familiei, reflectând asupra condițiilor de viață care o pun la încercare, una dintre acestea fiind sărăcia, situație în care se află numeroase persoane care populează periferiile marilor orașe, dar și zonele rurale.

Marea lecție a demnității care nu justifică indiferența
Din cateheză nu au lipsit referințele la numeroasele persoane care, în ciuda dificultăților cu care se confruntă, duc o existență plină de demnitate, Papa spunând că "ar trebui să îngenunchem în fața acestor familii care sunt adevărate școli de umanitate, ce salvează societățile de barbarie".

Papa: 'În ciuda sărăciei, există multe familii sărace care, cu demnitate, încearcă să-și ducă existența de fiecare zi încredințându-se în mod deschis binecuvântării Domnului. Însă, această lecție a demnității nu trebuie să justifice indiferența noastră ci, dimpotrivă, să ne facă să ne rușinăm mai mult. Aproape că-i un miracol faptul că și în condiții de sărăcie, familiile continuă să se formeze și chiar să conserve speciala umanitate a legăturilor sale. Acest lucru îi enervează pe acei planificatori de bunăstare care consideră sentimentele, generația, legăturile familiale ca pe o variabilă secundară a calității vieții. Nu înțeleg nimic."

Eforturile familiei nelistate la bursă
Vorbind despre sărăcie, problemă care pune la încercare familiile, Pontiful a reliefat unul din viciile economiei din zilele noastre, și anume "plăcerea bunăstării individuale", ce practică pe scară largă "exploatarea legăturilor familiale", fără a prețui eforturile familiilor și importanța lor pentru societate.

Papa: "Desigur, imensul efort al familiei nu este listat în bilanțuri. De fapt economia și politica sunt zgârcite în privința recunoașterii acestuia. Și totuși, formarea interioară a persoanei și circuitul social al sentimentelor își au fundamentul tocmai în munca familiei. Fără această coloană, se prăbușește totul".

Sărăcia, piatră de poticnire pentru familii
Amintind că deseori mizeria socială lovește familia și de multe ori o distruge, prin lipsa sau pierderea locului de muncă, prin precaritate, ce reprezintă forme cu efecte importante asupra vieții de familie, punând-o la grea încercare, Papa ne-a îndemnat la o atenție specială față de familiile aflate în dificultate:

Papa: "Noi creștinii ar trebui să fim tot mai aproape de familiile puse la încercare de sărăcie. Gândiți-vă. Cu toții cunoașteți pe câte cineva: un tată fără un loc de muncă, o mamă fără serviciu. Familia suferă, legăturile se slăbesc, ceea ce-i un lucru urât."

Din lista factorilor care pun la încercare familia, nu au lipsit nici pseudo-modelele răspândite de mass-media, bazate pe consumism și pe cultul aparenței și care influențează categoriile cele mai sărace, ducând la o tot mai mare creștere a numărului de situații în care relațiile familiare se destramă.

Necesitatea solidarității creștine
Papa: "Este nevoie de rugăciune și de acțiune. Să ne rugăm cu intensitate Domnului, pentru a ne trezi și a face ca familiile creștine să fie protagoniste ale acestei revoluții a solidarității cu familia atât de necesară în acest moment".

La încheierea catehezei, Papa Francisc ne-a adresat tuturor îndemnul de a face tot ceea ce putem pentru a ajuta familiile să meargă mai departe în încercările la care o supun situațiile de sărăcie și de mizerie care lovesc și legăturile de afecțiune din sânul familiei.    

Primiți acum binecuvântarea Sfântului Părinte de la finalul audienței generale de miercuri, 3 iunie, dedicată temei "Familia și sărăcia".

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.