2015-05-16 12:37:00

La papa Francisc, președintele Statului Palestina, Mahmoud Abbas


RV 16 mai 2015. Suveranul Pontif a primit sâmbătă, 16 mai 2015, vizita oficială a președintelui Statului Palestina, Mahmoud Abbas, împreună cu suita. Succesiv, potrivit comunicatului emis de Sala de Presă a Sfântului Scaun, președintele palestinian Abbas a avut o întrevedere cu cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin, care era însoțit de arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru Raporturile cu Statele. De asemenea, liderul palestinian participă duminică, 17 mai 2015, la ceremonia de canonizare a două călugărițe palestiniene, pentru care și-a exprimat recunoștința față de Sfântul Părinte.

«În cadrul colocviilor cordiale – continuă comunicatul – vorbitorii și-au exprimat profunda satisfacție pentru înțelegerea la care s-a ajuns în ce privește textul Acordului global bilateral referitor la unele aspecte esențiale din viața și activitatea Bisericii catolice în Palestina, Acord care va fi semnat în viitorul apropiat.

Totodată, s-a vorbit de procesul de pace cu Israel, formulând auspicii pentru reluarea negocierilor directe între părți pentru a găsi o soluție justă și durabilă în acest conflict. În acest sens, s-a subliniat speranța ca, prin sprijinul Comunității internaționale, israelienii și palestinienii să adopte cu determinare decizii curajoase în favoarea păcii.

În fine – se citește în comunicatul de presă – s-a făcut referință la conflictele care afectează Orientul Mijlociu și, reafirmând importanța de a combate terorismul, s-a subliniat necesitatea dialogului interreligios».

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.