2015-05-15 12:30:00

Președinți ai României la Vatican


15 mai 2015. Vizita de vineri a președintelui Klaus Iohannis la Vatican continuă seria întâlnirilor la cel mai înalt nivel dintre Sfântul Scaun și România. Pentru Klaus Iohannis este prima vizită la Vatican în calitate de președinte al României, însă nu este prima vizită a unui președinte român la Sfântul Scaun.

După restabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun în urmă cu un sfert de secol, toți președinții României au fost în vizită la Sfântul Scaun. 

Președintele Ion Iliescu a fost primit în audiență de papa Ioan Paul al II-lea de cinci ori: la 1 februarie 1991, la 14 septembrie 1992, la 29 martie 1995, la 17 decembrie 2001 şi la 30 septembrie 2004.  

Președintele Emil Constantinescu a fost la papa Ioan Paul al II-lea la 6 octombrie 2000 .

Funeraliile papei Wojtyla i-a reunit la Vatican, pe 8 aprilie 2005, pe președintele Băsescu, alături de premierul Tăriceanu, de regele Mihai și de foștii președinți Iliescu și Constantinescu.

Președintele Băsescu a fost în audiență la papa Benedict al XVI-lea de două ori: la Castel Gandolfo, pe 6 septembrie 2008 și în Palatul Apostolic din Vatican, la 15 februarie 2013, participând succesiv, în data de 19 martie, la ceremonia de inaugurare a pontificatului papei Francisc.

În cei 25 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun toți președinții României au venit în vizită oficială la Vatican, având întrevederi cu respectivii Pontifi. În sens invers, de la Vatican în România, călătoria apostolică a unui Papă în țara noastră continuă să rămână până în prezent una singură:  istorica vizită a papei Ioan Paul al II-lea, din 7-9 mai 1999. 

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.