Audiența generală. Papa Francisc și cele trei cuvinte cheie ale familiei

RV 13 mai 2015. ”Te rog!”, ”Mulțumesc!” și ”Iartă-mă!”. La cateheza audienței generale de miercuri, 13 mai 2015, în Piața Sfântul Petru, la care au participat zeci de mii de pelerini din lumea întreagă, papa Francisc a continuat reflecțiile dedicate familiei și a scos în evidență trei cuvinte cheie care contribuie decisiv la calitatea vieții de familie: „te rog”, ”mulțumesc” și ”iartă-mă”. La saluturile finale, Pontiful a menționat comemorarea Sfintei Fecioare Maria de la Fatima.

Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, cateheza Sfântului Părinte.

«Cateheza de astăzi este ca ușa de intrare a unei serii de reflecții despre viața de familie, viața ei reală, cu timpii și evenimentele ei. Pe această ușă de intrare sunt scrise trei cuvinte, pe care le-am folosit de mai multe ori. Aceste cuvinte sunt: ”te rog”, ”mulțumesc” și ”iartă-mă”. Aceste cuvinte deschid calea pentru a trăi bine în familie, pentru a trăi în pace. Sunt cuvinte simple, dar nu atât de simple când trebuie puse în practică. Ele cuprind o mare putere: au puterea de a păzi casa, chiar și prin miile de greutăți și încercări. Lipsa lor, în schimb, deschide treptat unele fisuri care pot duce chiar la prăbușirea ei. Noi le înțelegem de obicei drept cuvinte de ”bună educație”. De acord, o persoană bine educată cere voie, spune mulțumesc sau își cere iertare dacă greșește. De acord, buna educație este foarte importantă. Un mare episcop, Sfântul Francisc de Sales, obișnuia să spună că ”buna educație înseamnă deja jumătate de sfințenie”. Dar atenție, în istorie am cunoscut și un formalism al bunelor maniere care poate deveni masca sub care se ascunde uscăciunea sufletului și dezinteresul pentru celălalt. De obicei se spune: ”În spatele bunelor maniere se ascund proastele obiceiuri”. Nici chiar religia nu este ferită de acest pericol, care face să alunece respectarea formală în mondanitate spirituală. Diavolul care îl ispitește pe Isus arată bune maniere – e un adevărat domn, un cavaler – și citează Sfânta Scriptură, pare un teolog. Stilul lui se prezintă a fi unul corect, dar intenția lui este aceea de a deruta de la adevărul iubirii lui Dumnezeu. Noi, în schimb, înțelegem buna educație în termenii ei autentici, în care stilul bunelor raporturi este bine înrădăcinat în iubirea binelui și în respectul față de celălalt. Familia trăiește din această finețe a iubirii».

«Primul cuvânt este ”te rog!”. Când ne preocupăm să cerem cu politețe chiar și ceea ce, poate, credem că putem pretinde, noi punem o adevărată protecție pentru spiritul conviețuirii matrimoniale și familiale. A intra în viața celuilalt, chiar și când face parte din viața noastră, cere delicatețea unei atitudini non invazive, care reînnoiește încrederea și respectul. Confidența, cu alte cuvinte, nu autorizează la a considera totul ca presupus. Și iubirea, cu cât este mai intimă și profundă, cu atât mai mult cere respectul libertății și al capacității de a aștepta ca celălalt să deschidă ușa inimii sale. În acest sens, să ne amintim de cuvântul lui Isus din cartea Apocalispului pe care l-am ascultat (mai înainte): ”Iată, eu stau la ușă și bat. Dacă cineva ascultă glasul meu și îmi deschide ușa, eu voi veni la el, voi cina cu el și el cu mine” (3,20). Dar și Domnul cere voie ca să intre! Să nu uităm! Mai înainte de a face ceva în familie (să spunem): ”te rog, îmi dai voie, îți place să fac așa?”. Este acel limbaj educat dar plin de iubire. Acesta face atât de mult bine familiei».

«Al doilea cuvânt e ”mulțumesc”. Uneori îți vine să gândești că devenim o civilizație de proaste maniere și cuvinte urâte, ca și cum ar fi un semn de emancipare. Le auzim de atâtea ori chiar și în public. Politețea și capacitatea de a mulțumi sunt considerate semn de slăbiciune, uneori trezesc chiar neîncredere. Această tendință trebuie contrastată chiar în sânul familiei. Trebuie să devenim intransigenți în privința educației la gratitudine, la recunoștință: demnitatea persoanei și dreptatea socială trec amândouă pe aici. Dacă viața de familie neglijează acest stil, chiar și viața socială îl va pierde. Gratitudinea, apoi, pentru unul care crede, este în inima însăși a credinței. Un creștin care nu știe să mulțumească este unul care a uitat limba lui Dumnezeu. Ascultați bine: un creștin care nu știe să mulțumească este unul care a uitat limba lui Dumnezeu. E urât acest lucru. Să ne amintim de întrebarea lui Isus când i-a vindecat pe cei zece leproși dar numai unul dintre ei s-a întors la el ca să-i mulțumească (cf Lc 17,18). Am auzit o dată de o persoană în vârstă, foarte înțeleaptă și bună, simplă dar cu acea înțelepciune a pietății și a vieții: ”gratitudinea este o plantă care crește numai în ogorul sufletelor nobile”. Acea noblețe a sufletului, al har al lui Dumnezeu în suflet care ne face să spunem: Mulțumesc recunoștinței”. Este floarea sufletului nobil. Este frumos acest lucru».

«Al treilea cuvânt este ”iartă-mă”. Cuvânt greu, desigur, și totuși atât de trebuincios. Când lipsește, micile crăpături se adâncesc – chiar și fără a vrea – până la a deveni gropi adânci. Nu întâmplător în rugăciunea pe care ne-a învățat-o Isus – ”Tatăl nostru” – care cuprinde toate cerințele esențiale pentru viața noastră, găsim această expresie: ”Ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” (Mt 6,12). A recunoaște că am greșit, a fi doritori să restituim ceea ce a fost luat – respect, sinceritate, iubire – ne face vrednici de iertare. Și în acest fel se oprește infecția. Dacă nu suntem capabili să cerem iertare, înseamnă că nici nu suntem capabili să iertăm. În casa în care nu se cere iertare începe să lipsească aerul, apele devin stătute. Atâtea răni pentru afecțiune, atâtea sfâșieri în familii încep cu pierderea acestui cuvânt prețios: ”iartă-mă!”. În viața de căsătorie există multe certuri, iar farfuriile chiar încep să zboare, dar vă dau un sfat: nu încheiați niciodată ziua fără să faceți pace. Ascultați cu atenție: v-ați certat, soț și soție? Copiii, cu părinții? V-ați certat rău? Nu e bine, dar nu aceasta este problema. Problema este că acest sentiment revine a doua zi. De aceea, dacă v-ați certat, nu încheiați niciodată ziua fără să faceți pace în familie. Și cum trebuie să fac pace, punându-mă în genunchi? Nu! E îndeajuns un mic gest, un mărunțiș, și armonia familiei se reface. E îndeajuns o mângâiere, fără cuvinte, dar niciodată nu încheiați ziua fără să faceți pace. Ați înțeles? Nu e ușor, dar trebuie, pentru că în acest fel viața va fi mai frumoasă».

«Aceste trei cuvinte cheie ale familiei sunt cuvinte simple și poate că într-un prim moment ne fac să râdem, dar când le uităm, nu mai e nimic de râs, nu-i așa? Educația noastră, probabil, le trece prea mult cu vederea. Domnul să ne ajute să le reașezăm la locul lor, în inima noastră, în casa noastră și chiar în conviețuirea noastră civilă. Și acum vă îndemn să repetăm cu toții împreună aceste trei cuvinte: ”te rog, mulțumesc, iartă-mă”. Cu toții împreună: ”te rog, mulțumesc, iartă-mă”. Sunt cuvintele prin care se poate intra în iubirea familiei, pentru ca în familia să fie bine. Apoi, să repetăm sfatul pe care vi l-am dat, cu toții împreună: ”să nu încheiem niciodată ziua fără să facem pace”. Cu toții împreună: ”să nu încheiem niciodată ziua fără să facem pace”. Vă mulțumesc!».

În fine, înainte de cântarea rugăciunii ”Tatăl nostru” în latină, papa Francisc a menționat că pe 13 mai se amintesc aparițiile Maicii Domnului la Fatima în 1917:
• «Adresez un gând special celor tineri, bolnavilor și soților recent căsătoriți. Astăzi este comemorarea liturgică a Fericitei Fecioare Maria de la Fatima. Dragi tineri, învățați a cultiva devoțiunea față de Maica lui Dumnezeu prin recitarea zilnică a rozariului! Dragi bolnavi, să o simțiți pe Maria prezentă în ceasul crucii! Voi, dragi soți recent căsătoriți, rugați-o să nu lipsească niciodată din casa voastră iubirea și respectul reciproc!».

Primiți acum binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)