Fericitul Ludovic al Consolatei: într-un nesfârșit parcurs de la Ierusalim la Ierihon

3 mai 2015. Sâmbătă, 2 mai a.c., la Torino: Sfântă liturghie de beatificare a călugărului Ludovic al Consolatei, cu numele de mirean Andrea Angelo Bordino (1922 - 1977), din Congregația Frații Sfântului Ioan Benedict Cottolengo. Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, prezent la Torino, la ceremonia de beatificare, în calitate de trimis al Sfântului Părinte, trasează un portret al călugărului care și-a pavat strada spre Cer cu pietrele bunătății, ale muncii îndeplinite cu dăruire și ale bucuriei de a fi în slujba persoanelor bolnave.   

Cardinalul Angelo Amato: "Andrea Angelo – acesta este numele său de botez – s-a născut la 12 august 1922, la Castellinaldo (în regiunea italiană Cuneo), fiind al treilea din opt copii. A crescut într-un mediu din care nu lipsea Sfânta Liturghie zilnică, recitarea rugăciunii Rozariului, practicarea sacramentelor și, mai ales, legătura cu persoane consacrate de înaltă ținută spirituală. În acest mediu familial sănătos, Andrea a avut posibilitatea formării unei solide identități creștine. Risbaldo, unul dintre frații lui, spunea: "Fratele meu Andrea nu acționa în baza ideii de respect omenesc, ci împins de credință și milostivire. Făcea ceea ce credea că este necesar cu o deosebită simplitate, nu în funcție de opinia celorlalți."   

Fericitul Ludovic a fost înrolat în Corpul de Alpini, participând la cel de-al Doilea Război Mondial…
Cardinalul Amato: Da, în 1942, la 20 de ani, a fost înrolat în cel de-al IV-lea Regiment de Artilerie Alpină, plecând pe frontul rusesc, însă nu s-a aflat niciun moment în prima linie și nu a participat la lupte directe. După ce a suferit de foame, de sete și de orice soi de privațiuni în diferite lagăre de concentrare, inclusiv în Siberia, la finalul războiului reușește să revină în patrie, împreună cu fratele lui.

Despre vocația la viața consacrată, în rândul călugărilor din congregația Sfântului Ioan Benedict Cottolengo, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților a istorisit:
Cardinalul Angelo Amato: "După experiența belică, Andrea s-a simțit fascinat de viața consacrată, fiind cuprins de dorința de a-și dărui viața slujirii celor suferinzi. La 23 iulie 1946, intră în Congregația fondată de Sfântul Ioan Benedict Cottolengo, perioada de postulat fiind dedicată rugăciunii și practicării carității. S-a ocupat îndeosebi de slujirea celor bolnavi, ocupându-se de asigurarea igienei lor, de administrarea medicamentelor, de asistența pacienților în stare foarte gravă și a acelora care nu aveau adăpost și pe nimeni care să se ocupe de ei. Se oferă bucuros ori de câte ori este nevoie de spălat vasele, de curățat pardoseala sau de lucrat la câmp. După perioada de postulat de un an, urmează noviciatul, moment în care îmbracă pentru prima oară haina caracteristică fraților Sfântului Cottolengo: rasă de culoare neagră, având cusută pe piept, în partea stângă, o emblemă din stofă roșie, reprezentând o inimă. La îmbrăcarea hainei, Andrea a ales să poarte numele Ludovic al Consolatei. Avea să facă profesiunea perpetuă în ianuarie 1966. Supranumit uriașul cel bun pentru statura sa robustă se oferă cu bunăvoință pentru orice tip de slujire. Prin modul său de a fi, fără multe cuvinte dar plin de autentică seninătate, transmitea siguranță și încredere celor cu care intra în contact. În scurt timp avea să devină infirmierul cel mai solicitat de bolnavi. Lovit de leucemie, fratele Ludovic va pleca la Casa Tatălui pe 25 august 1977, la vârsta de 55 de ani."

Cardinalul Angelo Amato, trimisul Papei la Sfânta Liturghie de beatificare a călugărului Ludovic al Consolatei, pe numele de mirean Andrea Angelo Bordino, s-a oprit asupra virtuților sale, pornind de la mărturiile date de persoane care l-au cunoscut direct:
"Unele mărturii sunt impresionante prin simplitate și sinceritate. De exemplu, unul dintre confrați spune că "Fratele Ludovic și-a trăit vocația, și toate virtuțile inerente acesteia, într-un mod superior față de mine și de ceilalți confrați". Un alt confrate a adăugat: "Fratele Ludovic a fost un mare om. Când se ruga era ca un vițeluș când suge laptele, se vedea că îi plăcea să se roage, că era atras de Domnul și pe deplin împlinit în slujirea Sa". Mărturia unui laic scoate în evidență nu doar virtuțile de persoane consacrată, ci și virtuțile umane ale fratelui Ludovic, percepute de ceilalți ca fiind excepționale și superioare în comparație cu virtuțile celor din jur. Fratele Ludovic trăia cu adevărat din credință. În lagărele de concentrare sovietice, îl purta mereu în inimă pe Isus când își împlinea apostolatul de slujire a celor bolnavi. Această viață în doi, cu Domnul, l-a făcut să-l pună în centrul misiunii sale pe Cristos cel Răstignit și prezent în Preasfânta Euharistie, care să fie adorat, căruia să i se adreseze rugi și care să fie slujit în frații nevoiași."

Referindu-se la opera caritativă a călugărului din Congregația Frații Sfântului Ioan Benedict Cottolengo căruia, din momentul ridicării la cinstea altarelor, în data de 2 mai, ne putem adresa în rugăciune, cerând-i să mijlocească pentru noi, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților a spus:
"În fratele Ludovic, caritatea lui Dumnezeu nu se manifesta într-atât prin cuvinte și nici prin acțiuni, cât mai ales prin persoana sa, printr-o prezență care exprima iubire, milostivire, înțelegere. Un medic povestește: "Îmi amintesc că în noaptea unei ultime zile de decembrie, el i-a donat sânge unei paciente afectate de o gravă hemoragie; operată în ultimul moment, această pacientă a fost salvată mai ales datorită sângelui donat de fratele Ludovic". O altă mărturie spune că întreaga existență a Fratelui Ludovic a fost o continuă coborâre de la Ierusalim la Ierihon, pentru a se îngriji de toți cei suferinzi în trup sau în suflet. Era într-adevăr un bun Samaritean, asemenea lui Isus".

R.V./A.M.