Episcopii spanioli în pelerinaj la Mănăstirea Sfintei Tereza de Avila

21 aprilie 2015. Între 20 și 24 aprilie, se desfășoară în Spania, la Madrid, Adunarea Plenară a Conferinței Episcopale din această țară. Pe agenda de lucru, pe lângă dosarul cu tema "Biserica în slujba celor săraci", realizat de Comisia episcopală responsabilă cu pastorația socială, se află și pelerinajul episcopilor spanioli cu ocazia aniversării a cinci secole de la nașterea Sfintei Tereza de Avila.

Pelerinajul tuturor episcopilor spanioli la Avila va avea loc  pe 24 aprilie. Păstorii diecezelor spaniole vor vizita Mănăstirea Întrupării, unde a trăit Sfânta Tereza de Avila timp de 40 de ani, momentul central al pelerinajului fiind reprezentat de celebrarea Sfintei Liturghii în Mănăstirea Întrupării, urmând ca – la încheierea pelerinajului – episcopii spanioli să meargă la Mănăstirea Sfântul Iosif, sediu al călugărițelor carmelite desculțe, prima mănăstire fondată de Sfânta Tereza după ce a reformat Carmelul.

Și cui nu i-ar prinde oare bine întâlnirea cât mai deasă cu reflecțiile Sfintei Tereza a lui Isus, fecioară, învăţător al Bisericii, care a trăit între anii 1515 și 1582. Pe pagina web a Diecezei de Iași pot fi citite câteva din reflecțiile despre rugăciune ale sfintei de la a cărei naștere se împlinesc anul acesta 500 de ani. Gândurile sunt luate din cartea "Curs introductiv în rugăciune", de Andrea Gasparini, în traducerea preotului Cristinel Fodor:

"Rugăciunea nu este decât un fapt de iubire" (Autobiografia, VII, 12).

"Este inexact să ne gândim că nu este rugăciune decât atunci când dispunem de timp şi de singurătate" (Autobiografia, VII, 12).

"Rugăciunea nu este pentru mine decât o intimă relaţie de prietenie, o întreţinere frecventă cu cel de care ne ştim iubiţi..." (Autobiografia, VIII, 5).

"Rugăciunea inimii este ca o scânteie de adevărată iubire faţă de Dumnezeu pe care Domnul începe să o aprindă în suflet" (Autobiografia, XV, 5).

În timpul rugăciunii inimii ("rugăciunea de linişte") "sufletul trebuie să se comporte cu blândeţe şi fără zgomot. Numesc zgomot a căuta multe cuvinte cu intelectul" (Autobiografia, XV, 5).

"...raţionamentele sunt ca nişte bucăţi mari de lemn puse fără discreţie pe focuşor, în felul acesta îl sufocă..." (Autobiografia, XV, 6).

"Scopul rugăciunii stă mai mult în iubire şi în efectele practice ale voinţei, decât în speculaţii intelectuale" (Castelul interior, III, 4).

"Esenţialul nu stă în a gândi mult, ci în a iubi mult" (Castelul interior, I, 7).

"Este foarte util să rămânem în cea mai mare solitudine pentru a uşura mai bine acţiunea lui Dumnezeu, permiţându-i să lucreze în noi ca în casa proprie.

Maximul care se poate face, după mine, este să adăugăm din când în când câte un cuvânt ca un fel de suflare uşoară care să învioreze flacăra fără s-o stingă." (Calea perfecţiunii, XXXI, 8)

"Sunt persoane - şi eu am fost una dintre acelea - pe care Dumnezeu continuă să le inspire rugăciunea de linişte (rugăciunea inimii). Dar ele se prefac că nu aud. Sunt atât de ataşate de rugăciunea vocală, şi fac atâtea rugăciuni şi atât de repede încât par că trebuie să credem că sunt obligate la o normă de cantitate în fiecare zi, o normă ce trebuie lichidată cât mai rapid posibil...

Voi păziţi-vă să faceţi aşa. Dimpotrivă, fiţi foarte atenţi dacă Dumnezeu vă cheamă la rugăciunea de linişte... pentru că pierdeţi o mare comoară." (Calea perfecţiunii, XXXI, 13).

"Credeţi că interesează prea puţin un suflet supus distracţiilor să înţeleagă acest adevăr şi să cunoască faptul că pentru a vorbi cu Tatăl său ceresc şi să se bucure de compania sa nu are nevoie să se urce la cer nici să ridice vocea? Oricât de încet ar vorbi, el care îi este aproape îl ascultă întotdeauna.

Şi pentru ca să-l caute nu are nevoie de aripi, pentru că este destul să se retragă în solitudine şi să-l contemple în sine însuşi." (Calea perfecţiunii, XXVIII, 2)

"Acelea dintre voi care ştiu să se închidă în felul acesta în micul cer al sufletului lor unde locuieşte acela care l-a creat şi a creat şi toată lumea, şi se obişnuiesc să-şi ia privirea şi să fugă de ceea ce le distrage simţurile lor, merg pe calea cea bună."

"Reculegerea are diferite grade, totuşi în principiu, nefiind încă atât de perfect, efectele sale nu sunt foarte sensibile. Sufletul însă să caute să se obişnuiască cu ea, să nu evalueze efortul pe care trebuie să-l facă pentru a se reculege, şi să se învingă trupul care-şi va cere drepturile sale" (Calea perfecţiunii, XXVIII, 7).

R.V./A.M.