2015-04-14 14:19:00

Programul vizitei papei Francisc la Sarajevo, 6 iunie 2015


RV  14 aprilie 2015.  Sala de Presă a Sfântului Scaun a publicat programul călătoriei apostolice pe care papa Francisc o efectuează pe 6 iunie 2015 la Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina. Potrivit programului, sâmbătă, 6 iunie, papa Francisc pleacă de pe aeroportul Roma-Fiumicino, cu destinaţia Sarajevo.

La ora locală 9, este prevăzută primirea oficială a Suveranului Pontif pe aeroportul internaţional din capitala ţării balcanice.

Imediat după aceasta, de la ora 9.30 va avea loc în piaţa din faţa Palatului Prezidenţial ceremonia de «Bun venit!», , urmată de vizita de curtoazie la Președinția Republicii.
De la ora 10:10 are loc întâlnirea papei Francisc cu autoritățile din Sarajevo, când Sfântul Părinte va adresa primul discurs.
Momentul central al vizitei este Sfânta Liturghie celebrată pe stadionul Koševo din Sarajevo, de la orele 11:00.


La finalul celebrării, Sfântul Părinte are o întâlnire la Nunţiatura Apostolică pe cu toţi episcopii din Bosnia și Herțegovinala, alături de care va lua şi prânzul.
În după-amiaza aceleiaşi zile, în jurul orelor 16.20, este programată la Catedrala „Inimii lui Isus” din Sarajevo, întâlnirea Papei cu persoanele consacrate – preoţi, călugări, călugăriţe şi seminariştii – din Bosnia şi Herţegovina, cărora le va adresa un mesaj.  
După aceasta, de la ora 17.30, Sfântul Părinte participă la o întâlnire ecumenică şi interreligioasă, care are loc la Centrul internaţional studenţesc al Fraţilor franciscani din Sarajevo. În cadrul acestei întâlniri, papa Francisc va ţine de asemenea un discurs.

Nu în ultimul rând, de la ora 18.30, papa Francisc îi întâlneşte pe tinerii din republica Bosnia şi Herţegovina, la Centrul diecezan de tineret „Ioan Paul al II-lea”, din capitală.

În jurul orei 19:45 este prevăzută ceremonia de încheiere a vizitei pe aeroportul internaţional din Sarajevo, urmată de un zborul de întoarcere şi revenirea Papei în Cetatea Eternă, în jurul orelor 21.20, pe acelaşi aeroport Roma-Fiumicino.

Anunțul călătoriei sale la Sarajevo a fost făcut personal de papa Francisc, în timpul rugăciunii Angelus de pe 1 februarie a. c.. Papa cerea atunci tuturor să se roage «pentru ca vizita  să aducă persoanelor din această ţară încurajare, mai ales credincioșilor catolici, în care să stârnească dorinţă de bine și să contribuie la consolidarea fraternităţii și a păcii, a dialogului interreligios şi a prieteniei».
În luna martie au fost lansate la Sarajevo logo-ul şi moto-ul vizitei papei Francisc: „Pacea să fie cu voi!” – expresia folosită de Isus pentru a-i saluta pe ucenici, când li se arată după învierea Sa din morţi.
Într-o conferinţă de presă,arhiepiscopul de Sarajevo, cardinalul Vinko Puljic, a mărturisit că „timpurile noastre sunt vremuri incerte pentru viitor, de aceea toți locuitorii acestei țări (Bosnia şi Herţegovina), în special catolicii, au nevoie de o încurajare similară”.

Călătoria la Sarajevo de pe 6 iunie 2015 este a VIII-a călătorie apostolică internațională a papei Bergoglio.

(rv–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.