Papa Francisc l-a proclamat pe Sfântul Grigore din Narek ”învățător al Bisericii universale”

RV 12 apr 2015. Duminică, la ora 9.00, în bazilica San Pietro, Papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie cu ocazia centenarului de la ”martiriul” armenilor și ritul proclamării ca ”învățător al Bisericii universale” a Sfântului Grigore din Narek. Cel mai îndrăgit și citit sfânt al armenilor este al 36-lea învățător al Bisericii universale, alături de Sfinți precum Augustin, Grigore cel Mare, Atanasie și, din timpuri mai recente, Sfânta Tereza de Lisieux. 

La predica Sfintei Liturghii papa a vorbit despre evanghelia celei de a doua duminici a Paștelui din ritul roman sau latin în care Isus îi arată rănile sale lui Toma ca să-l conducă pe drumul credinței în înviere (Ioan 20, 19-31).
• «Și nouă, astăzi, în această duminică pe care Sfântul Ioan Paul al II-lea a vrut să fie numită ”A Milostivirii Divine”, Domnul ne arată, cu ajutorul Evangheliei, rănile sale. Sunt rănile milostivirii. E adevărat: rănile lui Isus sunt rănile milostivirii. În rănile lui noi am fost vindecați”.

Isus – a reluat Pontiful – ne invită să privim aceste răni, ne invită să le atingem, cum a făcut cu apostolul Toma, ca să vindece necredința noastră. Ne invită, mai presus de toate, să intrăm în misterul acestor răni, misterul iubirii sale milostive.
• «Prin intermediul lor, ca printr-o deschizătură de lumină, noi putem vedea tot misterul lui Cristos și al lui Dumnezeu: patima sa, viața sa pământească – plină de compasiune față de cei mici și bolnavi – întruparea sa în sânul Mariei. Și putem reparcurge înapoi toată istoria mântuirii: profețiile – mai ales cea despre Slujitorul lui Jahweh – Psalmii, Legea și legământul, până la eliberarea din Egipt, la primul paști și la sângele mieilor jertfiți; și mai departe, la patriarhi, până la Abraham și apoi, în negura timpurilor, până la Abel și la sângele lui care strigă din pământ. Toate acestea le putem vedea prin rănile lui Isus cel răstignit și înviat și, asemenea Mariei în ”Magnificat”, putem recunoaște că ”îndurarea lui față de cei care se tem de el este din generație în generație” (Lc 1,50).

În fața evenimentelor tragice din istoria omenirii – a reluat Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii – rămânem uneori ca striviți și ne întrebăm ”de ce?”. Răutatea umană poate să deschidă în lume un fel de gropi adânci, de goluri profunde: goluri de iubire, goluri de bine, goluri de viață. Și atunci ne întrebăm: cum putem acoperi aceste goluri? Pentru noi este imposibil. Numai Dumnezeu poate acoperi aceste goluri pe care răul le deschide în inimile noastre și în istoria noastră. Isus, care s-a făcut om și a murit pe cruce, este cel care acoperă abisul păcatului cu abisul milostivirii sale.

Sfântul Bernard, într-un comentariu al său la Cântarea cântărilor (Disc. 61, 3-5; Opera omnia 2, 150-151) se oprește întocmai la misterul rănilor Domnului, folosind expresii puternice, îndrăznețe, care este bine să le reluăm astăzi. Spune că ”prin rănile trupului se manifestă caritatea ascunsă a inimii [lui Cristos], devine vizibil marele mister al iubirii, se arată măruntaiele milostivirii Dumnezeului nostru”.

Aceasta este calea pe care Dumnezeu a deschis-o pentru noi ca să ieșim, în sfârșit, din robia răului și a morții și să intrăm în țara vieții și a păcii. Această cale este El, este Isus, cel răstignit și înviat, în special, rănile lui pline de milostivire. ”Sfinții ne învață că lumea se schimbă pornind de la convertirea propriei inimi și aceasta se realizează grație milostivirii lui Dumnezeu. De aceea, atât în fața păcatelor mele cât și în fața marilor tragedii ale lumii, «conștiința se va tulbura, dar nu va fi zdruncinată pentru că îmi voi aminti de rănile Domnului. Într-adevăr, El a fost străpuns pentru păcatele noastre (Isaia 53,5). Ce este atât de mortal încât să nu poată fi dezlegat de moarte lui Cristos?» (ibid).
• «Ținând neabătută privirea la rănile lui Isus cel înviat, putem cânta împreună cu Biserica: ”Iubirea lui ține pentru totdeauna” (Ps 117,2); milostivirea lui este veșnică. Cu aceste cuvinte întipărite în inimă, pășim pe drumurile istoriei, cu mâna în mâna Domnului și Mântuitorului nostru, viața și speranța noastră».

Cei mai mulți credincioși prezenți duminică în bazilica Sfântul Petru erau armeni. În salutul pe care l-a adresat la începutul Sfintei Liturghii, papa Francisc a vorbit pe larg despre ”martiriul” armenilor și a remarcat că chiar și în timpurile noastre au loc exterminări sângeroase.
• «Cu diferite ocazii am definit acest timp ca un timp de război, un al treilea război mondial ”pe bucăți”, în care asistăm zilnic la crime barbare, la masacre sângeroase și al nebunia distrugerii. Din nefericire auzim și astăzi strigătul sufocat și neglijat al atâtor frați și surori lipsiți de apărare, care din cauza credinței lor în Cristos sau a apartenenței etnice sunt, public și cu cruzime uciși – decapitați, răstigniți, arși de vii – sau constrânși să-și abandoneze țara lor. Trăim și astăzi un fel de genocid provocat de indiferența generală și colectivă, de tăcerea complice a lui Cain care exclamă: ”Ce mă interesează pe mine?” ”Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?” (Gen 4,9; Omilie la Redipuglia, 13 septembrie 2014).

Omenirea noastră a trăit în secolul trecut trei mai tragedii nemaiauzite: prima, cea care în general este considerată drept ”primul genocid din secolul XX” (Ioan Paul al II-lea și Karekin II, Declarație comună, Etchmiadzin, 27 septembrie 2001); aceasta a lovit în prima națiune creștină, poporul vostru armean, împreună cu siro-catolicii și ortodocșii, cu asirienii, caldeii și grecii. Au fost uciși episcopi, preoți, călugări, femei, bărbați, bătrâni și chiar copii și bolnavi lipsiți de orice apărare. Celelalte două (tragedii) au fost comise de nazism și de stalinism. Și mai recent, alte exterminări în masă, precum cele din Cambodgia, Ruanda, Burundi și Bosnia. Și cu toate acestea, se pare că omenirea nu reușește să înceteze a vărsa sânge nevinovat. Se pare că entuziasmul apărut la sfârșitul celui de al Doilea Război mondial începe să dispară și să se risipească. Se pare că familia umană refuză să învețe din propriile greșeli provocate de legea terorii; și astfel, există și astăzi cei care caută să-i elimine pe semenii lor, cu ajutorul câtorva și cu tăcerea complice a celorlalți care rămân spectatori. Încă nu am învățat că ”războiul este o nebunie, un măcel inutil” (cfr Omilie la Redipuglia, 13 septembrie 2014).

Dragi credincioși armeni, astăzi ne amintim cu inima străpunsă de durere dar plină de speranță în Domnul înviat, de centenarul acelui tragic eveniment, al acelei exterminări imense și absurde, pe care străbunii voștri au îndurat-o crunt. A-i aminti este necesar, mai mult, e o datorie, pentru că acolo unde nu subzistă memoria înseamnă că răul ține mai departe rana deschisă; a ascunde sau a nega răul este ca și cum a-i lăsa ca o rană să continue să sângereze fără a o îngriji! Vă salut cu afecțiune și vă mulțumesc pentru mărturia voastră”.

Papa a salutat mai departe prezența la Sfânta Liturghie a președintelui R. Armenia, Serž Sargsyan, și a avut un cuvânt special de bun venit pentru Karekin al II-lea, patriarhul suprem și catolicosul tuturor armenilor, Aram I, catolicosul Marii Case din Cilicia a Armenilor și catolicosul Nerses Bedros al XIX-lea, patriarhul catolic de Cilicia a Armenilor.

”Cu ferma convingere – a mai spus papa Francisc - că răul nu vine niciodată de la Dumnezeu, cel necuprins de bun, și înrădăcinați în credință, mărturisim că cruzime nu poate fi niciodată atribuită lucrării lui Dumnezeu și, mai mult, nu trebuie la modul absolut să găsească vreo justificare în sfântul său Nume. Să trăim împreună această celebrare fixând privirea noastră la Isus Cristos Înviat, biruitorul morții și al răului!”.

(rv – A. Dancă)