Paști 2015. PS Petru Gherghel: învierea, sărbătoarea sărbătorilor

RV  04 aprilie 2015. „Isus Nazarineanul, cel răstignit, a înviat! Este Paştele! Este Învierea Domnului! Este sărbătoarea sărbătorilor, cea mai mare minune şi cel mai puternic argument al credinţei pe care Domnul Isus, venit între oameni, a voit să ni-l ofere” – scrie PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, în mesajul său pentru Sărbătoarea Paştelui din acest an.

Publicăm textul Scrisorii Pastorale, preluat de pe site-ul Diecezei de Iaşi: 

„Am fost invitaţi şi anul acesta să ne îndreptăm cu gândul şi, mai ales, cu viaţa spre acest moment, cel mai înalt al credinţei noastre, spre Isus, care a voit să-şi împlinească mandatul pe care l-a primit de la Tatăl în favoarea omului, adică misiunea cea mai sfântă din istoria omenirii, jertfa sa supremă pe Calvar, pe cruce, pentru a-i răscumpăra pe oameni, pentru a-i împăca cu Tatăl, răstignind, odată cu trupul său pe cruce, toate păcatele omenirii.

Continuând o tradiţie bimilenară, Biserica ne-a invitat să parcurgem acest drum special, drumul Postului Mare, pentru a-l însoţi pe Isus în momentele cele mai sfinte şi importante pe drumul convertirii, drumul meditaţiei, al renunţărilor, al postului şi al iubirii, un adevărat program de reînnoire şi de transformare sufletească.

Duminică de duminică, zi de zi, în această perioadă sfântă şi în acest „timp potrivit” al Postului Mare, ne-a fost dat să redescoperim planul Tatălui ceresc, care, „atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16).

Cu adevărat este un plan conceput nu de un om, ci de însuşi Dumnezeu, care l-a creat ca să fie fericit şi să se bucure de iubirea sa atât pe pământ şi, mai ales, în ceruri. Un adevăr care a început din ceruri, pe care Dumnezeu l-a arătat faţă de om, dintr-o iubire veşnică, un adevărat mister ce depăşeşte limitele noastre umane de timp şi de spaţiu.

Evanghelistul Ioan ne-a demonstrat acest adevăr încă din primele pagini ale evangheliei sale, dar şi în scrisorile sale. Cuvântul de ordine este iubirea: „În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1In 4,10); „Noi iubim pentru că el ne-a iubit mai întâi” (1In 4,19).

În acest timp binecuvântat am avut, din nou, ocazia de a descoperi acest plan al Tatălui, acest proiect divin asumat şi realizat de Fiul făcut om, care a primit cu o dragoste infinită sacrificiul suprem, luând asupra sa suferinţa şi moartea în locul omului, care a păcătuit şi a pierdut darul iubirii divine.

După drama Calvarului, a morţii sale pe cruce, după clipa sacrificiului suprem şi după aşezarea sa în mormânt, martorul ceresc, îngerul Domnului, îmbrăcat cu o haină albă, prezent la intrarea în mormânt, le-a întâmpinat pe femeile sfinte, sosite dis-de-dimineaţă la mormânt şi le-a spus: „Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul cel răstignit? A înviat, nu este aici! Iată locul în care-l puseseră!” (Mc 16,6).

Cu aceste cuvinte îngerul a sintetizat tot adevărul despre Isus: nazarinean, răstignit, înviat, precizând tot ce se ştia şi s-a scris despre el, împlinindu-se astfel, în persoana lui Cristos cel înviat, toate profeţiile şi aşteptarea întregului popor.

Aceste trei cuvinte: nazarinean, răstignit şi înviat, exprimă în cea mai simplă formulă tot adevărul despre naşterea, sacrificiul şi învierea lui, anunţată de profeţi şi prezisă în mod miraculos chiar de el.

Când vorbim despre Isus cel biruitor, nu putem uita nicidecum adevărul despre naşterea lui după trup, moartea sa ca un sacrificiu suprem şi învierea sa glorioasă ca un act de răscumpărare şi de mântuire.

Admirăm acum, în ziua victoriei sale, cum Isus, Cuvântul veşnic, şi-a dat consimţământul său de iubire faţă de acest plan divin al Părintelui ceresc de a răscumpăra lumea, primind să coboare pe pământ, să se umilească pe sine, să-şi ofere toată slujirea, spunând: „Eu am altă mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi. Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis să împlinesc lucrarea lui” (In 4,32.34).

Despre această alegere şi hotărâre avea să scrie autorul scrisorii către evrei: „Pentru aceasta, intrând în lume, el spune: «Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. Nu ţi-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. Atunci am zis: Iată, vin – în sulul cărţii este scris despre mine – ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!»” (Evr 10,5-7).

Apostolul neamurilor, referindu-se la această alegere pe care Isus o face, la hotărârea plină de iubire a Părintelui ceresc, iată cum o caracterizează şi ne-o prezintă, în cel mai frumos şi cuprinzător imn cristologic: „El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce. Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” (Fil 2,6-11).

 

Este o caracterizare care fundamentează şi prezintă, în mod strălucit, ce a intenţionat, ce a făcut şi la ce s-a angajat Isus, venind pe pământ, hotărât să împlinească voinţa Tatălui ceresc.

Misterul pe care-l celebrăm an de an – patima, moartea şi învierea Domnului – ne face să trăim cel mai impresionant şi veşnic gest de iubire din partea Părintelui ceresc, dar şi din privinţa Fiului său preaiubit, Isus Cristos, mântuitorul nostru, în Duhul Sfânt, făcându-ne astfel părtaşi de infinita dragoste a Sfintei Treimi faţă de noi, oamenii.

Chiar dacă uităm sau neglijăm un asemenea gest, el, Dumnezeul nostru – dives in misericordia – «bogat în milostivire», cum l-a definit apostolul Paul, se îndreaptă necontenit spre noi şi ne arată iubirea şi milostivirea sa, făcându-ne părtaşi de dragostea sa dumnezeiască. «Însă Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos – prin har aţi fost mântuiţi – ne-a înviat şi ne-a aşezat în ceruri în Cristos Isus, ca să arate în veacurile care vin bogăţia nesfârşită a harului său prin bunătatea faţă de noi în Cristos Isus» (Ef 2,4-7).

Sfinţiile voastre, dragi persoane consacrate, dragi fraţi şi surori în Cristos,

Celebrând cu bucurie misterul morţii şi învierii Domnului, ne îndreptăm cu mare încredere, toţi împreună, spre Cristos, cel care, iubindu-ne, ne-a iubit până la sfârşit, îndemnaţi de cuvintele îngerului, care ne vesteşte şi nouă că Isus e viu, aşa cum avea să le spună femeilor sfinte la mormânt: «Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul cel răstignit? A înviat, nu este aici! Iată locul în care îl puseseră!» (Mc 16,6). Primind de la înger această mărturie şi convinşi de acest mister al învierii, trebuie să alergăm şi noi aşa cum au făcut femeile sfinte, spunând cu însufleţire fraţilor noştri marea bucurie că Isus a înviat cu adevărat.

Acest adevăr, trăit cu mare intensitate de toţi, dar mai ales anul acesta de persoanele consacrate, care l-au ales pe Cristos drept mirele sufletelor lor, reprezintă un motiv de o adevărată reînnoire, de un nou entuziasm şi de o nouă datorie sfântă de a face cunoscută iubirea sa veşnică, dând tuturor mărturie prin cuvinte, dar, mai ales, prin fapte, după cum îi învăţa apostolul Paul pe creştinii din Colose: «Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Cugetaţi la cele de sus şi nu la cele de pe pământ, căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu. Când se va arăta Cristos, care este viaţa voastră, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu el în glorie» (Col 3,1-4).

Trăind cu Cristos, în Duhul Sfânt, această dragoste pe care ne-a arătat-o Tatăl, să-l preamărim şi să-l lăudăm, arătându-le tuturor credinţa şi speranţa noastră: Noi credem într-un Dumnezeu viu şi biruitor, mântuitorul nostru. El este Cristos, Domnul şi Mântuitorul, cel care a biruit păcatul şi moartea şi este speranţa noastră veşnică.

Cu această bucurie a lui Cristos cel înviat din morţi şi prezent în mijlocul nostru, împreună cu episcopul nostru auxiliar Aurel şi cu toţi colaboratorii de la seminar şi de la catedrală, vă salutăm cu respect pe toţi cei din dieceză şi pe cei din diaspora, preoţi şi credincioşi, spunându-vă cu bucurie: Pace tuturor! Paşte fericit!

Sfintele Paşti, 2015

(rv–M. Caba)