Vinerea Sfântă la Coliseum, meditând Calea Sfintei Cruci

RV  03 aprilie 2015.  Tema care a inspirat meditaţiile pentru Calea Crucii din acest an de la Coliseum a fost prima predică a papei Francisc ca Succesor al lui Petru. Cuvântul cheie al reflecţiilor spirituale este „purtarea de grijă a Lui Dumnezeu” şi aparţin  mons. Renato Corti, căruia i-au fost încredinţate de Papa meditaţiile la Calea Crucii din acest an. Mons. Corti care ţinea în februarie 2005 exerciţiile spirituale Curiei Romane, în ultimii ani de pontificat ai papei Ioan Paul al II-lea. Într-un interviu pentru postul nostru de radio, episcopul emerit de Novara, a vorbit despre meditaţiile care le-a pregătit în acest an:

„M-am inspirat din primele cuvinte pe care le-a spus papa Francisc când a devenit Succesor al lui Petru. Era sărbătoarea Sfântului Iosif (19 martie), iar Papa a vorbit despre cel care a fost «păzitorul Mariei şi al pruncului Isus». Mi-am amintit în mod special un pasaj în care papa Francisc spunea despre Cruce că este «versantul luminos al iubirii lui Dumnezeu care ne poartă de grijă». Mi se pare că suntem chemaţi să fim şi noi păzitori ai iubirii faţă de oameni. Această temă este amintită întâi de toate în Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Efeseni, care vorbeşte despre dimensiunile iubirii lui Dumnezeu: «lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea iubirii lui Dumnezeu pentru om» (cfr. Ef, 3, 18). Aceste dimensiuni fac parte din diferite situaţii. Firul conductor al meditaţiilor este purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru om: să ne gândim la Cuvântul lui Dumnezeu ca la o protecţie, la Euharistie ca la o păzire, la iertare ca la o grijă a Lui Dumnnezeu, la darul speranţei. Amintesc de asemenea şi un aspect mai grav al situaţiei, care este negocierea acestei griji, în situaţii precum: răul care este făcut tinerilor, abandonarea celor săraci, uitarea pilaştrilor păcii despre care vorbea Fericitul papă Ioan al XXIII-lea: adevărul, justiţia, libertatea şi iubirea.”

Un gând special inclus în meditaţiile pentru Calea Crucii din acest an a fost dedicat familiei: „o rugăciune pentru lucrările Sinodului (pentru Familie), pentru ca acestea să fie însoţite de Îndurare Divină şi adevăr” – spune mons. Corti, care  explică de asemenea celelalte teme de actualitate regăsite în meditaţii:

„Eu vorbesc în mod specific de argumente «calde», care preocupă lumea de astăzi. Spre exemplu: pedeapsa cu moartea care trebuie abolită, tortura care trebuie eliminată, comportamentele inumane faţă de cei inocenţi, oamenii care sunt ucişi într-un mod barbar, copiii-soldat, traficul de persoane. Îmi amintesc de asemenea, în mod pozitiv experienţele extraordinare ale celor care aduc speranţă. Spre exemplu, femeile misionare care recuperează copiii-soldat şi le redau demnitatea. Acestea sunt semnele Împărăţiei lui Dumnezeu care va veni.”

Întrebat cum a reuşit să transpună brutalitatea şi violenţa cu care sunt ucise persoanele în zilele noastre şi care alimentează ura în numele unei viziuni distorsionate a religiei, ghidul spiritual spune:

„Eu trăiesc în mod personal această experienţa spirituală: că această situaţie internaţională atât de dificilă şi  obscură pentru viitor, ne determină să înţelegem mai clar că Evanghelia este tot ce poate fi mai bun pentru om, şi nu există nimic pe lumea aceasta care să apere persoana precum Evanghelia. Faptul că l-am întâlnit pe Isus este o mare bogăţie pentru creştini. Este aşadar un timp istoric umbrit, dar şi luminos. Poate fi valorificat ca un impuls de curaj dat de creştinii care în diferite părţi ale lumii sunt chemaţi să fie mărturisitori ai credinţei, până la martiriu.  Este o perioadă care ne permite nouă,  europenilor, să ne trezim şi să spunem: în Europa nu dăm importanţă duminicii, iar în Africa lumea parcurge mii de kilometri ca să ajungă la Liturghie. Să învăţăm de la ei”.

Un aspect inovativ al meditaţiilor din acest an este forma narativă aleasă de mons. Corti, o formă compactă de dialog, în care nu există nimic descriptiv.

„Am încercat să îl contemplu pe Isus în timp ce făcea Drumul Golgotei şi să-mi imaginez la ce ar putea să se gândească El în acel moment, dar în zilele noastre. De aceea, am încercat să îl exprim pe El, dându-i cuvântul. Este o convorbire la persoana întâi singular, dar şi plural. Folosesc acel „noi” pentru a da glas poporului pe care El îl întâlnește.  Prin această formă de dialog, am dorit ca totul să fie empatic şi captivant. În acest fel, sper să-i ajut pe credincioşi să pătrundă în scena evanghelică şi să facă parte din aceasta, simţind cum îl privesc pe Isus, pe cei care sunt în jurul lui și dând rezonanţă la toate acestea”.

(rv–M. Caba)