2015-04-01 13:41:00

Idlib. Preot ortodox sechestrat de jihadişti la Idlib


RV  31 martie 2015. Potrivit agenţiei Fides, de sâmbătă, 28 martie, orașul Idlib a căzut pradă milițiilor jiahdiste anti-Assad. În aceste zile s-au răspândit primele știri de violență și discriminare împotriva locuitorilor creștini din oraș. Potrivit diferitelor surse locale, miliția islamistă l-a sechestrat pe preotul ortodox grec Ibrahim Farah, în vârstă de 57 de ani, paroh al Bisericii cu hramul „Sfintei Fecioarei Maria” din Idlib.

El a decis să rămână în lăcaş și să nu părăsească orașul în faţa ofensivelor venite din partea diferitelor grupuri rebele anti-guvernamentale care au participat la acapararea orașului. Potrivit unor ştiri care circulă pe social media, preotul ar urma să apără în fața uneia dintre instanțele islamice instituite de jihadiștii în teritoriile care şi le-au luat sub acoperire.

Totodată, se spune că ar fi răpiţi cu el şi alţi credincioşi ai parohiei ortodoxe. Răpirea este atribuită de mai multe surse Frontului al-Nusra, o formaţiune militară apropiată de Al-Qaida și activă în conflictul sirian, care în trecut a avut diferite ciocniri şi cu jihadiștii din statul islamic (Is).

În orașul Idlib, înainte de Războiul Civil erau de peste 1000 de creştini, concentraţi în anumite zone din centru. Cei mai mulţi dintre aceştia au părăsit locuințele înainte de ofensiva grupurilor rebele, și s-au mutat în orașele apropiate: Mhardeh, Ariha și Banyas.

Idlib, în ​​nord-vestul Siriei are o poziţie strategică, fiind situat la 25 km de granița cu Turcia. Este a doua capitală a provinciei care ajunge în mâinile jihadiști. Prima a fost Raqqa, aflată în mâinile statului islamic din 2013.

 (rv–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.