2015-03-25 12:32:00

Pelerinajul papei Francisc la Giulgiul din Torino (21-22 iunie 2015)


RV 25 mar 2015. Papa Francisc efectuează pe 21 și 22 iunie 2015 un pelerinaj la Giulgiul din Torino. Programul călătoriei apostolice a fost prezentat miercuri, 25 martie 2015, la Sala de Presă a Sfântului Scaun. La conferința de presă au intervenit, printre alții, arhiepiscopul de Torino și custodele pontifical al Giulgiului, mons. Cesare Nosiglia, dr. Elide Tisi, vice-primarul orașului, pr. Roberto Gottardo, președintele Comisiei diecezane pentru Giulgiu, și pr. Luca Ramello, directorul Oficiului diecezan pentru pastorația tinerilor. Giulgiul va fi expus pentru venerație de la 19 aprilie la 24 iunie 2015 iar până acum s-au înscris aproximativ 850 de mii de persoane. 

”Astăzi aduc cu mine o dublă bucurie: anunțul oficial al expunerii solemne a Giulgiului și vizita la Torino a Sfântului Părinte Papa Francisc, care va fi cu noi două zile, pe 21 și 22 iunie”, a spus arhiepiscopul de Torino, mons. Cesare Nosiglia.

Potrivit programului, papa Francisc ajunge cu avionul pe aeroportul Caselle din Torino duminică, 21 iunie 2015, la ora 8.00. Câteva zeci de minute mai târziu, Pontiful are o întâlnire în Piazzetta Reale cu reprezentanții din domeniul muncii și va ține un discurs. După întâlnirea publică, Sfântul Părinte intră pe jos în catedrală, unde la ora 9.15 are un moment de rugăciune personală în fața Giulgiului, urmat de vizita la altarul Fericitului Pier Giorgio Frassati. La ora 10.00, papa Francisc pleacă de la catedrală și merge în Piazza Vittorio, unde la 10.45 prezidează Sfânta Liturghie, care se încheie cu rugăciunea ”Îngerul Domnului”. După Sfânta Liturghie Pontiful merge la arhiepiscopie unde stă la masă cu un grup de tineri deținuți din institutul de minori ”Ferrante Aporti”, câțiva emigranți, oameni fără adăpost și o familie de romi. La 14.30 papa Francisc pleacă de la arhiepiscopie și merge la Sanctuarul Consolata, unde efectuează o vizită privată de rugăciune și reculegere. La ora 15.00 papa se află la bazilica ”Sfânta Maria, Ajutorul Creștinilor”, unde are loc întâlnirea cu preoții și surorile saleziene, urmată de un discurs și de salutul adresat tinerilor educatori și animatori din oratoriile bisericești. La ora 16.00 papa merge la centrul Sf. Iosif Cottolengo, unde are o întâlnire cu bolnavii și purtătorii de handicap și va ține un discurs. La ora 17.30 Pontiful merge în Piazza Vittorio pentru ultimul moment al zilei: întâlnirea cu adolescenții și tinerii, unde răspunde liber la întrebările lor și va ține un nou discurs. La ora 19.30 Sfântul Părinte se retrage la arhiepiscopie pentru cină și odihnă.

Luni, 22 iunie, Sfântul Părinte merge cu automobilul la Templul Comunității Evanghelice a Valdezilor, unde la ora 9.00 va ține un discurs și se va ruga împreună rugăciunea ”Tatăl Nostru”. După întâlnirea oficială, Sfântul Părinte este condus într-o sală adiacentă pentru întrevederea cu o delegație ecumenică și schimbul de daruri. La 10.15, Pontiful Roman iese din biserica valdeză și se întoarce la arhiepiscopie unde se întâlnește cu câteva din rudele sale. În Capela arhiepiscopiei papa celebrează Sfânta Liturghie și ia prânzul împreună cu rudele. La ora 16.30, înainte de a pleca de la arhiepiscopie, Pontiful are o scurtă întâlnire cu membrii Comitetului de expunere a Giulgiului, organizatorii și sponsorii vizitei. La ora 17, plecarea cu automobilul de la arhiepiscopie spre aeroportul Torino – Caselle, de a lungul traseului fiind salutat de tinerii care participă la campusurile de vară (”Estate Ragazzi”).

Referindu-se la expunerea Giulgiului, arhiepiscopul Nosiglia a subliniat la conferința de presă că Giulgiul „reprezintă pentru comunitatea torineză și pentru Biserica Universală o referință foarte importantă pentru viața de credință a atâtor persoane și comunități, care în acea imagine și pe acel Chip caută, recunosc și găsesc semnele Patimii Domnului, semnele acelui Isus care – în mărturia perenă a Bisericii – inspiră viața noastră și ne provoacă să realizăm pe deplin vocația noastră cea mai profundă. De aceea – a continuat arhiepiscopul de Torino – am ales ca moto pentru această expunere cuvintele din Evanghelia după Ioan (cap. 15) «Iubirea cea mai mare»: darul mântuirii care se face vizibil în răspunsul nostru, adorația lui Dumnezeu și slujirea fraților. Pelerinajul la Torino are trăsături proprii care nu se întâlnesc în alte tipologii. Nu este o călătorie la Locurile Sfinte, nici la mormintele martirilor; nu este un itinerar în redescoperirea unor apariții sau minuni. Este o călătorie comunitară și interioară în același timp, un «pelerinaj în noi înșine», al cărui moment culminant este întâlnirea cu imaginea Omului Suferințelor. O întâlnire care, după cum s-a văzut de multe ori, provoacă la emoție și totodată îndeamnă la convertire și slujire”. Această expunere, care rămâne deschisă de la 19 aprilie la 24 iunie 2015, își dorește să propună de aceea acest parcurs de credință, a mai spus arhiepiscopul Nosiglia.

Prelatul a menționat cuvintele Sfântului Părinte care, anunțând vizita sa la Torino, spunea că va merge ”să venereze Giulgiul și să aducă un omagiu Sfântului Ioan Bosco”, la 200 de ani de la naștere.

În fine, mons. Nosiglia a specificat că ofertele pelerinilor care vor venera Giulgiul din Torino vor fi înmânate Sfântului Părinte pe 21 iunie, de care să dispună liber pentru proiectele de ajutorare a celor săraci și nevoiași.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.