Misterul Duhului Sfânt, la cea de a treia predică din Post în Vatican

RV 20 mar 2015. Papa Francisc a luat parte vineri, începând cu ora 9.00, în capela ”Redemptoris Mater” din Palatul Apostolic, la cea de a treia predică pentru Postul Mare prezentată de pr. Raniero Cantalamessa, O.F.M. cap., predicatorul Casei Pontificale, pe tema ”Răsăritul și Apusul în fața misterului Duhului Sfânt”. Vreme de secole, a remarcat predicatorul, învățătura despre purcederea Duhului Sfânt în Preasfânta Treime a fost punctul celor mai mari tensiuni și acuzații reciproce între Răsărit și Apus din cauza celebrului ”Filioque”. Pr. Cantalamessa a trasat pe scurt stadiul actual al chestiunii pentru a prețui mai mult harul pe care Dumnezeu îl face celor două tradiții apostolice chemate să ajungă la o înțelegere asupra acestui mister de credință.

În climatul de dialog și stimă reciprocă, spre care se îndreaptă relațiile dintre Bisericile ortodoxe și Biserica catolică, această problemă nu mai pare un obstacol insurmontabil pentru comuniunea deplină. În acest sens, predicatorul Casei pontificale a subliniat că reprezentanți credibili ai teologiei ortodoxe sunt dispuși să recunoască, cu anumite condiții, legitimitatea doctrinei latine care susține că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul. Aceste condiții au fost expuse de teologul Johannes Zizioulas în următorii termeni: ”Regula de aur trebuie să fie interpretarea pe care Sfântul Maxim Mărturisitorul o dădea pneumatologiei latine și anume: mărturisind doctrina lui «Filioque», frații apuseni nu intenționează să introducă o a doua cauză («aition», în gr.) în Dumnezeu în afara Tatălui, pe de altă parte, rolul mijlocitor al Fiului în originea Duhului Sfânt nu trebuie restrâns la economia dumnezeiască, dar se referă și la natura divină. Dacă Răsăritul și Apusul sunt dispuși în timpurile noastre să-și însușească și unul și celălalt aceste două puncte ale Sfântului Maxim, acestea ar oferi o bază suficientă pentru reapropierea dintre cele două tradiții”.

Catehismul Bisericii Catolice – a reluat predicatorul – vorbește în această privință de o ”complementaritate legitimă care, dacă nu este înțepenită, nu împiedică identitatea de credință în realitatea misterului”. Pe aceeași linie se exprimă și un document din 1995 al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor, solicitat de papa Ioan Paul al II-lea și primit în mod pozitiv de exponenții teologiei ortodoxe. Ca semn al acestei voințe de reconciliere, însuși Ioan Paul al II-lea a început practica de a omite adăugarea «Filioque» (și de la Fiul) în anumite celebrări ecumenice din bazilica Sfântul Petru și din alte locuri în care se proclama crezul în limba latină. Ca întotdeauna, a mai spus pr. Cantalamessa, când dialogul este făcut cu adevărat ”în Duhul Sfânt”, nu se limitează să aplaneze greutățile trecutului dar deschide noi perspective. Noutatea cea mai mare din timpurile noastre în doctrina despre Duhul Sfânt nu constă doar în găsirea unui acord despre ”Filioque” ci în a porni din nou de la Sf. Scriptură în vederea unei sinteze mai ample și cu un spectru de întrebări mai mare și mai puțin condiționat de istoria trecutului.

Predicatorul a încheiat cu o reflecție a Sfântului Augustin despre Duhul Sfânt-iubire care, aplicat la raporturile dintre diversele Biserici, le poate ajuta să facă un pas înainte spre unitatea creștinilor. Comentând învățătura Sfântului Paul din 1 Corinteni 12 despre carisme, Sf. Augustin face următoarea reflecție. Când aude numindu-se toate acele carisme minunate (profeție, discernământ, înțelepciune, vindecări, darul limbilor), unul s-ar putea simți trist și exclus, pentru că își închipuie că el nu are nimic din toate acestea. Dar, atenție, continuă Sfântul: ”Dacă iubești, ceea ce ai tu, nu este puțin. Dacă, într-adevăr, tu iubești unitatea, tot ceea ce în aceasta este în posesia unuia, îl ai și tu! Îndepărtează invidia și va fi al tău ceea ce este al meu, și dacă eu îndepărtez invidia, este al meu ceea ce este în posesia ta. Invidia dezbină, caritatea unește. Numai ochiul, în trup, are capacitatea de a vedea, dar ochiul vede oare numai pentru sine? Nu, el vede pentru mână, pentru picior și pentru toate mădularele. Numai mâna acționează în trup, dar ea nu acționează doar pentru sine, ci și pentru ochi. Dacă stă să vină o lovitură care țintește nu la mână ci în față, oare mâna va spune: n-am de ce să mă mișc pentru că lovitura nu se îndreaptă spre mine?”.

Iată de ce, a remarcat părintele Cantalamessa, caritatea multiplică, într-adevăr, carismele Duhului Sfânt și face în așa fel încât carisma unuia singur să devină carisma tuturor. E îndeajuns ca nu noi, ci Cristos, să fie centrul interesului, după cum scria Sf. Francisc din Assisi: ”Ferice de acel slujitor care nu se mândrește cu binele pe care Domnul îl spune și îl săvârșește prin intermediul lui, dar se bucură mai ales de binele pe care Domnul îl spune și îl săvârșește prin intermediul celuilalt”. Aplicat la raporturile de fiecare zi, din cadrul Bisericii sau al comunității în care trăim, aceste cuvinte ne ajută să învingem sentimentele naturale de frustrare, rivalitate și gelozie. Aplicat la raporturile dintre cele două Biserici – orientală și occidentală – acest principiu, a încheiat predicatorul - ne face să vedem ceea ce fiecare are diferit față de cealaltă nu ca pe o eroare sau o amenințare, ci să se bucure de patrimoniul fiecăruia ca de o comoară pentru toți.