2015-03-16 10:04:00

Predica papei Francisc la ”Sf. Marta”: noi suntem bucuria Domnului


16 mar 2015. «Dumnezeu este ”îndrăgostit” de noi iar noi suntem visul său de iubire, un mister în fața căruia teologia rămâne fără cuvinte iar noi putem doar să plângem de bucurie»: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată luni dimineață în capela casei Sf. Marta din Vatican cu participarea mai multor grupuri de credincioși.

Pornind de la prima lectură biblică a Sfintei Liturghii, luată de la profetul Isaia (Is 65,17-21), papa Francisc a subliniat faptul că Domnul spune că va crea ”ceruri noi și un pământ nou”. Aceste cuvinte, a remarcat Pontiful, ne duc cu gândul la noua creație a lui Dumnezeu, mai minunată decât cea dintâi, pentru că Domnul reface în Isus Cristos creația căzută în ruină din cauza păcatului. În noua facere a lumii, Dumnezeu își manifestă imensa lui bucurie:
• ”Aflăm că Domnul are un entuziasm foarte mare. Vorbește de bucurie și spune un cuvânt în care afirmă: «Mă voi bucura de poporul meu». Domnul se gândește la ceea ce va face și se gândește că El însuși va fi în bucurie împreună cu poporul său. E ca și cum ar fi vorba de visul Domnului. Domnul visează. Are visurile sale. Visurile sale în privința noastră. E ca și cum ar spune: «Cât de frumos va fi când ne vom aduna cu toții împreună, când ne vom afla acolo sau când cutare sau cutare va păși alături de mine! Eu mă voi bucura în acel moment». Pentru a face un exemplu care ne poate ajuta, e ca și cum o tânără cu logodnicul ei sau un tânăr cu logodnica lui ar spune: «Atunci când vom fi împreună, când ne vom căsători…». Este visul lui Dumnezeu”.

Dumnezeu – a continuat Papa - se gândește la fiecare dintre noi și are gânduri bune, ne vrea binele, are un vis anume cu fiecare dintre noi. Visează bucuria cu care se va bucura de noi. De aceea Domnul vrea să ne re-creeze, să ne creeze din nou, să înnoiască inima noastră ca să facă să triumfe bucuria, după cum spune profetul: «Mă voi veseli de Ierusalim şi mă voi bucura de poporul meu».
• ”V-ați gândit vreodată? Dumnezeu are un vis în privința mea. Se gândește la mine. Eu sunt în mintea, în inima Domnului. Domnul are puterea să-mi schimbe viața! Și face atâtea planuri: ”Vom construi case, vom locui în ele, vom planta vii şi vom mânca împreună din rodul lor". Sunt aspirații tipice unui îndrăgostit – a subliniat Pontiful – și aici Domnul se arată îndrăgostit de poporul său. La fel și când îi spune poporului său: «Eu nu te-am ales pentru că ești cel mai puternic, cel mai mare, cel mai viteaz, te-am ales pentru că ești cel mai mic dintre toate neamurile, pot spune chiar cel mai sărman dintre toate, dar eu te-am ales așa cum ești». Aceasta este iubirea”.

Dumnezeu este îndrăgostit de noi, a reluat papa Francisc, comentând mai departe Evanghelia zilei (In 4,43-54) despre vindecarea fiului unui funcționar al regelui: 
• ”Cred că niciun teolog nu poate să explice aceasta, nu se poate explica. În privința aceasta unul poate doar să-și închipuie, să simtă și să plângă. De bucurie. Domnul ne poate schimba. «Și ce trebuie să fac?» Să crezi! Să crezi că Domnul te poate schimba, că El este puternic, cum a făcut acel om din Evanghelie care avea un copil bolnav: «Doamne, coboară înainte de a muri copilul meu!». «Mergi – îi răspunde Domnul – fiul tău trăiește». Acel om a crezut cuvântului pe care i-l spusese Isus și a pornit la drum. A crezut. A crezut că Isus avea puterea de a-i schimba viața, sănătatea fiului. Și a învins. Credința înseamnă a face spațiu acestei iubiri a lui Dumnezeu, înseamnă a face loc puterii lui Dumnezeu dar nu puterii unuia care e foarte puternic ci unuia care mă iubește, care este îndrăgostit de mine și vrea să se bucure de mine. Aceasta este credința. Aceasta înseamnă a crede: să faci spațiu Domnului pentru ca el să vină și să-ți schimbe viața”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.